Marketing în artele spectacolului, pe înțelesul tuturor
https://www.ziarulmetropolis.ro/marketing-in-artele-spectacolului-pe-intelesul-tuturor/

La Editura EIKON a apărut volmul „Management de proiect şi elemente de marketing în artele spectacolului“ de Irina Ionescu, o carte scrisă, în cheie practică, pentru tinerii cu studii umaniste/artistice.

Un articol de Liliana Matei|31 august 2018

În lucrare, autoarea încearcă să explice, într-o formă succintă, de ce managementul de proiect este un instrument foarte eficient, care poate conduce la succese și schimbări remarcabile. O schemă logică și de bun simț, deci accesibilă și ușor de înțeles/folosit.

Volumul pornește de la un fond teoretic, dar direcționează permanent spre sfera practică, prin adresarea unor întrebări menite să dezvolte la nivel personal abilitățile și atitudinea necesare în domeniul managementului de proiect și al marketingului cultural/în artele spectacolului. Accentul cade pe importanţa utilizării unei structuri logice şi verificabile, în funcţie de obiective clar stabilite, pe necesitatea documentării detaliate, în scopul minimizării riscurilor și pe obligația transmiterii cu acuratețe a mesajelor.

„Sper ca această carte să-i ajute pe cei aflați la început de drum să își descopere în mod rațional punctele tari și să își construiască o serie de repere pe care să se bazeze în diferite proiecte. Mi-ar plăcea să știu că studenții mei pot recunoaște, asuma și crea valori. Că au învățat cum să își evalueze ideile și că au căpătat cunoștințele necesare și curajul de a le implementa.“

Irina Ionescu este lector univ. dr. la Universitatea de Arte din Târgu-Mureş. Lucrează de peste 15 ani în domeniul administrației culturale, la Institutul Cultural Român. A urmat diverse cursuri/stagii de formare și dezvoltare profesională, cele mai importante la: Institutul Diplomatic Român (2016 și 2013), Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (2014), ENCATC Academy (2012), Goldsmiths University of London (2010), Utrecht University (2010), King’s College London (2009), Institutul Naţional de Administraţie (2007), Central European University (2007), Felix Meritis Foundation (2005), The Amsterdam-Maastricht Summer University (2004 și 2003), Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (1997).

19
/08
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti vă propune o modalitate inedită de petrecere a sfârșitului de săptămână și vă invită la cea de-a doua ediție a proiectului Biblioteca de weekend, duminică, 22 august 2021, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, strada Tache Ionescu nr. 4.

15
/08
/21

A fost odată ca niciodată un pod. Undeva, pe continentul nostru zbuciumat, unde oamenii ar fi trăit nezbuciumați, dacă i-ar fi lăsat sufletele lor de oameni.

01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).

19
/07
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) cu sprijinul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti a pregătit un nou proiect dedicat copiilor care îşi petrec vacanţa de vară în Capitală.