Marjolaine Parot, invitată la Anim’est 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/marjolaine-parot-invitata-la-animest-2018/

Unul dintre cele mai anticipate lungmetraje de animaţie ale anului, „Isle of dogs”, în regia îndrăgitului regizor şi scenarist american Wes Anderson, va fi proiectat la Anim’est, toamna aceasta, în prezenţa key animator-ului Marjolaine Parot. Aflaţi care sunt animaţiile-hit şi programele speciale din afara competiţiei la Anim’est 2018!

Un articol de Liliana Matei|13 septembrie 2018

Specialistă în animație stop motion, cu o experiență de aproape două decenii în industrie, Marjolaine Parot a lucrat pe platourile unor superproducții de animație internaționale, ca „Frankenweenie” (Tim Burton) sau „My Life as Zucchini” (Claude Barras). La București, Marjolaine va prezenta un making-of al filmului „Isle of dogs” (foto sus) – o privire în culisele universului creat de Wes Anderson, cu accent pe rolul animatorilor stop motion și pe multiplele fațete ale acestei meserii.

Lungmetrajul de animație care împrumută vocile unor actori celebri, ca Edward Norton, Bill Murray, Greta Gerwig, Jeff Goldblum, Tilda Swinton, Frances McDormand sau Scarlett Johansson, spune povestea unor câini exilați pe o insulă japoneză fictivă, în urma răspândirii unei gripe canine. Pe urmele lor pornește Atari, fiul primarului orașului care i-a alungat, în căutarea iubitului său câine, Spots. Wes Anderson, regizorul nominalizat la Oscar în 2010 pentru un alt lungmetraj de animație, „Fantastic Mr. Fox”, a fost recompensat cu Ursul de Argint pentru Cel mai bun regizor la Festivalul de Film de la Berlin, anul acesta.

Studioul de animație invitat la Anim’est 2018 este Cartoon Saloon, din Irlanda, unul dintre cele mai iubite și premiate studiouri de animație din lume, cu multiple nominalizări la Oscar și premii câștigate la cele mai importante festivaluri ale industriei. Publicul prezent la festival va avea ocazia să vadă lungmetrajele-hit „The Secret of Kells (2009) și „Song of the Sea (2014), și în premieră în România, cel mai nou lungmetraj al studioului, „The Breadwinner, în regia lui Nora Twomey, nominalizat la Oscarul pentru Cel mai bun lungmetraj animat, anul acesta. Bazat pe romanul premiat al scriitoarei Deborah Ellis, „The Breadwinner urmărește povestea extraordinară a Parvanei, o fată afgană de unsprezece ani născută într-o lume de conflict și opresiune în continuă schimbare, în Kabulul controlat de talibani.

„The Breadwinner”

Țara invitată la cea de-a treisprezecea ediție Anim’est este Austria, o țară cu o tradiție puternică în animația experimentală, prezentă în agenda festivalului cu sprijinul Forumului Cultural Austriac. Anim’est va arăta o selecție acelor mai bune filme de animație austriece realizate între 2011 – 2017, desprinsă din programul popularului festival Două zile de animaţie din Viena, un festival mai mult decât deschis pentru toate posibilităţile pe care le poate oferi animaţia. Narativ şi experimental, figurativ şi abstract, analog şi digital, şi pe lângă ele toate filmele hibride realizate de amatori, studenţi, artişti independenţi şi studiouri comerciale vor figura în selecţie. Alte două programe pregătite de Thomas Renoldner, selecționer al festivalului Două zile de animaţie și membru al juriului Anim’est, anul acesta, vor face parte din agenda acestei ediții: Animaţie experimentală – De la abstract la lumea reală, o selecție care explorează istoria puternică și rolul filmului experimental din Austria, și Naraţiune & Muzică, o selecție de filme de animație și videoclipuri muzicale pe gustul amatorilor de experimente vizual-narative și al iubitorilor de animație clasică deopotrivă.

Invitat la ediția Anim’est de anula acesta este și Anifilm, Festivalul Internaţional de Animaţie din Třeboň, al cărui director artistic, Pavel Horáček, va prezenta pubicului un program de animație cehă contemporană. Selecția cuprinde cele mai bune filme realizate de studenți, ale căror numitori comuni sunt curajul abordării vizuale și povestea originală. Din Cehia este și școala invitată anul acesta, Şcoala de Film și Televiziune a Academiei de Arte din Praga (Famu), care vine, de asemenea, cu o selecție a celor mai bune filme studențești din ultimii ani. Fondată în 1947 şi construită de unii dintre cei mai faimoşi cineaşti cehoslovaci de la momentul respectiv, FAMU este una dintre cele mai longevive şcoli de cinema din Europa.

Alte lungmetraje proiectate în afara competiției, de neratat la această ediție, sunt:

  • „Another Day of Life”, proiectat în deschiderea festivalului, o producție a multipremiatului studio polonez Platige Image, coregizată de spaniolul Raúl de la Fuente și polonezul Damian Nenow; o adaptare după cartea cu același nume, scrisă de jurnalistul polonez Ryszard Kapuściński, animația redă experiențele reale, captivante și tulburătoare ale lui Kapuściński în timpul Războiului Civil Angolez.

  • „Virus Tropical”, lungmetrajul columbian în regia lui Santiago Caicedo, o animație 2D alb-negru adaptată după romanul grafic cu același nume al creatoarei de benzi desenate Power Paola; filmul care are la bază o poveste despre maturizare și feminitate, spusă cu delicatețe și cu auto-ironie, deține în palmares nominalizări la premiul „Cristal”, la Annecy, și la „Ursul de Cristal”, la Berlin, precum și Premiul Audienței la SXSW.

  • „Mutafukaz”, lungmetrajul de animație adaptat după cele mai populare benzi desenate ale Franței în secolului al XXI-lea, realizate de Guillaume Renard álias Run. Coregizat de Run și de japonezul Shôjirô Nishimi, o coproducție a studiourilor Ankama și STUDIO4℃, acest thriller violent și sângeros are în centru povestea lui Angelino, unul din miile de rataţi care pierd vremea în Dark Meat City, un periculos megalopolis din însorita Californie.

  • „Marnie’s World”, o delicioasă animație pe placul celor mici, adaptată după celebrul basm al Fraților Grimm, „Muzicanții din Bremen” – o poveste despre prietenie, visare și curaj. Regizorii lungmetrajului animat sunt Christoph Lauenstein și Wolfgang Lauenstein, care dețin în palmares un Premiu Oscar pentru Cel mai bun scurtmetraj de animație („Balance”, 1989).

Festival Pass-urile, care asigură accesul la toate proiecțiile și evenimentele din cadrul festivalului, au fost puse deja în vânzare pe Eventbook.ro. Prețul unui Festival Pass este de 150 lei. În perioada următoare vor fi disponibile online și biletele la proiecțiile individuale și la evenimentele speciale din cadrul festivalului.

Cea de-a treisprezecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est va avea loc în perioada 28 septembrie – 7 octombrie 2018 la Cinemateca Eforie, Cinema Elvire Popesco, Centrul CINETic, Point și Expirat.

Anim’est e singurul festival din România care propune filme pentru Premiul Oscar®: începând cu 2017, câștigătorul Trofeului Anim’est intră automat pe lista lungă de nominalizări la Premiul Oscar®, în categoria Cel mai bun scurtmetraj de animație, votată de membrii Academiei Americane de Film®.

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est, partener EMILE Awards – Premiile Europene ale Industriei Filmului de Animație, este organizat de Asociaţia Este’n’est și finanțat de Centrul Naţional la Cinematografiei, Administraţia Fondului Cultural Naţional, Uniunea Cineaştilor din România și Institutul Cultural Român.

19
/09
/22

Bazat pe cazul real al fostului șef francez al agenției antinarcotice, acuzat în 2017 de contrabandă cu droguri la scară largă, Ancheta unui scandal de stat / Enquête sur un scandale d'etat explorează o captivantă poveste despre corupție la cel mai înalt nivel și chestionează formele de discurs public în contextul traficului de droguri. Filmul lui Thierry de Peretti, cu Roschdy Zem, Pio Marmaï și Vincent Lindon este distribuit în cinematografe din 30 septembrie de Independența Film.

19
/09
/22

Iubirea, sub toate formele ei, este tema ediției cu numărul 17 a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 7 și 16 octombrie, o vom celebra în sălile de cinema din București, urmărind peste 340 de filme sosite din întreaga lume. Printre acestea, 48 de povești cu și despre iubire, vor fi prezentate sub umbrela Animate the Love – temă ilustrată în posterul ediției de artista ucraineană Oksana Kurmaz.

19
/09
/22

Fairytale, cel mai recent film al regizorului Alexander Sokurov, și ultimul din tetralogia inspirată de cele mai controversate personaje politice ale secolului XX, va deschide cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București. Luni, pe 26 septembrie, în anticiparea debutului oficial al festivalului, pelicula va avea parte de o primă întâlnire cu publicul din România, de la ora 18:30, la Cinemateca Eforie.

15
/09
/22

„Om Câine / Man and Dog”, primul lungmetraj regizat de Ștefan Constantinescu, cu Bogdan Dumitrache și Ofelia Popii în rolurile principale, intră în cinematografe din 16 septembrie, filmul fiind distribuit pe marile ecrane de microMULTILATERAL.

09
/09
/22

Experimente audiovizuale inovatoare care abordează în maniere adesea surprinzătoare problematici relevante pentru lumea contemporană, scurtmetrajele incluse anul acesta în Competiția Internațională BIEFF propun noi perspective asupra stării de echilibru fragil – definitorie pentru momentul istoric pe care îl traversăm.

08
/09
/22

Programat în perioada 7-16 octombrie la Bucureşti, Festivalul Internațional de Film de Animație Animest, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri, şi-a anunţat selecția de titluri din competiția oficială.

06
/09
/22

"Metronom", debutul în lungmetraj de ficțiune al regizorului Alexandru Belc, distins anul acesta la Cannes cu Premiul pentru regie al secțiunii Un Certain Regard, va avea premiera în cinematografe pe 4 noiembrie, prezentat de Strada Film.