Marsilia, capitală culturală europeană în 2013, vrea să părăsească rubrica „fapt divers”
https://www.ziarulmetropolis.ro/marsilia-capitala-culturala-europeana-in-2013-vrea-sa-paraseasca-rubrica-fapt-divers/

Marsilia devine capitală culturală europeană sâmbătă, prima zi dintr-un calendar 2013 bogat în evenimente, cu ajutorul cărora marea metropolă din sudul Franţei speră să îşi creeze o nouă imagine şi să părăsească în sfârşit rubrica „fapt divers” în care a apărut în mod constant în ultimii ani. Artă contemporană în spaţii publice, circ, spectacole pirotehnice, […]

Un articol de Andrada Văsii|11 ianuarie 2013

Marsilia devine capitală culturală europeană sâmbătă, prima zi dintr-un calendar 2013 bogat în evenimente, cu ajutorul cărora marea metropolă din sudul Franţei speră să îşi creeze o nouă imagine şi să părăsească în sfârşit rubrica „fapt divers” în care a apărut în mod constant în ultimii ani.

Artă contemporană în spaţii publice, circ, spectacole pirotehnice, expoziţii Rodin, retrospectivă majoră despre modernismul din pictură – sunt doar câteva dintre evenimentele ce vor fi organizate la Marsilia şi în întreaga Provence, în care tematica mediteraneană va fi axul central, informează AFP.

Sâmbătă, locuitorii din Marsilia sunt invitaţi să deschidă ei înşişi festivităţile: printr-o paradă de lumini în cartierul nordic al oraşului, apoi printr-o „mare adunare” în centrul oraşului, urmate de un mare foc de artificii. Organizatorii mizează pe participarea a circa 300.000 de persoane.

Începând de vineri, locuitorii din Marsilia vor avea ocazia de a descoperi un Vieux-Pont înfrumuseţat, muzee renovate şi alte obiective construite special pentru acest eveniment.

Pentru ei, „Marseille Provence 2013” este deja un catalizator de proiecte, cu peste 660 de milioane de euro investite în 20 de şantiere culturale.

Sâmbătă, preşedintele francez, François Hollande, şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, vor pune ultima piatră la temelia viitorului Muzeu al civilizaţiei Europei şi al Mediteranei (MUCEUM), care va fi inaugurat în iunie, în apropiere de port, cu deschidere spre mare.

„Marsilia are nevoie de ceva romanesc, să iasă din sfera acelor lucruri urâte care s-au povestit despre ea în ultima vreme”, a spus Fanny Broyelle, şef al acestui proiect.

Afectată de şomaj (12%) şi de dificultăţi sociale, Marsilia a apărut cu regularitate în ultimele luni în mass-media din cauza numeroaselor reglări de conturi, asociate traficului de droguri, care au zguduit oraşul. Acest fapt a determinat Guvernul francez să anunţe la începutul lunii septembrie 2012 un plan de acţiune împotriva criminalităţii şi a economiei subterane care au afectat anumite cartiere.

Camera de comerţ din Marsilia mizează pe încasări directe de 1 miliard de euro – fără să poată însă să estimeze numărul locurilor de muncă ce vor fi create. Municipalitatea speră să aibă 2-3 milioane de vizitatori extraregionali suplimentari şi o creştere cu 20% a locurilor de muncă din domeniul turistic.

Pentru moment, rezervările hoteliere nu se ridică la nivelul aşteptărilor, întrucât gradul de ocupare era, sâmbătă, de doar 25%.

Jean-Luc Gosse, preşedintele unei asociaţii de comercianţi din Marsilia, consideră că „trebuie ca tot mai mulţi turişti să iasă de pe cărările deja bătute”. „Depinde doar de noi să creăm evenimente, să prezentăm lumii întregi modul în care arată viaţa locuitorilor din Provence. Aici nu trăiesc doar răufăcători!”, a mai spus acesta.

Sociologul Jean Viard, care afirmă că toţi locuitorii din Marsilia s-au implicat în acest proiect, într-un elan de mândrie, consideră că pariul a fost deja câştigat: „Important a fost să câştigăm (în 2008) titlul de capitală culturală europeană. Marsilia se afla în căutarea unei recunoaşteri internaţionale”.

Marsilia speră să urmeze exemplul dat de Lille, un oraş din nordul Franţei, care a beneficiat de pe urma efervescenţei din 2004, generând numeroase manifestări şi edificii culturale într-o metropolă devenită dintr-odată atractivă şi cu o imagine îmbunătăţită.

Însă principala reuşită a oraşului Lille din 2004 a fost „aceea că a redat o adevărată mândrie locuitorilor, care şi-au dat seama că trăiesc într-o regiune a culturii”, a declarat primarul localităţii, Martine Aubry.

Programul „Capitală culturală europeană” a fost iniţiat de Consiliul de Miniştri ai Culturii din Uniunea Europeană în 1985, cu scopul de a apropia popoarele Europei şi de a celebra contribuţia oraşelor la dezvoltarea culturii. Până în prezent, peste 40 de oraşe au deţinut acest titlu, printre care şi Sibiu, în 2007. Din anul 2000, acest titlu poate fi împărţit între două oraşe.

În 2013, cea de-a doua capitală europeană culturală este oraşul Kosice din Slovacia. Festivităţile de inaugurare a acestui eveniment sunt prevăzute pentru 19 şi 20 ianuarie.

Umea, un mic oraş universitar din nordul îndepărtat al Suediei, a fost desemnat capitală culturală europeană a anului 2014, devenind astfel cea mai nordică localitate europeană care obţine acest titlu, pe care îl va împărţi cu Riga.

 

 

Sursa: Mediafax

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.