„Martorii lui Putin”. Începutul sfârșitului ★★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/martorii-lui-putin-inceputul-sfarsitului-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră în România la Festivalul ASTRA de la Sibiu după ce în vară a fost ales cel mai bun documentar la Karlovy Vary, „Martorii lui Putin” (2018), de Vitaly Mansky, tratează momentul venirii la putere a lui Vladimir Putin, folosind imagini de arhivă inedite.

Un articol de Ionuţ Mareş|17 octombrie 2018

La sfârșitul lui 1999 și începutul lui 2000, regizorul Vitaly Mansky a documentat prin imagini, din strânsa apropiere a puterii, schimbul de generații de la Kremlin: retragerea lui Boris Elțîn, instalarea provizorie a lui Vladimir Putin, protejatul său, și apoi victoria categorică a acestuia în alegerile prezidențiale. Rezultatul a fost atunci un documentar lansat pentru a marca un an de președinție a lui Putin.

Acum, după ce a părăsit Rusia și s-a instalat de câțiva ani în Letonia din cauza nemulțumirii sale față de politica administrației de la Kremlin, Mansky revine asupra acelor imagini și le combină cu altele, neincluse în respectivul film, pentru a oferi un portret lucid, din interior, al puterii de la Kremlin într-un moment istoric. Dar și pentru a demonstra că semnele premonitorii ale viitorului stil de conducere al lui Putin puteau fi deja identificate.

Mansky nu își reneagă documentarul realizat atunci, așa cum mărturisește în comentariul personal din off de la „Martorii lui Putin”. Tânărul și relativ necunoscutul nou lider de la Kremlin părea să ofere o speranță pentru Rusia după anii dezastruoși ai președinției lui Elțîn.

Iar contrastul dintre vechi și nou, dintre trecutul sumbru și un potențial viitor optimist este revelat sugestiv prin montajul alternativ al imaginilor de arhivă cu cei doi lideri, realizate de Mansky, care a avut acces în cercul din jurul puterii (prezența sa acolo și statutul său rămân în bună măsură neclarificate).

În imaginile din seara alegerilor, filmate de Mansky în locuința lui Elțîn, care era înconjurat de familie, vedem un fost lider îmbătrânit, bolnav, ușor dezorientat. Un fost președinte care îl sună pe succesorul său pentru a-l felicita, dar care este pus să aștepte în zadar, o oră și jumătate, un telefon înapoi de la cel pe care îl susținuse.

De cealaltă parte, în imaginile cu Putin din timpul campaniei sau din ziua alegerilor, vedem un lider tânăr, energic, misterios, cinic și încrezător în forțele și scopurile sale.

Însă noul film al lui Mansky demonstrează nu doar că Putin nu și-a îndeplinit promisiunile de atunci pentru consolidarea democrației, dar și că noul președinte arăta deja semnele conducerii autoritare pe care o va instaura treptat și ireversibil în anii ce vor urma.

Pentru asta, Mansky introduce o serie de fragmente revelatoare pentru caracterul lui Putin: de pildă, modul în care a fost înscenată, din motive de imagine, o vizită surpriză a sa la o fostă profesoară din Sankt Petersburg sau un fragment de interviu în care explică de ce a reintrodus fostul imn sovietic, din care au fost schimbate doar versurile.

Martorii lui Putin” poate fi privit totodată și ca un gest de mărturisire, de regret, din partea lui Mansky, evidențiat de întrebarea pe care o lansează la un moment dat în comentariu: Oare nu cumva a fi martor la ascensiunea unui astfel de lider înseamnă de fapt și o formă de complicitate?

Documentarul devine astfel și o chestionare a rolului cinema-ului, dar și forței sale de manipulare și de intruziune. Iar pentru ca demersul său să fie și mai personal, Mansky introduce fragmente de tip home movie: imagini filmate de el cu soția sa și cele două fiice ale lor tot în perioada respectivă. Imagini care arată frământările legate de un moment istoric, dar plin de incertitudine.

>



25
/01
/21

CARTE DE CINEMA Diversele evoluţii ale tehnologiei audiovizuale din ultimii ani au adus o formă inedită de comentariu despre cinema – eseul-video. Criticul Irina Trocan i-a dedicat o substanţială carte, „Audiovizualul în opoziţie” (2020), în care discută de asemenea şi cinema-ul eseu.

12
/01
/21

CRONICĂ DE FILM Lansat recent de HBO (care e şi unul dintre producători), cel mai nou film al regizorului Steven Soderbergh, „Let Them All Talk” (2020), vine într-un moment prost. Ce interes poate să stârnească acum povestea unei scriitoare în criză (Meryl Streep) care porneşte într-o călătorie transoceanică pe un vapor de lux alături de două prietene şi un nepot?

11
/01
/21

CRONICĂ DE FILM Premiat în competiţia Festivalului de la Veneţia pentru cea mai bună actriţă (Vanessa Kirby) şi lansat recent de Netflix, „Pieces of a Woman” (2020) este primul titlu în limba engleză al regizorului maghiar Kornél Mundruczó – un film demn de respect pentru forţa emoţională a câtorva momente, dar nu şi foarte rafinat.

07
/01
/21

CARTEA DE CINEMA Dialogul dintre literatură și cinema e vechi cât istoria filmului, însă nu a fost niciodată studiat pe cât ar fi meritat. O contribuție importantă la înțelegerea complexității acestei relații este volumul nou apărut „Adaptarea cinematografică a operelor literare”, de Anda Ionaș.

05
/01
/21

PREVIEW Deși sunt riscante previziunile pentru anul care tocmai a început, există totuși speranțe că situația va fi mai bună decât în 2020. Inclusiv în privința cinematografiei. Prin urmare, încercăm să anticipăm cele mai așteptate filme românești din 2021 – de la noi titluri de Radu Jude sau Daniel Sandu, la debuturi promițătoare.

21
/12
/20

Câștigătorul Trofeului Transilvania și a Premiului Publicului la TIFF aduce pe același ecran actori din Game Of Thrones, Animal Kingdom și The Dark Knight Rises, alături de starul seriei HBO Sharp Objects. Din 18 decembrie, „Babyteeth: Prima iubire” este disponibil online.

16
/12
/20

CRONICĂ DE FILM Cu premiera la TIFF şi disponibil online, pe Vimeo, documentarul (de aproape 30 de minute) „Totul pentru Riana”, realizat de Mihai Dragolea, jurnalist devenit şi regizor, este portretul unui tânăr prins între dorinţa de a trăi liber şi obligaţia de a avea grijă de familie.

15
/12
/20

TOP Ce filme româneşti de ficţiune merită reţinute din acest an 2020 în care cinematografia a fost dată peste cap? Cu ce mai rămânem în afară de două încercări radicale ale unor regizori consacraţi, precum „Tipografic Majuscul”, de Radu Jude, şi „Malmkrog”, de Cristi Puiu?