CRONICĂ DE FILM „Marriage Story” (2019), noul film al regizorului Noah Baumbach, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai cinemaului american independent, are toate datele pentru a se face simpatic: actori celebri şi cool, un subiect cu o puternică încărcătură emoţională şi o regie discretă. Este însă şi un mare film?
Un articol de Ionuţ Mareş|11 decembrie 2019
Începutul din „Marriage Story” este într-atât de idilic, încât devine destul de repede evident că va urma opusul.
Vedem imagini cu o femeie, Nicole (Scarlett Johansson), în diferite ipostaze fericite din familie și din activitatea de actriță, în timp ce în voice over îl auzim pe soțul său, Charlie (Adam Driver), enumerându-i calitățile.
În scena doi, pozițiile se inversează – îl observăm pe bărbat, prezentat de asemenea în familie (cuplul are un băiețel) și în munca de regizor de teatru (în spectacolele sale rolul principal îl deține Nicole), și o auzim pe soția sa enumerându-i calitățile.
Însă totul e înșelător – scena care urmează ni-i arată pe cei doi într-o stare cvasi-deplorabilă, iritați, în fața unui mediator care îi pusese să scrie pe hârtie lucrurile pe care fiecare le apreciază și care l-au atras la celălalt (și pe care tocmai le-am auzit), în încercarea de a salva o căsnicie în pragul disoluției.
Filmul lui Baumbach este cronica unei lungi și complicate despărțiri între doi oameni a căror postură de artiști și intelectuali îi îndeamnă să se poarte civilizat, cu maturitate, deși divorțul este, vizibil, unul dureros. Şi devine o luptă aproape meschină de când intră în scenă cinicii avocați (avocata lui Nicole a interpretată de Laura Dern, iar al doilea avocat al lui Charlie e jucat de Ray Liotta, după ce primul (Alan Alda) este schimbat).
În plus, la mijloc se află și un băiețel, iar afecțiunea dintre soți nu pare să se fi stins chiar de tot, doar că amândoi își dau seama că nu mai pot trăi împreună – ceva s-a rupt iremediabil.
Baumbach nu pune accent atât de mult pe cum s-a ajuns într-o astfel de situație (deşi sunt lansate indicii pe ici-colo, de pildă sentimentul pe care îl are Nicole că întreaga carieră a depins de Charlie sau dorinţa ei de libertate), ci pe cum se desfășoară un divorț între doi soți care s-au iubit și care păreau făcuți unul pentru altul.
Prin regia sa aparent simplă şi discretă, dar şi cu ajutorul carismei celor doi actori şi al muzicii uşor sentimentale, cineastul american ştie să obţină destule momente bune, cute, de o naturaleţe care poate induce în privitor o emoţie difuză – cine nu se regăseşte uşor într-o poveste de dragoste, fie ea urmată şi de o despărţire?
Marea problemă a filmului sunt însă incapacitatea de a-şi masca întreaga construcţie dramaturgică – se simte mult prea des cusătura scenariului (el, regizor de teatru, lucrează la New York; ea, actriţă, se mută la mama sa în Los Angeles, unde joacă într-un serial stupid), iar mizanscena devine uneori uşor de anticipat – şi insistenţa pe această drăgălăşenie forţată a celor doi protagonişti, ba chiar şi pe o anume infantilizare a personajelor secundare.
Apoi, e şi afişarea ostentativă a ideii că soţii sunt mânaţi de bune intenţii, că nu vor ca divorţul să se lase cu sânge, că în sufletul lor s-ar putea să fie în continuare îndrăgostiţi, doar că devin victimele propriilor slăbiciuni şi mai ales ale mecanismelor sociale care dau năvală în astfel de situaţii.
Cele mai puternice scene sunt totuşi cele în care Baumbach forţează limitele acestui dispozitiv destul de rigid pe care şi l-a creat şi lasă personajele să iasă din starea de gingăşie, fie ea şi mimată, şi de suferinţă demnă: se întâmplă în timpul unei dispute între soţi sau în războiul purtat prin intermediul avocaţilor la tribunal. Filmul devine atunci ceva mai sincer şi mai realist.
„Marriage Story” este disponibil pe Netflix.
