Marthe Richer. Frumusețea, răsfățul, spionajul
https://www.ziarulmetropolis.ro/marthe-richer-frumusetea-rasfatul-spionajul/

Frumoasă, răsfăţată şi bogată, Marthe Richer îşi împărţea timpul între frecventarea saloanelor epocii, terenul de sport şi cel de aviaţie aviaţie, în Parisul din vremea Belle Époque. Crezând că-şi poate salva fraţii, acceptă să devină spion dublu după moartea pe front a soţului său, în Primul Război Mondial.

Un articol de Monica Andrei|2 Octombrie 2015

Marthe Richer sau Marthe Richard, născută Betenfeld, s-a născut pe 15 aprilie 1889, la Blâmont, și a decedat pe 9 februarie 1982, la Paris. Provenea dintr-o familie modestă.

La 16 ani, fuge de acasă, la Nancy, și se prostituează într-un bordel frecventat de militari. Doi ani mai târziu, îl întâlneşte pe Henri Richer, burghezul respectabil al societății pariziene din vremea Belle Époque. Se căsătoresc.

Îşi ia brevetul de aviatoare şi nu e admisă în aviația militară pe motiv că este femeie. Hotărăște să fondeze “Uniunea patriotică a aviatorilor Franței”. “Iubeam atmosfera câmpurilor aviației, voioasa zburdălnicie și provocatoarea îndrăzneală a camarazilor mei piloți”. Avea două avioane personale, un Mercedes, un hotel, niște case, însă, așa cum spunea, îi plăcea să se joace cu focul, cu primejdia, cu bănuielile. “Le provoc la nevoie, fără îndoială, pentru că sunt femeie și pentru că mă distrează poznele care necăjesc.”

Spionita mă condusese pe nesimțite la spionaj.

Izbucnește Primul Război Mondial. Moartea bătea zilnic pe la uși și mai lua pe cineva. “I-a murit bărbatul”, “i-a fost ucis fiul”, “și-a pierdut tatăl”…, se șoptea crud peste tot. Toată lumea suspecta pe toată lumea. Parisul e amenințat de așa-zisa boală “spionita”.

Într-o zi, Marthe primește un plic. O cruce mare de război, o pagină scrisă și vestea că soțul său a fost rănit mortal de un obuz. Lacrimile care ușurau sufletul nu veneau, iar singurătatea devenea păgubos de depresivă. Femeia independentă și sportivă avea mamă, frați, prieteni, însă își pierduse soțul. Doliul o golise cu brutalitate de acea substanță care îi hrănea viața și o motiva să trăiască.

În altă zi, redactorul de la publicația “Bounet Rouge” o invită în redacție pentru a-i propune să piloteze un avion, într-un film. În drumurile ei pentru a obține aprobările necesare, se întâlnește cu amicul ei, Zozo, un rus care o suspectează că ar fi spioană.
Pilotul îi întinde o cursă, dându-i întâlnire în biroul șefului contraspionajului francez Georges Ladoux. Acesta știa că Marthe frecventează cercurile militare și-i propune să plece în Spania, ca să transmită informații despre germanii de acolo, precum și despre francezii care trădau. Miza era mare: 25 000 de franci pentru fiecare spion denunțat. Spania era neutră, nu intrase în război. Teritoriul ei era plin de refugiați din toată Europa, spioni din toate țările.

Semnul distinctiv al unei spioane trebuia să fie frecventarea ofițerilor și banii, dar Marthe devenise bogată după căsătorie. Durerii ei îi trebuia un refugiu ca să se împace cu viața și cu soarta. Nu era lăsată să vulturească prin înaltul cerului. Îi vine ideea să abdice de la orgoliul ei de femeie și hotărăște să servească țara pentru o cauză nobilă, salvând de la moarte pe frații ei. “Spionita mă condusese pe nesimțite la spionaj,” se confesa jurnalului intim.

Văduvă și agent dublu, la doar 20 de ani

Serviciul secret este o instituție fără indulgență. Te acaparează cu trup și suflet. Ești la dispoziția cuiva. Cineva îți dă ordine, te pune la încercare și trebuie să dovedești că ești eficient, că se poate avea încredere în tine, că îndeplinești misiunile. Gustul riscului e doar pentru cel curajos. Nimic nu trebuie să te afecteze, nici să te încarce. Greșeala te costă viața.

“Sunteți agent dublu al contraspionajului. Trebuie să faceți ca în Spania să fiți angajată de serviciul de spionaj german. Agenții mei dubli trebuie să ne ajute să ruineze tezaurul de război al germanilor,” îi spune Georges Ladoux.

Marthe acceptă totul cu inimă grea, inclusiv puținii bani pentru călătoria spre Madrid. Trebuia să dovedească că este o bună spionă, să fie angajată în serviciul secret german, să facă rost de mulți bani, ca să aibă din ce-și plăti hotelul și toaletele de seară. Așa a intrat în serviciul de contraspionaj, pe calea urâtă și periculoasă a agenților dubli. Avea 20 de ani, era văduvă și devenise agent dublu.

Racolată ca spion german, de la prima întâlnire

Părăsește Franța sub regimul restricțiilor. Ajunge la San Sebastian, în Spania. Totul râdea, marea, plaja, mulțimile, străzile, orașul…; iar ea observa, fără să fie observată. Tânăra, frumoasă, deșteaptă, brunetă cu ochi albaștri, îmbrăcată în negru, este remarcată de cum pune piciorul în Casino. E ochi și urechi, în aglomerația unei lumi elegante și cosmopolite. Câștigă o sumă fabuloasă la ruletă. Are bani să-și plătească hotelul pentru câteva zile.

portfolio-richer-marthe001Hazardul e complicele îndrăzneților. Cunoaște un neamț, care o invită într-o stațiune de ape minerale. Acceptă invitația pentru că un neamț atrage pe altul, apoi o gașcă întreagă de nemți. Ținta trebuia atinsă și misiunea îndeplinită. Înțelegea germana, dar nu vorbea, nedorind să se știe acest lucru. Nu cunoștea spaniola.

La băi, îl cunoaște pe domnul Ștefan, un recrutor de spioni, care avea un superior la Madrid. Pentru a ajunge să-l cunoască, Marthe își alege cu grijă toaleta, cunoscând efectul eleganței franceze asupra poftelor masculine germane.

Șeful serviciului de spionaj german activa clandestin în Madrid. Se întâlnesc la șase dimineața. Era “un bărbat urât, slab, cu privirea stinsă și chior de un ochi. Se apropie de mine pentru cu fraze discrete, respectuoase și gesturi nerușinate. Piciorul lui îl atingea pe al meu și mâna lui era între picioarele noastre”. Urcă amândoi în Mercedesul lui și pleacă pe drumul paralel cu marea și răsăritul soarelui.

De la prima întâlnire, racolată ca spion german, i se acordă încredere, primește un chestionar, instrucțiuni, bani, spațiu de locuit, un toc special, niște grăunțe de collargolium care trebuiau dizolvate într-o linguriță de apă pentru a obține o “cerneală simpatică”, un cod: S-32 și o adresă unde trebuia să trimită scrisorile.

Pentru a comunica informațiile cerute de neamț, Marthe trebuia să scrie o scrisoare unei prietene cu orice cerneală, iar între rânduri introducea informațiile cerute de nemți despre francezi.

Aflase primul secret de scris al spionajului german, necunoscut în Franța. Era angajată în serviciul baronului von Krohn, șeful serviciului de spionaj german. Acesta are încredere în ea de la început, îi încredințează misiuni grele. Pentru o femeie care a cunoscut independența și libertatea, care a fost răsfățată, era greu să fie la dispoziția cuiva; dar o liniștea gândul că își servea țara, că făcea ceva de folos.

Singură împotriva tuturor, într-o țară neutră

La primul pretext de plecare spre Franța, ca agent dublu de spionaj, livrează șefului ei Ladoux informațiile, primește încă un nume de cod valabil doar pentru persoanele de legătură: “L ‘Alouette” (Ciocârlia ) și antipyrină, o substanță pe post de “cerneală secretă”, care se găsea și în farmaciile de atunci, sub formă de capsulă cu praf, folosită pentru tratarea durerilor de cap. Un fier de călcat încălzit aplicat pe foaia de hârtie o scotea ușor la iveală dintre rândurile scrise cu orice cerneală.

În relațiile pe care le stabileau agenții secreți, oriunde se aflau, serviciul secret francez interzicea prietenia și dragostea, însă impunea indirect prostituarea. Bărbații nemți credeau despre franțuzoaice că toate sunt prostituate și, cu cât vorbeau mai rău despre ele, cu atât erau mai tentați să se încurce cu ele. Baronul neamț era lipicios, drăgăstos și emoționat când o privea pe frumoasa și disponibila Marthe; avea o nevastă pe care o ținea departe de el, dar care-i înțelegea meseria și riscurile.

Misiunea ei ca spionă era să smulgă toate secretele despre planurile de atac asupra Franței. Ura ei zâmbește perfid când îi cunoaște nevasta, mănâncă la aceeași masă, îi vinde rochii franceze și doarme mai des decât ea în patul bărbatului ei. Îndoiala utilității îi hărțuia gândurile. N-avea nici protecție, nici aliați. Era singură împotriva tuturor, într-o țară neutră.

Trăiește o continuă suspiciune și neîncredere. Destinul ei se încrucișează în Spania cu Lady Mac Leod alias Mata Hari, într-un hotel. Știa că n-a fost racolată ca spionă. Se interesase și aflase că nu figura în dosarele baronului.

Nemții sperau să învingă în război prin planurile lor. Pentru misiunile îndeplinite cu succes, din Maroc și Argentina, baronul îi deschide un salon de înfrumusețare în Madrid, unde spioanele germane vin să se vopsească. Marthe le greșește intenționat nuanțele cerute tocmai ca părul decolorat și ars să poată fi descris ușor, iar ele să fie recunoscute și executate.

O trecătoare secretă, un cifru al unei cutii de fier și un narcotic fals

Germanii aveau o trecătoare secretă prin Pirinei prin care treceau în Franța. “Nevoia de răzbunare mă excita până la cruzime. Trebuia să-l înspăimânt. Era într-adevăr gata de orice decât să suporte un scandal; dacă aș fi fost în realitate pe cale să devin mamă, aș fi avut grave repercusiuni până în Germania și până-n ilustra lui familie”.

Baronul o trimite în Franța prin Pirinei, ca să avorteze. Voiajul clandestin dura multe ore, noaptea, pe poteci de munte, cu doi catalani care nu știau franceză, într-o șaretă trasă de măgari. Toată punerea în scenă cu sarcina nedorită era doar un pretext de a cunoaște trecătoarea secretă.

La întoarcere, spioana franceză află cifrul de la cutia de fier a neamțului. Acolo erau toate fotografiile spionilor din Spania, punctele de aprovizionare ale submarinelor din Atlantic și Mediterana, locurile unde erau puse minele, codurile telegramelor cifrate care treceau prin Tour Eiffel.

Avea nevoie de un aliat căreia să-i livreze cutia peste geam, într-o noapte, și un somnifer pentru neamț. Realitatea este uneori mai caricaturală decât caricatura însăși. Ladoux îi oferă doar o banală pudră de talc, iar Zozo îi demonstrează Marthei, după ce înghite o cantitate și rămâne treaz, că nu e narcotic. Dezamăgită, hotărăște să se răzbune pentru că armonia nu mai domnea între șefii serviciului secret francez, iar ea nu mai știa de la cine primește ordine.

O palmă, un dinte spart, un secret spulberat

Hotărăște singură să termine cu spionajul. O complicație în plus putea să o coste viața. Juca tare. Jocul nu favorizează conversațiile, dar apropie jucătorii și creează în tăcere legături; sau dezbină. Nu are de ales. “Nu mă tem de moarte, dar, când o simt apropiindu-se, îmi place s-o înfrunt și atunci descopăr în mine instinct de viață”. Îl invită pe baron la un ceai într-o cafenea. “Sunt franceză, lucrez pentru țara mea, te supraveghez, te pândesc”. Primește o palmă, se alege cu un dinte spart și o echimoză. Se despart. Se demascase. Voia pună capăt unei situații fără ieșire. Reușise.

“Am fost iubita lui Khron și vă aduc dovada că mă întreținea cu banii pe care-i avea la dispoziția lui ca să plătească spionii,” îi spune ambasadorului Germaniei, în Spania, în timp ce îi pune pe masă toate scrisorile de dragoste dintre baron și ea. Șeful contraspionajului german este arestat. Marthe pleacă spre Paris pe căi ocolite: șade două zile la Toledo, apoi pleacă spre Valencia, ajunge la Barcelona de unde se îmbarcă spre Franța. Apoi, în sfârșit, acasă.

A răbdat, a sperat, a așteptat, a învins!

“Fusesem prima care adusese în Franța cerneala secretă a germanilor; spionii semnalați de mine, aproape toți fuseseră arestați. Puteam urmări din ziare rezultatele demersurilor mele. Englezii împușcaseră și ei spioni semnalați de mine. La ieșirea din strâmtoarea Pirineilor, alți spioni fuseseră arestați.

Semnalând preparativele de bombardament a coastei basce, am prevenit la timp marina franceză. Un submarin scufundat. Am făcut șah mat planul de distrugere a stocurilor de cereale pentru aliați, în America de Sud”.
Metoda germană de a distruge prin plasarea de gărgărițe în stocurile de cereale n-a reușit, pentru că Marthe a ucis gărgărițele și le-a amestecat cu hrana lor, în timp ce se afla pe vapor.

La Paris și-a reluat viața ei normală. “Inima mea, cu dorințe refulate, deborda. Un bărbat apăru în viața mea, un bărbat căruia nu i-am ascuns nimic din trecutul meu”. S-a căsătorit cu un englez. Ca spioană, n-a fost mai puțin eficientă decât Mata Hari. I s-a dat cod, avea cerneala secretă, nu lua singură hotărâri. A răbdat, a sperat, a așteptat, a învins! „Am fost spioană. N-am fost o aventurieră. Spionajul nu îmbogățește defel pe cei care, din devotament pentru țară, i se consacră”, se confesa trist de sincer, în finalul jurnalului său, ca celui mai intim prieten.

În 1930, fostul șef al contraspionajului francez, Georges Ladoux, își publică memoriile cu un capitol întreg despre serviciile neprețuite aduse Franței de către Marthe Richer, în timpul Primului Război Mondial. Fosta spioană cere drepturi de autor, iar amantul ei luptă ca să fie decorată. În 1933 este decorată cu Legiunea de Onoare.

Sursa: Marthe Richer, Spioană în Spania



22
/03
/19

Jim Carrey (57 de ani) este, din toamna trecută, protagonistul serialului de comedie „Kidding“/„Glumeam!“, disponibil pe HBO GO, producţie pentru care actorul a făcut echipă cu regizorul Michel Gondry, alături de care a lucrat la Eternal Sunshine of the Spotless Mind. Puteți vedea, aici, o scurtă privire de ansamblu (epic tribute) asupra carierei lui Jim Carrey, clip realizat de Alexandru Catrina.

21
/03
/19

Trupa britanică The Cure a înregistrat un nou album de studio, primul în decurs de zece ani, potrivit declaraţiilor solistului, Robert Smith. Invitat la emisiunea „The John Maytham Show” pentru a vorbi despre concertul pe care grupul îl va susţine joi, în Capetown, Smith a făcut dezvăluiri despre albumul care urmează „4:13 Dream”, lansat în 2008.

21
/03
/19

Când ați ascultat ultima oară o creație semnată de marele Amadeus? Mozart – considerat geniul muzicii clasice, care a compus peste 600 de lucrări în nenumărate genuri (operă, simfonii, concerte, muzică de cameră etc.) în doar 35 de ani de viață trăiți extrem de intens – este cel căruia îi este dedicat în întregime concertul susținut miercuri, 27 martie (19.00), la Sala Radio, de ORCHESTRA  DE  CAMERĂ RADIO, sub bagheta dirijorului RADU POSTĂVARU.

21
/03
/19

Au trecut câțiva ani buni de când, într-un alt sfârșit de martie, am avut șansa unei întâlniri cu actrița Carmen Stănescu. Era anul 2011. Avea atunci 86 de ani și alesese deja să stea departe de scenă, să rămână acasă la ea, în apartamentul de pe Bulevardul Dacia, unde prefera să oprească timpul în loc și să trăiască într-o altă lume…

21
/03
/19

Duminică am fost la muzeu pentru o scurtă incursiune in mintea întortocheată a lui Leonardo Da Vinci. Doar că fără titirel și mami, epuizați după cele aproape zece zile de spitalizare. Pe drum, ne-am oprit cu Alessandro, tatăl lui Lorenzo, la un showroom auto. Cam scumpe mașinile de acolo, totuși, pentru buzunarele noastre pline cu caramele.

Page 1 of 78412345...102030...Last »