Marțea de film cehoslovac se mută la Cluj-Napoca – Fiction Tuesdays în deplasare
https://www.ziarulmetropolis.ro/martea-de-film-cehoslovac-se-muta-la-cluj-napoca-fiction-tuesdays-in-deplasare/

Seria de filme Fiction Tuesdays se mută la Cluj-Napoca, la Cinema Arta, între 4 şi 25 februarie. Prima zi de marţi din lună vine cu unul dintre filmele de seamă ale cinematografiei cehe, „The Firemen’s Ball”, de Miloš Forman, proiectat de la ora 19:00.

Un articol de Liliana Matei|3 februarie 2020

Centrul Ceh vă invită la unul dintre cele mai îndrăgite programe pe care le organizează, Fiction Tuesdays, inaugurat în 2018 în Bucureşti şi care a ajuns în primăvara anului trecut şi la Arad. După ce a venit la Cluj în 2016 cu cel mai vechi și popular program, Documentary Mondays, Centrul Ceh revine aici, timp de o lună, săptămânal, cu filme cehoslovace cunoscute sau mai puţin cunoscute publicului. Spectatorii vor petrece seri alături de regizorii cheie ai Cehoslovaciei, având parte de comedie, dramă, dar și film experimental. Evenimentul este organizat alături de Cinema Arta din Cluj-Napoca, iar toate proiecțiile încep la ora 19:00.

Filmul „The Firemen’s Ball” (foto sus; r. Miloš Forman, 1967) deschide seria din acest an pe 4 februarie, fiind unul dintre cele mai apreciate filme cehoslovace, nominalizat la categoria pentru cel mai bun film străin la Premiile Oscar. Comedia prezintă întâmplările petrecute într-un orăşel de provincie, când departamentul pompierilor dă o mare petrecere pentru a celebra cea de-a 86-a aniversare a fostului lor lider. Întregul oraş este invitat, dar lucrurile nu merg conform planului, deoarece cineva fură premiile de la loterie, iar candidatele de la concursul de frumuseţe organizat cu această ocazie nu prea vor să participe sau nici nu sunt din cale-afară de frumoase.

Cel de-al doilea film din serie, „The Joke” (r. Jaromil Jireš, 1969) va putea fi vizionat pe 11 februarie. Acesta este o adaptare a romanului „Gluma” („The Joke”) a lui Milan Kundera şi este unul dintre cele mai sumbre filme existențialiste din Noul val cehoslovac. Drama redă povestea de viaţă a protagonistului Ludvik Jahn, care se întoarce în orașul natal pentru a se răzbuna pe cel mai bun prieten al său, Pavel Zemánek, responsabil de excluderea sa din Partidul Comunist, în urma unei glume politice inoportune.

Clujenii se vor putea delecta cu filmul de Oscar „Closely Watched Trains” (r. – Jiří Menzel, 1966) pe data de 18 februarie. Pe lângă Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, lungmetrajul de debut al lui Menzel a fost nominalizat și la Globul de Aur pentru aceeași categorie. Acțiunea are loc într-o gară izolată din Cehoslovacia ocupată de germani, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și urmărește maturizarea adolescentului timid pe nume Miloš, proaspăt angajat al gării. Grija cea mai mare a tânărului, în ciuda turbulențelor create de război și a furiei reprimate a oamenilor din jurul său, este să scape de virginitate.

„Closely Watched Trains” (r. – Jiří Menzel, 1966)

„Happy End” (r. Oldrich Lipský, 1967) este proiecţia care va închide ediţia Fiction Tuesdays în data de 25 februarie. Acest film este o comedie neagră experimentală despre o crimă și consecințele acesteia prezentate invers cronologic, în care decesul este în realitate o renaștere. Filmul începe cu execuția protagonistului, explorându-i acțiunile și motivațiile premergătoare morții. Lipský pornește de această dată de la ideea că orice poveste de dragoste începe extraordinar și se sfârșește tragic, așa că, pentru a putea avea parte de un final fericit, se folosește de ordinea inversă a firului narativ. Un film de neratat, Happy End este o experiență aparte, la care nu vă veți aștepta.

Adresa: Cinema Arta, Strada Universităţii, nr. 3, Cluj-Napoca. Evenimentul Facebook al primei proiecții Fiction Tuesdays aici. Biletele se pot cumpăra de aici.

Centrul Ceh este un institut cultural ale cărui evenimente şi programe au ca scop nu doar familiarizarea publicului român cu societatea şi cultura cehă, ci, în primul rând, oferirea unui set de proiecte ce reflectă valori educative, artistice şi sociale, în Bucureşti şi în restul ţării, conectând publicul român la conţinut cultural de calitate, într-un context indie şi deschis.

 

04
/01
/23

„Taximetriști”, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, care invită spectatorii în viața de noapte a Bucureștiului prin intermediul a doi prieteni taximetriști și a clienților lor, îi aduce împreună pe același generic pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu. Filmul are premiera în cinematografe pe 20 ianuarie, iar informațiile despre biletele puse deja în vânzare sunt disponibile pe site-ul taximetristi.film.

30
/12
/22

Am tot scris în ultimii ani, încă de dinainte de pandemie, despre diversificarea tot mai mare a cinematografiei române. Însă cred că 2022 a depăşit orice previziuni, cu un număr record de filme.

22
/12
/22

Pentru topul cu cele zece filme favorite din 2022, am ales doar titluri care au avut premiera mondială în acest an. La ele am adăugat alte zece menţiuni - cinci tot din 2022, plus alte cinci din 2021, dar recuperate abia în anul care tocmai se încheie.

21
/12
/22

În Ajun de Crăciun, de la ora 10:00, Daniela Zeca Buzura ne propune o întâlnire de colecție. Invitaţii, Cătălin Ştefănescu („Garantat 100%"), Marina Constantinescu („Nocturne") şi Irina Păcurariu („Reţeaua de idoli") ne invită să fim martorii unei profunde discuții jurnalistice, născută din 30 de ani experiență în media din România.

21
/12
/22

TVR Cultural întâmpină Sărbătoarea Crăciunului cu programe speciale, gândite să satisfacă exigențele telespectatorilor săi. Colinde, documentare de excepție, spectacole de balet, interviuri cu artiști de marcă, dar și piese de teatru care au intrat în istorie se regăsesc în grila de sărbătoare. Nu lipsesc filmele de sezon și nici edițiile speciale ale emisiunilor consacrate.

20
/12
/22

Echipa care a creat „România Sălbatică”, cel mai mare proiect de film documentar dedicat naturii din țara noastră, face un cadou tuturor iubitorilor de natură înainte de sărbătorile de iarnă: acces gratuit la povestea din spatele realizării documentarului laureat anul acesta cu 3 premii Gopo (Cel mai bun documentar, Cea mai bună muzică originală, Cel mai bun sunet).

19
/12
/22

Colinde, documentare şi concerte extraordinare, transmisiuni în direct de la Vatican și Catedrala Sfântul Iosif, filme și ediții speciale ale emisiunilor consacrate se regăsesc în grila de Crăciun a TVR2 pentru întreaga familie.

19
/12
/22

Filmul de acțiune „Vulturul de Fier II/ Iron Eagle II”, regizat de Sidney J. Furie, va fi difuzat de Warner TV în prima lună a anului viitor. Lungmetrajul va putea fi urmărit la Warner TV pe 27 ianuarie, de la ora 21:00.

19
/12
/22

Bucurie, linişte în suflet, pace, colinde, daruri şi oameni dragi. Mai presus de toate, oameni dragi. Astfel ne dorim cu toţii să întâmpinăm Naşterea Domnului. Cel mai frumos Crăciun e întotdeauna petrecut împreună, în atmosfera caldă de acasă. De acest Crăciun, TVR 1 ne arată că şi cei mai Izolaţi în România au Oameni alături în zi de sărbătoare; că putem fi „diferiţi şi totuşi asumaţi întru Hristos" – ortodocşi şi catolici, în Bucuria credinţei; că generaţii diferite de artişti trăiesc, O dată-n viaţă, emoţia unor întâlniri inedite.

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.