„Martorii lui Putin”. Începutul sfârșitului ★★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/martorii-lui-putin-inceputul-sfarsitului-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră în România la Festivalul ASTRA de la Sibiu după ce în vară a fost ales cel mai bun documentar la Karlovy Vary, „Martorii lui Putin” (2018), de Vitaly Mansky, tratează momentul venirii la putere a lui Vladimir Putin, folosind imagini de arhivă inedite.

Un articol de Ionuţ Mareş|17 octombrie 2018

La sfârșitul lui 1999 și începutul lui 2000, regizorul Vitaly Mansky a documentat prin imagini, din strânsa apropiere a puterii, schimbul de generații de la Kremlin: retragerea lui Boris Elțîn, instalarea provizorie a lui Vladimir Putin, protejatul său, și apoi victoria categorică a acestuia în alegerile prezidențiale. Rezultatul a fost atunci un documentar lansat pentru a marca un an de președinție a lui Putin.

Acum, după ce a părăsit Rusia și s-a instalat de câțiva ani în Letonia din cauza nemulțumirii sale față de politica administrației de la Kremlin, Mansky revine asupra acelor imagini și le combină cu altele, neincluse în respectivul film, pentru a oferi un portret lucid, din interior, al puterii de la Kremlin într-un moment istoric. Dar și pentru a demonstra că semnele premonitorii ale viitorului stil de conducere al lui Putin puteau fi deja identificate.

Mansky nu își reneagă documentarul realizat atunci, așa cum mărturisește în comentariul personal din off de la „Martorii lui Putin”. Tânărul și relativ necunoscutul nou lider de la Kremlin părea să ofere o speranță pentru Rusia după anii dezastruoși ai președinției lui Elțîn.

Iar contrastul dintre vechi și nou, dintre trecutul sumbru și un potențial viitor optimist este revelat sugestiv prin montajul alternativ al imaginilor de arhivă cu cei doi lideri, realizate de Mansky, care a avut acces în cercul din jurul puterii (prezența sa acolo și statutul său rămân în bună măsură neclarificate).

În imaginile din seara alegerilor, filmate de Mansky în locuința lui Elțîn, care era înconjurat de familie, vedem un fost lider îmbătrânit, bolnav, ușor dezorientat. Un fost președinte care îl sună pe succesorul său pentru a-l felicita, dar care este pus să aștepte în zadar, o oră și jumătate, un telefon înapoi de la cel pe care îl susținuse.

De cealaltă parte, în imaginile cu Putin din timpul campaniei sau din ziua alegerilor, vedem un lider tânăr, energic, misterios, cinic și încrezător în forțele și scopurile sale.

Însă noul film al lui Mansky demonstrează nu doar că Putin nu și-a îndeplinit promisiunile de atunci pentru consolidarea democrației, dar și că noul președinte arăta deja semnele conducerii autoritare pe care o va instaura treptat și ireversibil în anii ce vor urma.

Pentru asta, Mansky introduce o serie de fragmente revelatoare pentru caracterul lui Putin: de pildă, modul în care a fost înscenată, din motive de imagine, o vizită surpriză a sa la o fostă profesoară din Sankt Petersburg sau un fragment de interviu în care explică de ce a reintrodus fostul imn sovietic, din care au fost schimbate doar versurile.

Martorii lui Putin” poate fi privit totodată și ca un gest de mărturisire, de regret, din partea lui Mansky, evidențiat de întrebarea pe care o lansează la un moment dat în comentariu: Oare nu cumva a fi martor la ascensiunea unui astfel de lider înseamnă de fapt și o formă de complicitate?

Documentarul devine astfel și o chestionare a rolului cinema-ului, dar și forței sale de manipulare și de intruziune. Iar pentru ca demersul său să fie și mai personal, Mansky introduce fragmente de tip home movie: imagini filmate de el cu soția sa și cele două fiice ale lor tot în perioada respectivă. Imagini care arată frământările legate de un moment istoric, dar plin de incertitudine.

>



04
/07
/18

Noul documentar „Maria By Callas” aduce pe marile ecrane povestea vieții faimosei cântărețe de operă la patru decenii de la moartea sa. Fiind vorba despre debutul său ca regizor, Tom Volf s-a folosit de interviuri, fotografii și scrisori care i-au aparținut lui Callas pentru a-i reconstitui povestea de viață. Documentarul a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Roma, ajungând și la cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania.

02
/07
/18

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră mondială în competiţia Festivalului de la Karlovy Vary, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, cel mai nou film realizat de Radu Jude, discută într-o manieră neconvenţională masacrul de la Odessa din 1941, comis de trupele române la ordinul lui Ion Antonescu.

02
/07
/18

Începând de azi, 2 iulie, și până duminică, 8 iulie, are loc ediția a treia a BUZZ CEE, festivalul internațional de film dedicat regiunii Europa Centrală și de Sud-Est, inclusiv Grecia și Turcia, unde vor putea fi vizionate peste 60 de filme, lungmetraje, filme documentare, scurtmetraje și scurtmetraje studențești înscrise în competiție, alături de alte proiecții speciale de-a lungul celor șapte zile.

01
/07
/18

Olivia de Havilland, cea mai longevivă actriță din distribuția filmului "Pe aripile vântului", a împlinit 102 ani! Câștigătoare a premiului Oscar pentru cea mai bună actriță în anii 1947 și 1950, Olivia de Havilland este ultima "stea" în viață din epoca de aur a Hollywood-ului.

29
/06
/18

Actorul Dragoș Bucur a reacționat pe pagina sa de facebook după un articol Times New Roman, intitulat "Ţeapă pe internet! Un român a comandat un detector de metale şi curierul i-a adus un ţigan" care ironiza etnia roma. "E ok articolul ăsta pentru că este un pamflet scris de români verzi din popor, nu de nenorociții de francezi de la Charlie!", spune ironic Dragos Bucur în debutul postării sale, pe care o puteți citi integral mai jos.

29
/06
/18

„Chipuri, locuri/ Visages villages”, de Agnès Varda şi JR, nominalizat la Oscar la categoria „Cel mai bun documentar” rulează de astăzi în cinematografele din România. Pelicula a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes 2017, unde a fost recompensată cu două premii - L'Oeil d'Or şi Palme de Whiskers.

28
/06
/18

CRONICĂ DE FILM Despre două filme europene din cinematografe, „La revedere acolo sus”, al francezului Albert Dupontel, și „Luna lui Jupiter”, al ungurului Kornél Mundruczó. Despre două din crizele care au marcat lumea la distanță de un secol: acum o sută de ani, războiul; în prezent, migrația masivă.

27
/06
/18

Continuarea seriei de succes, care a făcut istorie cu ingenioasele spargeri marca Ocean, filmul,,Ocean’s 8: Jaf cu clasă” ocupă primul loc în box office-ul românesc, în urma weekend-ului de lansare, cu încasări în valoare de aproximativ 885.000 lei, generate de cei peste 41.500 spectatori, care au vizionat filmul în premieră.

26
/06
/18

Grăbesc pasul ca să nu întârzii foarte mult. Când ajung însă în holul Institutului Cultural Român, evenimentul pare departe de a începe: lumea încă își face fotografii cu Margareta Pâslaru, care atrage toată atenția, și cu sărbătoritul zilei, regizorul Ioan Cărmăzan, „personaj al culturii române”, cum avea să îl numească cineva.

26
/06
/18

Timp de o lună, în fiecare an, cinci prieteni extrem de competitivi nu ţin cont de nicio regulă într-un joc de leapşa, pe care îl fac încă din clasa întâi – îşi riscă sănătatea, slujbele şi chiar relaţiile pentru a câştiga.

25
/06
/18

Marele Premiu al celei de-a șaptea edițiii a Pelicam – Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni a fost decernat filmului Untitled / Fără titlu (Michael Glawogger, Monika Willi, Austria, 2017). Festivalul și-a desemnat câștigătorii în cadrul galei de duminică, 24 iunie, după patru zile de documentare, dezbateri și alte evenimente speciale la Tulcea.