Marlene Dietrich şi Jean Gabin – pasiunea printre tunuri
https://www.ziarulmetropolis.ro/marlene-dietrich-si-jean-gabin-pasiunea-printre-tunuri/

În Cinematograful anilor ’30 s-au impus – în acelaşi timp – o actriţă germană devenită americană prin adopţie, Marlene Dietrich, şi un actor francez, Jean Gabin. S-au iubit cu pasiune, dar Al Doilea Război Mondial le-a provocat ruptura fatală.

Un articol de Monica Andrei|28 aprilie 2015

15 noiembrie 1976. Marlene Dietrich s-a trezit devreme, a aprins un chibrit, a pus ceainicul la fiert, a deschis radioul, a dejunat; apoi s-a apucat de scris povestea vieţii sale, pentru editorul german care-i solicitase cartea. La radio, Jean Gabin recita tulburătorul poem al lui Jean-Loup Dabadie, „Maintenant je sais” – poem despre femei, prieteni, trandafiri…

Pe pereţii din bucătăria apartamentului lui Marlene Dietrich din Paris se văd trei cadre: un portret al lui Hemingway (marele ei prieten, căruia îi spunea „Papa”), un fragment din prima penicilină obţinută de Alexander Fleming şi o fotografie a lui Jean Gabin – așa de naturală și de spontană încât ai crede că a fost scoasă dintr-un album de familie.

În durerea ei, Marlene nu-şi aminteşte să se fi întâmplat ceva între ea şi Jean Gabin care să justifice comportarea lui definitivă şi radicală când s-au despărţit. Tipic unei femei nordice – rece în exterior şi lavă în interiorul fiinţei sale, care nu ţine mânie pe termen lung şi nu ştie ce este ura -, Marlene îşi amintea cum îi spusese unei verişoare: „Dacă el ar suna acum la uşă, m-aş duce să-i deschid şi totul ar putea să continue între noi ca atunci când ne-am despărţit, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.”

A înţeles atunci doar că el îşi dorea să se recăsătorească şi să facă copii. Deşi a încercat adesea să-l întâlnească, nu l-a putut revedea pe omul pe care l-a iubit atât de mult. S-au despărţit în 1946. Îl văzuse ultima oară după turnarea filmului “Martin Roumagnac”, despre care ei credeau că va fi o lovitură financiară, după război; dar a fost un eşec total.

Gérard Sire de la Radio France Internationale anunţă: „Tocmai l-aţi auzit pe Jean Gabin, care nu va mai vorbi niciodată…”

Anunţul de la radio spulberase speranţa că poate, într-o zi, el va dori să o vadă. Căuta acea privire albastră prin amintiri, printre fotografii…

Născută în Schöneberg, Berlin, la 27 decembrie 1901, pe numele Marie Magdalene Dietrich, actrița cucereşte lumea filmului anilor ’30 cu „Îngerul albastru” şi „Maroc”.

Josef Von Sternberg turnează „Îngerul albastru”, ecranizare a romanului scris de Heinrich Mann. O descoperă pe Marlene, care avea 30 de ani, şi devine Pygmalion-ul lui. El o domină, o instruieşte, o schimbă complet, o iubeşte cu pasiune. Ea îl respectă, dar nu-l iubeşte. În schimb, toată viaţa sa, Dietrich se revoltă pentru că este identificată cu filmul „Îngerul albastru” – denumirea unui local, nicidecum a unui personaj.

A urmat cursurile Şcolii de dramă Max Reinhardt şi ale Academiei Weimar. Tot atunci, îşi schimbă numele în Marlene Dietrich. Pe 17 mai 1924 se mărită cu asistentul de regie Rudolf Sieber. Aduce pe lume o fetiţă, Maria Elisabeth, în acelaşi an. Căsătoria lor durează o jumatate de secol, în acte, dar ei trăiesc despărţiţi toată viaţa.

Din 1939, seducătoarea fatală şi pasională Marlene Dietrich îşi lasă soţul şi fiica la Berlin și se mută în America. Primeşte o propunere de contract din partea companiei Paramount. Joacă în filmele: „Blonda Venus”, „Marocco” şi „Shanghai Express”.

Pe buletinul unuia, în viaţa altuia

De multe ori, încercarea unui actor european de a se familiariza cu lumea Hollywood-ului este un supliciu, pentru că diferă modul de viaţă, oamenii din studiouri, modul de a face film.

„L-am întâlnit pe Gabin, la Hollywood”, – Marlene povesteşte în cartea ei de memorii – „…în primul an al sosirii lui acolo. S-a făcut apel la mine, ca de obicei, pentru a-l ajuta să se adapteze noii vieţi. Rolul meu era de a-i vorbi în limba lui, dar şi de a-i traduce în engleză. Căci el trebuia să joace în această limbă pe care n-o cunoştea deloc, eu trebuia să-l învăţ. Şi, apoi, să-i prepar mâncărurile cu care era obişnuit în patria lui. L-am asistat la primul său film şi am vegheat să-l determin să se exprime corect în engleză, ceea ce a reuşit cu brio. … L-am iubit mult. Natural, limba franceză, pe care o vorbeam din cea mai fragedă copilărie, a contribuit mult la a întări dragostea mea pentru Franţa. Faţada sa de om dur, viril era complet artificială.”

Monstrul sacru al cinematografiei franceze a iubit-o cu pasiune, dar – după câte o criză de gelozie feroce – o bătea crunt. „Era omul cel mai sensibil pe care l-am cunoscut; ca un bebe, dorind să fie iubit, legănat, alintat – asta este imaginea pe care o păstrez despre el. Era idealul pe care-l caută orice femeie. Era bun şi generos. Gabin era bărbatul, omul unei vieţi. În acelaşi timp era teribil de încăpăţânat, o fiinţă extrem de posesivă şi geloasă.”

Dietrich, Gabin și Al Doilea Război Mondial

Începuse al Doilea Război Mondial. În aprilie 1943 Jean Gabin se smulge din braţele frumoasei Marlene şi se înrolează în armata Forţelor Navale Franceze, pe un petrolier. Lumea era împărţită în tabere. „Ne-am jurat iubire veşnică, prietenie eternă, ca nişte copii de şcoală şi m-am trezit singură pe chei, o biată femeie abandonată.”

Singură, în anii de război, îmbrăcată într-o rochie presărată cu briliante, în bezna fronturilor, în bubuituri de tun, pe fundalul rachetelor luminoase ce brăzdau cerul, Marlene cânta, pentru a aduce un zâmbet soldaţilor. Îşi aducea aminte perfect scena din Franţa: „Vreo douăzeci de tancuri mergeau aliniate unele lângă altele pe patru rânduri”- scrie în cartea ei – „La volanul unui jeep, am început să fac slalom printre ele. Ştiam că-l pot repera uşor pe Jean, căci, fidel serviciului militar pe care-l făcuse la marină, el continua să poarte un beret cu ciucure roşu. Când l-am zărit, am oprit jeep-ul şi am început să mă caţăr pe şenilele tancului, l-am strigat. El m-a zărit, uluit a răstit: «Fugi de aici…».”

După lungi eşecuri în film şi rare bune apariţii, două mari creaţii pot fi amintite: „Martorul acuzării” şi „Procesul de la Nürnberg”.

Marlene refuză să divorţeze, Gabin se însoară

În 1945 se încheie războiul în Europa. Cei doi actori se întâlnesc întâmplător la Paris, după o perioadă când nu mai ştiau unul de altul. Erau şomeri, publicul îi voia pe ecran. „N-aveam decât medaliile noastre, dar, din păcate ele nu se puteau mânca.”

868621dietrichgabinsgm

Dietrich și Gabin, în jurul anului 1945

Îşi pregătesc amândoi o intrare triumfală în filmul francez; după ce regizorul Marcel Carné scrie un scenariu cu roluri pentru amândoi, încep munca, se ceartă, apoi refuză, pe motiv că n-ar fi pentru ei.

Marlene trebuia să intepreteze personajul Malou – femeia fatală, plină de mister şi fără vârstă.

S-au iubit cu pasiune şi violenţă, dar războiul le-a provocat ruptura fatală. Din respect pentru soţia sa, Gabin ia o decizie de neimaginat, refuză să mai pronunţe numele „Marlene”, să-i evoce amintirea, să vadă un film cu ea; ca şi cum în trecutul lui n-ar fi existat. 30 de ani au încercat prietenii să-l convingă pe Jean Gabin să o vadă pe Marlene Dietrich. Degeaba! Actorul renunţase de mult la fericirea lui burgheză de a-şi aminti de sex-simbolul anilor de tinereţe.

Se căsătorise cu Dominique, pe numele adevărat Christiane Fournier, manechin la Lanvin, și avea copiii pe care şi-i dorise. Nimeni n-a lămurit misterul despărţirii definitive de Marlene Dietrich, după eşecul primului film împreună.

Cabaret, glorie mondială, izolare totală

Începând cu 1954, Marlene Dietrich se consacră vieţii de cântăreaţă de cabaret. Urmează ropote de aplauze, gloria mondială creşte. Artista a avut o viaţă sentimentală tumultuoasă, se spunea că e bisexuală. „Se culca cu orice persoană pe care o găsea atrăgătoare. Pentru ea, intimitatea era numai despre putere“, a declarat nepotul său, David Riva, pentru „Daily Mail“.

În 1976, aflată într-un turneu în Australia, are un accident pe scenă: cade și îşi rupe femurul. Apoi nu mai iese deloc în public. Se stabilește la Paris, în apartamentul ei din Avenue Montaigne.

Fiica sa, Maria Riva, a scris o biografie a mamei sale în care dezvăluie cum legendara actriţă o numea „copilul“ şi cum nu şi-a arătat niciodată dragostea maternă.

„A fost genul de persoană alcoolică despre care nu-ţi puteai da seama că este beată”, declara nepotul său, David Riva. „Nu şi-a părăsit niciodată apartamentul în ultimii 15 ani din viaţă. I s-a oferit un Oscar, dar trebuia să i se înmâneze personal, aşa că l-a refuzat. Şi-a petrecut 60 de ani construind o imagine şi nu dorea ca aceasta să fie distrusă de fotografii cu ea la bătrâneţe.”

În nopţile pline de insomnii, scria poeme sau eseuri care au văzut lumina tiparului în cartea semnată de către fiica sa, Maria Riva – „Night Thoughts”.

Marlene Dietrich a murit în mai, 1992, la 90 de ani. A lăsat în urmă foarte multe datorii, o carte despre viaţa ei şi o iubire unică despre care a ştiut toată lumea. Guvernul german a cumpărat cele mai multe dintre bunurile sale, care sunt expuse într-un muzeu din Berlin în onoarea sa.

Sursa: Constantin Popescu, „Cupluri celebre din lumea filmului”

16
/05
/23

Sunt ultimele zile în care te mai poți înscrie la rezidența online New Draft, deschisă tuturor absolvenților facultăților de profil, scenariștilor sau autorilor cu un scenariu de film în faza incipientă. Nu rata șansa de a face parte dintr-un program 100% online, gratuit, și de a avea întâlniri de lucru cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana. Termenul limită de înscriere este 20 mai 2023.

15
/05
/23

F-SIDES Cineclub, sezonul 4, ajunge în luna mai la Timișoara! Alături de alte trei programe pregătite pentru 2023 de organizatoarele proiectului F-SIDES în această ediție, lansată în aprilie la București, cineclubul și-a propus să-i ofere publicului proiecții de film axate pe creațiile a opt regizoare, în tandem cu materiale literare produse de opt scriitoare contemporane din România.

12
/05
/23

”Jeanne du Barry”, filmul regizat de Maïwenn, care joacă alături de Johnny Depp, deschide cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (16-27 mai) și ajunge în această toamnă în cinematografele din România, distribuit de Independența Film.

11
/05
/23

9 lungmetraje și 16 scurtmetraje intră în competiția Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22. Selecția include câteva dintre cele mai bune filme românești ale anului trecut, dar și producții care vor avea premiera mondială în iunie, la Cluj-Napoca. În cadrul Zilelor Filmului Românesc sunt acordate trei premii: pentru cel mai bun lungmetraj, pentru cel mai bun debut, dar și pentru cel mai bun scurtmetraj.

08
/05
/23

ICR dă startul celei de-a 27-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, 9 mai, la Timișoara, Capitala europeană a culturii în 2023. Festivalul va continua în țară la Oravița (Casa de Cultură "George Motoia Craiu"), între 12-14 mai, la Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte "George Topîrceanu"), între 18-20 mai, la Botoșani (Cinema Unirea), între 18-21 mai și la Gura Humorului (Casa de Cultură), între 19-21 mai.

28
/04
/23

La invitaţia Cinematecii din Oslo, care va găzdui în perioada 5-14 mai un festival al filmului românesc, ce include şi o retrospectivă dedicată regizorului Cristian Mungiu, am scris un scurt text despre cum arată cinematografia română în prezent.