Márquez, mai frumos ca niciodată
https://www.ziarulmetropolis.ro/marquez-mai-frumos-ca-niciodata/

Gabriel García Márquez a fost, aşa cum rezultă şi din scurtele ferpare întocmite ad-hoc în lumile noastre virtuale, cel mai popular, cel mai iubit scriitor al timpurilor noastre.

Un articol de Andrei Crăciun|18 aprilie 2014

Când, la 87 de ani, săvârşește ultimul sacrificiu, cel mai uman dintre toate, însuși Márquez, poate că e mai bine să taci o tăcere care să se întindă pe măcar întreg pământul. Nu se întâmplă însă așa. Căci Gabriel García Márquez a fost, așa cum rezultă și din scurtele ferpare întocmite ad-hoc în lumile noastre virtuale, cel mai popular, cel mai iubit scriitor al timpurilor noastre.

Nu judec acest diagnostic, nu-l neg, nu-l contest. Aceasta nu e și ierarhia mea, dar nu mă voi apuca acum să fac precum poetul din Irbit.

I-am preferat pe alții lui Márquez. Nu mă justific. Explic: Márquez a scris literatură cu o forță excepțională, cu o lejeritate de fenomen inaccesibil altor oameni care se întâmplă să aibă ca meserie, ba chiar ca vocație, scrisul.

A aruncat în jur frumusețe, așa cum un curcubeu, cum o furtună în larg, cum un răsărit, cum un apus, cum uneori ploaia, cum doar bunul Dumnezeu pot.

L-am citit dintotdeauna ca pe o desfășurare de energii care nu ne sunt comune, și, nefiindu-ne comune, nu ne sunt date și nouă celor care sperăm că prin mai mult talent, mai multă disciplină și mai multă șansă vom da cândva o carte care să nu se rușineze de apropierea veacului de singurătate.

Márquez, cu frazele sale luxuriante, nesfârșite, te face, însă, să-ți vezi această îndrăzneală în tot absurdul ei. În biblioteca personală, pe raftul lui Gabo nu mai stă nimeni. Mă agăț de acea solitudine ca de cineva care știi că te-ar putea oricând părăsi.

Cronica unei morţi anunţate

Și caut, acum, la moartea sa, o vijelie în adâncul meu și mă înspăimântă liniștea de care dau. Nu e liniștea din ghearele nebuniei. E altceva: la moartea lui Márquez îmi amintesc, într-un carusel magic, atâtea cuvinte din care a făcut Macondo, din care a făcut oamenii pe care i-am luat cu noi, martori tăcuți, dar nu întotdeauna, orbi, dar nu lipsiți de conștiință, ai măruntelor întâmplări care au fost viețile noastre.

În ziua morții sale, îmi amintesc totuși – de la primul la ultimul rând – o singură carte. Este, probabil, cea mai îndepărtată de perfecțiune. Este singura care m-a lăsat vreodată să cred că mi-ar fi putut fi îngăduită și mie. Crezând aceasta, pe ea am iubit-o cel mai mult. Cartea aceasta este „Cronica unei morți anunțate”.

Dintre toți oamenii pe care Márquez i-a ucis cu sălbăticie, cu necesitate, cu dragoste, oameni care deși de mult muriseră continuau să stăpânească pământul, la Santiago Nasar m-am gândit când am aflat că magul columbian și-a început, la 87 de ani, cea mai lungă dintre călătorii.

Da, la Santiago Nasar, care în clipa dinaintea sfârșitului anunțat se ținea drept, mândru, iar „chipul său sarazin cu cârlionții răsculați era mai frumos ca niciodată”.

Oamenii, oamenii adevărați vreau să spun, nu sunt niciodată doar biografia lor. Pe Márquez îl așteaptă o lungă nemurire – asta știe oricine. Eu aș vrea să mi se confirme, fie și într-un vis ceva mai îndelungat, că într-adevăr, cum îmi impune inima să cred, la fel ca Santiago Nasar, în clipa morții sale, Gabo avea cârlionții răsculați și era mai frumos ca niciodată.

01
/07
/20

O incursiune în lumea lui Ingmar Bergman, creionată de scriitoarea norvegiană Linn Ullmann, fiica regizorului, în romanul „Neliniște”, publicat în 2015 și apărut recent și în limba română, la Editura Polirom.

16
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Nu știu să existe vreo carte în limba română despre Alain Delon, nici măcar în traducere. Dar pentru că accesul la volume în limbi străine e mai ușor decât oricând, recomand două splendide albume în franceză – „L'encyclopédie Alain Delon” (2016) și „Alain Delon. Film par film” (2019).

17
/05
/20

Vă invităm să o descoperiți pe legendara Billie Holiday prin intermediul cărții „Lady Sings the Blues”, semnată de artistă alături de William Dufty și publicată recent și în limba română, la editura Nemira.

17
/05
/20

Acordînd un loc important dialogului și monologului în care confesiunea se îmbină cu persuasiunea, nuvelele – „specie din păcate neglijată azi la noi (ca și în Franța sau Germania!) de scriitori și editori”, cum spune autorul – ce alcătuiesc volumul ne duc cît se poate de firesc cu gîndul la teatru.

Pagina 1 din 10512345...102030...Ultima »