„Masa cu sunete“ – una dintre cele mai surprinzătoare producţii din cadrul Festivalului de Teatru de la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/masa-cu-sunete-una-dintre-cele-mai-surprinzatoare-productii-din-cadrul-festivalului-de-teatru-de-la-sibiu/

Pe lângă spectacole de teatru, de dans, de circ, de stradă, la Sibiu – în perioada Festivalului de Teatru – poţi asculta şi numeroase concerte. Cel al trupei Karbido, din Polonia a fost la fel de spectaculos ca o reprezentaţie de acrobaţie.

Un articol de Adina Scorţescu|13 iunie 2013

Pe lângă spectacole de teatru, de dans, de circ, de stradă, la Sibiu – în perioada Festivalului de Teatru – poți asculta  și numeroase concerte.  Cel al trupei Karbido, din Polonia a fost la fel de spectaculos ca o reprezentație de acrobație.

Sala Mică a Teatrului Gong, într-o zi de festival ca oricare alta; e ora cinci după-amiaza, adică perioada-sandvici între spectacolele-lectură și producțiile de teatru sau de dans care se desfășoară, după șapte seara, în săli mari (Teatrul Radu Stanca, Sala Thalia sau Casa de Cultură a Sindicatelor). Afară bate un soare călduț și miroase a tei.

Înăuntru e semiîntuneric. În centrul camerei e așezată o masă pătrată de lemn, cu patru scaune. Publicul vorbește în șoaptă, așezat pe cele trei laturi ale sălii. A patra e ocupată de un pupitru de sunet. Luminile se sting și patru bărbați îmbrăcați în negru vin să se așeze la masă.

Ce s-a întâmplat în ora de după a fost una dintre întâmplările cele mai spectaculoase ale festivalului.

INFO

Timp de două luni, în prezenţa lutierilor, tâmplarilor şi sunetiştilor, muzicienii din trupa Karbido au lucrat la o invenţie: transformarea uluitoare a unei piese de mobilier într-un instrument muzical, pentru ca, în cele din urmă, să rezulte o masă dotată cu dispozitive ultrasensibile care să detecteze şi să amplifice cele mai fine vibraţii pe care apoi să le transforme în sunete. Și-au numit concertul „A Maple Swish-and-Shush“ sau „A Piece for Four Men and a Table“.

Foto: www.sibfest.ro

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.