Marlene Dietrich şi Jean Gabin – pasiunea printre tunuri
https://www.ziarulmetropolis.ro/marlene-dietrich-si-jean-gabin-pasiunea-printre-tunuri/

În Cinematograful anilor ’30 s-au impus – în acelaşi timp – o actriţă germană devenită americană prin adopţie, Marlene Dietrich, şi un actor francez, Jean Gabin. S-au iubit cu pasiune, dar Al Doilea Război Mondial le-a provocat ruptura fatală.

Un articol de Monica Andrei|28 aprilie 2015

15 noiembrie 1976. Marlene Dietrich s-a trezit devreme, a aprins un chibrit, a pus ceainicul la fiert, a deschis radioul, a dejunat; apoi s-a apucat de scris povestea vieţii sale, pentru editorul german care-i solicitase cartea. La radio, Jean Gabin recita tulburătorul poem al lui Jean-Loup Dabadie, „Maintenant je sais” – poem despre femei, prieteni, trandafiri…

Pe pereţii din bucătăria apartamentului lui Marlene Dietrich din Paris se văd trei cadre: un portret al lui Hemingway (marele ei prieten, căruia îi spunea „Papa”), un fragment din prima penicilină obţinută de Alexander Fleming şi o fotografie a lui Jean Gabin – așa de naturală și de spontană încât ai crede că a fost scoasă dintr-un album de familie.

În durerea ei, Marlene nu-şi aminteşte să se fi întâmplat ceva între ea şi Jean Gabin care să justifice comportarea lui definitivă şi radicală când s-au despărţit. Tipic unei femei nordice – rece în exterior şi lavă în interiorul fiinţei sale, care nu ţine mânie pe termen lung şi nu ştie ce este ura -, Marlene îşi amintea cum îi spusese unei verişoare: „Dacă el ar suna acum la uşă, m-aş duce să-i deschid şi totul ar putea să continue între noi ca atunci când ne-am despărţit, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.”

A înţeles atunci doar că el îşi dorea să se recăsătorească şi să facă copii. Deşi a încercat adesea să-l întâlnească, nu l-a putut revedea pe omul pe care l-a iubit atât de mult. S-au despărţit în 1946. Îl văzuse ultima oară după turnarea filmului “Martin Roumagnac”, despre care ei credeau că va fi o lovitură financiară, după război; dar a fost un eşec total.

Gérard Sire de la Radio France Internationale anunţă: „Tocmai l-aţi auzit pe Jean Gabin, care nu va mai vorbi niciodată…”

Anunţul de la radio spulberase speranţa că poate, într-o zi, el va dori să o vadă. Căuta acea privire albastră prin amintiri, printre fotografii…

Născută în Schöneberg, Berlin, la 27 decembrie 1901, pe numele Marie Magdalene Dietrich, actrița cucereşte lumea filmului anilor ’30 cu „Îngerul albastru” şi „Maroc”.

Josef Von Sternberg turnează „Îngerul albastru”, ecranizare a romanului scris de Heinrich Mann. O descoperă pe Marlene, care avea 30 de ani, şi devine Pygmalion-ul lui. El o domină, o instruieşte, o schimbă complet, o iubeşte cu pasiune. Ea îl respectă, dar nu-l iubeşte. În schimb, toată viaţa sa, Dietrich se revoltă pentru că este identificată cu filmul “Îngerul albastru” – denumirea unui local, nicidecum a unui personaj.

A urmat cursurile Şcolii de dramă Max Reinhardt şi ale Academiei Weimar. Tot atunci, îşi schimbă numele în Marlene Dietrich. Pe 17 mai 1924 se mărită cu asistentul de regie Rudolf Sieber. Aduce pe lume o fetiţă, Maria Elisabeth, în acelaşi an. Căsătoria lor durează o jumatate de secol, în acte, dar ei trăiesc despărţiţi toată viaţa.

Din 1939, seducătoarea fatală şi pasională Marlene Dietrich îşi lasă soţul şi fiica la Berlin și se mută în America. Primeşte o propunere de contract din partea companiei Paramount. Joacă în filmele: „Blonda Venus”, „Marocco” şi „Shanghai Express”.

Pe buletinul unuia, în viaţa altuia

De multe ori, încercarea unui actor european de a se familiariza cu lumea Hollywood-ului este un supliciu, pentru că diferă modul de viaţă, oamenii din studiouri, modul de a face film.

„L-am întâlnit pe Gabin, la Hollywood”, – Marlene povesteşte în cartea ei de memorii – „…în primul an al sosirii lui acolo. S-a făcut apel la mine, ca de obicei, pentru a-l ajuta să se adapteze noii vieţi. Rolul meu era de a-i vorbi în limba lui, dar şi de a-i traduce în engleză. Căci el trebuia să joace în această limbă pe care n-o cunoştea deloc, eu trebuia să-l învăţ. Şi, apoi, să-i prepar mâncărurile cu care era obişnuit în patria lui. L-am asistat la primul său film şi am vegheat să-l determin să se exprime corect în engleză, ceea ce a reuşit cu brio. … L-am iubit mult. Natural, limba franceză, pe care o vorbeam din cea mai fragedă copilărie, a contribuit mult la a întări dragostea mea pentru Franţa. Faţada sa de om dur, viril era complet artificială.”

Monstrul sacru al cinematografiei franceze a iubit-o cu pasiune, dar – după câte o criză de gelozie feroce – o bătea crunt. „Era omul cel mai sensibil pe care l-am cunoscut; ca un bebe, dorind să fie iubit, legănat, alintat – asta este imaginea pe care o păstrez despre el. Era idealul pe care-l caută orice femeie. Era bun şi generos. Gabin era bărbatul, omul unei vieţi. În acelaşi timp era teribil de încăpăţânat, o fiinţă extrem de posesivă şi geloasă.”

Dietrich, Gabin și Al Doilea Război Mondial

Începuse al Doilea Război Mondial. În aprilie 1943 Jean Gabin se smulge din braţele frumoasei Marlene şi se înrolează în armata Forţelor Navale Franceze, pe un petrolier. Lumea era împărţită în tabere. „Ne-am jurat iubire veşnică, prietenie eternă, ca nişte copii de şcoală şi m-am trezit singură pe chei, o biată femeie abandonată.”

Singură, în anii de război, îmbrăcată într-o rochie presărată cu briliante, în bezna fronturilor, în bubuituri de tun, pe fundalul rachetelor luminoase ce brăzdau cerul, Marlene cânta, pentru a aduce un zâmbet soldaţilor. Îşi aducea aminte perfect scena din Franţa: „Vreo douăzeci de tancuri mergeau aliniate unele lângă altele pe patru rânduri”- scrie în cartea ei – „La volanul unui jeep, am început să fac slalom printre ele. Ştiam că-l pot repera uşor pe Jean, căci, fidel serviciului militar pe care-l făcuse la marină, el continua să poarte un beret cu ciucure roşu. Când l-am zărit, am oprit jeep-ul şi am început să mă caţăr pe şenilele tancului, l-am strigat. El m-a zărit, uluit a răstit: «Fugi de aici…».”

După lungi eşecuri în film şi rare bune apariţii, două mari creaţii pot fi amintite: „Martorul acuzării” şi „Procesul de la Nürnberg”.

Marlene refuză să divorţeze, Gabin se însoară

În 1945 se încheie războiul în Europa. Cei doi actori se întâlnesc întâmplător la Paris, după o perioadă când nu mai ştiau unul de altul. Erau şomeri, publicul îi voia pe ecran. „N-aveam decât medaliile noastre, dar, din păcate ele nu se puteau mânca.”

868621dietrichgabinsgm

Dietrich și Gabin, în jurul anului 1945

Îşi pregătesc amândoi o intrare triumfală în filmul francez; după ce regizorul Marcel Carné scrie un scenariu cu roluri pentru amândoi, încep munca, se ceartă, apoi refuză, pe motiv că n-ar fi pentru ei.

Marlene trebuia să intepreteze personajul Malou – femeia fatală, plină de mister şi fără vârstă.

S-au iubit cu pasiune şi violenţă, dar războiul le-a provocat ruptura fatală. Din respect pentru soţia sa, Gabin ia o decizie de neimaginat, refuză să mai pronunţe numele „Marlene”, să-i evoce amintirea, să vadă un film cu ea; ca şi cum în trecutul lui n-ar fi existat. 30 de ani au încercat prietenii să-l convingă pe Jean Gabin să o vadă pe Marlene Dietrich. Degeaba! Actorul renunţase de mult la fericirea lui burgheză de a-şi aminti de sex-simbolul anilor de tinereţe.

Se căsătorise cu Dominique, pe numele adevărat Christiane Fournier, manechin la Lanvin, și avea copiii pe care şi-i dorise. Nimeni n-a lămurit misterul despărţirii definitive de Marlene Dietrich, după eşecul primului film împreună.

Cabaret, glorie mondială, izolare totală

Începând cu 1954, Marlene Dietrich se consacră vieţii de cântăreaţă de cabaret. Urmează ropote de aplauze, gloria mondială creşte. Artista a avut o viaţă sentimentală tumultuoasă, se spunea că e bisexuală. „Se culca cu orice persoană pe care o găsea atrăgătoare. Pentru ea, intimitatea era numai despre putere“, a declarat nepotul său, David Riva, pentru „Daily Mail“.

În 1976, aflată într-un turneu în Australia, are un accident pe scenă: cade și îşi rupe femurul. Apoi nu mai iese deloc în public. Se stabilește la Paris, în apartamentul ei din Avenue Montaigne.

Fiica sa, Maria Riva, a scris o biografie a mamei sale în care dezvăluie cum legendara actriţă o numea „copilul“ şi cum nu şi-a arătat niciodată dragostea maternă.

„A fost genul de persoană alcoolică despre care nu-ţi puteai da seama că este beată”, declara nepotul său, David Riva. „Nu şi-a părăsit niciodată apartamentul în ultimii 15 ani din viaţă. I s-a oferit un Oscar, dar trebuia să i se înmâneze personal, aşa că l-a refuzat. Şi-a petrecut 60 de ani construind o imagine şi nu dorea ca aceasta să fie distrusă de fotografii cu ea la bătrâneţe.”

În nopţile pline de insomnii, scria poeme sau eseuri care au văzut lumina tiparului în cartea semnată de către fiica sa, Maria Riva – “Night Thoughts”.

Marlene Dietrich a murit în mai, 1992, la 90 de ani. A lăsat în urmă foarte multe datorii, o carte despre viaţa ei şi o iubire unică despre care a ştiut toată lumea. Guvernul german a cumpărat cele mai multe dintre bunurile sale, care sunt expuse într-un muzeu din Berlin în onoarea sa.

Sursa: Constantin Popescu, „Cupluri celebre din lumea filmului”

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.

19
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Programat să poată fi văzut la noua ediţie a Festivalului "Les Films de Cannes à Bucarest" (23 octombrie - 1 noiembrie), adaptată condiţiilor de pandemie, „Mandibules” (2020), cel mai recent film al excentricului regizor francez Quentin Dupieux, este o comedie absurdă a cărei lejeritate este şi marele său atu.

18
/10
/20

Asociația Arta în Dialog anunță cea de-a șaptea ediției a Festivalului de Film UrbanEye, care va avea loc în perioada 4 – 8 noiembrie online, dar și în mai multe birouri de arhitectură din România.

18
/10
/20

Cinema ARTA este, în prezent, cel mai vechi cinematograf din România care încă își păstrează funcțiunea. Istoria lui nu este doar istoria unui loc, ci el reflectă istoria ultimului secol în care se intersectează straturi din istoria orașului, a filmului, precum și straturi ale memoriei – straturi subiective, personale.

16
/10
/20

Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest va continua să aducă în această toamnă cinefililor multe din filmele și evenimentele așteptate, însă se reorganizează, urmând ca în perioada preconizată, 23 octombrie – 1 noiembrie, sa pună accentul pe evenimente desfășurate online, în aer liber, dar și la drive-in, cu respectarea măsurilor de siguranță sanitară – care vor fi la momentul respectiv.

15
/10
/20

PREVIEW Două filme realizate de regizori consacrați și două debuturi pot fi văzute online, gratuit, pe platforma TIFF Unlimited, între 16 şi 22 octombrie, în cadrul CinePOLSKA. Mirela Lazăr, coordonatoarea CinePOLSKA din partea Institutului Polonez, vorbește într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre selecție și ediția specială din acest an.

15
/10
/20

Ediția #15 a eXplore festival - Bucharest International Dance and Performace festival se va desfășura anul acesta între 16 și 25 octombrie la Muzeul Național al Literaturii Române, WASP Working Art Space and Production, Muzeul Municipiului București: Muzeul Theodor Aman, Colecţia de artă Ligia şi Pompiliu Macovei, Palatul Suţu, online, pe eXplore festival și WASP Working Art Space and Production dar și on-air, pe Radio Guerrilla.

13
/10
/20

O adaptare fermecătoare a nuvelei pentru copii scrise și ilustrate de artistul Italian Dino Buzatti în 1945, „Vestita invazie a urșilor în Sicilia/ The Bears’ Famous Invasion of Sicily” (r. Lorenzo Mattotti) se vede pentru prima dată în România în deschiderea celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest.

09
/10
/20

Cel mai nou film semnat de Marian Crișan, BERLINER, a fost distins cu Premiul ‘Keen Eye’ - Russian Cinema Club Federation la cea de-a 42-a ediție a Festivalului Internațional de film de la Moscova (MIFF) care a avut loc între 1 și 8 octombrie.

Pagina 4 din 276« Prima...23456...102030...Ultima »