Marţea se merge la Fiction Tuesdays – filmele uitate ale Noului Val Cehoslovac
https://www.ziarulmetropolis.ro/martea-se-merge-la-fiction-tuesdays-filmele-uitate-ale-noului-val-cehoslovac/

Nu rataţi proiecţiile de film de ficţiune – Fiction Tuesdays, de pe 27 febuarie până pe 3 aprilie 2018, începând cu ora 20:00, la Centrul Ceh!

Un articol de Liliana Matei|21 februarie 2018

Maşini vampir, pisici cu ochelari, selfie stickul anilor ’60, plante carnivore, femei cu barbă sau poveşti spuse pe dos? Ce vă place mai mult? La Centrul Ceh, ni se propune o incursiune în filmele SF şi fantasy – comedii şi nu numai – ale Cehoslovaciei anilor ’60, ’70 şi ’80, filme ale Noului Val Cehoslovac, care au revoluţionat cinematograful la timpul lor şi încă servesc ca inspiraţie pentru realizatorii de film din toată lumea.

Fiction Tuesdays este o nouă serie de proiecţii de film, ca o prelungire firească a Documentary Mondays – cel mai vechi şi de succes program al Centrului Ceh, care a format în jurul acestuia un fan base cinefil solid, reuşind să aducă mereu noi şi noi entuziaşti. De data aceasta, filmele de ficţiune selectate pentru prima serie Fiction Tuesdays formează un program diferit, filmele cehoslovace prezentate fiind o delectare atât pentru pasionaţii de cinema subversiv (având în vedere perioada în care au fost produse aceste filme), dar şi pentru cei care sunt pur şi simplu fascinaţi de abordări cinematografice neobişnuite.

Filmul horror Ferat Vampire (foto sus) este povestea unei mașini însetate de sânge, dedublată de mai multe dileme socio-politice ale Cehoslovaciei din anii ’60 (privite în ansamblu, ele devin relevante și pentru lumea de astăzi) – citită printre rânduri, povestea inspirațională a unui doctor relevă o ironie cruntă îndreptată spre industria producătoare de mașini și un atac subtil împotriva capitalismului.

Următorul film este Ikarie XB-1 (Voyage to the End of the Universe), un science-fiction ca la carte care va imersa spectatorii într-o lume a viitorului (suntem în anul 2163), presărată cu nave spațiale, nelipsindu-i totuși componenta de acțiune și cea psihologică – printre peripețiile echipajului amintim o cădere nervoasă a unuia dintre membri și pericolul unor arme nucleare.

When the Cat Comes este povestea fantastică cu tente psihedelice a unei pisici aparte, una cu ochelari magici. Un film plin de culoare (la propriu!), potrivit atât pentru copii, cât și pentru părinți, care ilustrează cum este privit comportamentul uman prin ochii unei pisici străine, observator.

Dinner for Adele, un film cu detectivi newyorkezi și răufăcători botaniști, câini dispăruți, plante carnivore și secvențe de animație realizate chiar de celebrul Jan Švankmajer, aduce elementul suspansului în rândul selecției.

În I Killed Einstein, Gentlemen ne întâlnim atât cu o distopie științifico-fantastică, cât și cu o comedie savuroasă în același timp – din îndepărtatul an 1999 (filmul a apărut în 1970) ne întoarcem în 1911 și urmărim protagoniștii încearcând să-l asasineze pe nimeni altul decât Albert Einstein, cu obiectivul de a scăpa femeile de barbă și de infertilitate.

Ultimul film ales este comedia neagră Happy End, care pleacă de la premisa cum că toate poveștile de dragoste încep fericit și se termină trist, și astfel singura cale de a releva un final fericit este cea prin care se inversează propriu-zis narațiunea.

Aşadar, în fiecare seară de marţi, timp de 6 săptămâni, avem o călătorie în timp gratis, prin portalul de la Centrul Ceh. (Ion Ghica 11, Bucureşti, lângă Piaţa Universitaţii).

„I Killed Einstein, Gentlemen”

 

28
/04
/15

Prima sa experienţă cinematografică a venit după vârsta de 40 de ani. De atunci a fost distribuit de majoritatea regizorilor importanţi de film din România, interpretările sale impresionante aducându-i notorietate şi aprecierea publicului.

27
/04
/15

Cea de-a patra ediție a Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica s-a deschis oficial duminică, 26 aprilie, la Cinema Studio din București, în prezența a sute de invitați și spectatori. Gala a fost urmată de proiecția peliculei 13 Minutes/ Elser, un thriller despre una dintre tentativele eșuate de asasinare ale lui Adolf Hitler, fim care a avut premiera mondială la Festivalul de la Berlin.

27
/04
/15

Regizorul Mircea Daneliuc va fi celebrat anul acesta la Festivalul Internațional de Film Transilvania (29 mai – 7 iunie), la 40 de ani de la debutul său cu lungmetrajul Cursa. O amplă retrospectivă îi va fi dedicată cineastului român, cuprinzând 12 filme, o expoziție cu afișele peliculelor sale, fotografii de la filmare și alte documente inedite aduse pentru prima dată în fața publicului.

25
/04
/15

CRONICĂ DE FILM Aflat sub interdicția de a realiza filme, de a vorbi cu media străine și de a părăsi Iranul, Jafar Panahi sfidează de câțiva ani prima măsură împotriva sa și continuă să regizeze - clandestin și independent. Cu cel mai recent film, „Taxi”, a câștigat Ursul de Aur.

23
/04
/15

CRONICĂ DE FILM Bazat pe o piesă de August Strindberg și scris și realizat de cunoscuta actriță (și, ocazional, regizoare) norvegiană Liv Ullmann, „Miss Julie” („Domnișoara Julie”) funcționează cel mai bine în momentele de (aparentă) farsă.

23
/04
/15

Recent selecționat la Festivalul de Film de la Cannes 2015 în secțiunea oficială Un Certain Regard, filmul COMOARA/THE TREASURE va avea premiera în cinematografele din România în data de 29 mai. Regia și scenariul îi aparțin lui Corneliu Porumboiu.

22
/04
/15

Un proiect unic, Words with Gods/ Vorbind cu zeii, un film-antologie care pune în discuție relația directă a individului cu divinitatea - sau absența acesteia - în diferitele religii, va închide Festivalul Internațional de Film Cinepolitica, pe 30 aprilie, la ora 20.00, la Cinema Studio din București.

22
/04
/15

Miss Julie (2014), cu Colin Farrell, Jessica Chastain şi Samantha Morton, în regia norvegiencei Liv Ullmann, va avea premiera în România vineri, 24 aprilie, distribuit de Independenţa Film.