Mastering The Music Business continuă în 2021
https://www.ziarulmetropolis.ro/mastering-the-music-business-continua-in-2021/

Cea de-a şasea ediţie a conferinţei Mastering The Music Business, primul şi cel mai mare eveniment international organizat în România pe teme de industrie muzicală, continuă şi în 2021.

Un articol de Petre Ivan|3 noiembrie 2020

Într-un format hibrid, offline, dar și online, #MMB6 va avea loc în perioada 18-20 mai 2021, la Hotel Caro și la Club Expirat. Timp de trei zile, Bucureștiul se va transforma în kilometrul zero al muzicii, devenind locul în care artiști din toate genurile muzicale se vor reîntâlni și vor avea ocazia să împărtășească idei cu profesioniști de succes din toate colțurile lumii.

Anca Lupeș, fondatoarea conferinței MMB, a declarat că „deși 2020 a fost un an extrem de dificil și aveam toate premisele pentru a renunța, nu ne-am dat bătuți. După ediția de criză din vară, am văzut cât de mult contează să fim consecvenți, să credem în pasiunea pe care o avem și mai ales am văzut cât de mult valorează pentru comunitatea de artiști, producători, organizatori de evenimente și pentru întreaga industrie schimbul de bune practici și sprijinul reciproc. Așa că ne-am încărcat bateriile, iar în 2021 facem o ediție hibrid, o parte online și o parte offline, astfel încât să ne asigurăm că respectăm normele impuse de autorități în contextul generat de răspândirea coronavirus, fără să ignorăm rolul pe care îl avem de jucat în evoluția industriei muzicale.”

Cea de-a șasea ediție a Mastering the Music Business va aduce laolalta numeroși speakeri români și internaționali, din industria muzicală și din industriile adiacente, care vor prezenta idei și tehnologii noi, dar și povești de succes. Printre speakerii deja confirmați se regăsesc: Dylan Berry (SUA), director de programe la SoundCloud Radio, dar și cunoscut producător de muzică ce a compus pentru canale de televiziune ca History și National Geographic și pentru show-uri de televiziune ca American Idol și So You Think You Can Dance, Anurag Tagat (IND), jurnalist la Rolling Stone India, Sarah-Jane Nicholson (ZA), Talent Manager în cadrul SJN Agency cunoscută pentru succesul ei de a conecta artiștii din Africa cu industria globală, Thea Lillepalu (EE), manager de producători muzicali premiați cu Grammy împreună cu NOËP – unul dintre cei mai de succes artiști din Estonia, artistul român Adrian Despot și Edy Chereji (RO), unul dintre creatorii UNTOLD și Neversea.

În 2021, Mastering The Music Business va relua și festivalul asociat MMB Showcase Festival, ce va avea loc la Club Expirat și în cadrul căruia trupe românești și internaționale vor concerta pentru a-și crea noi oportunități de business, dar și pentru a-și mări baza de fani.

Mastering the Music Business este susținută de HEMI (Hub for the Exchange of Music Innovation), proiect co-finanțat prin programul Europa Creativă.

Biletele vor fi puse în vânzare la o dată pe care o vom anunța ulterior. Biletele emise pentru ediția din martie 2020 a MMB, care a fost anulată, rămân valabile pentru ediția din 2021.

Despre MMB

Mastering the Music Business este primul și cel mai mare eveniment profesional international organizat în România pe teme de industrie muzicală. Conferinta se adresează artiștilor,  managerilor, agentiilor de booking, agențiilor de PR muzical și celorlalți reprezentanți ai industriei – tour manageri, avocați, promoteri, reprezentați ai label-urilor majore și independente. În cele cinci ediții de până acum au participat peste 300 de speakeri din România, Europa și Statele Unite ale Americii.

În cadrul MMB Showcase Festival, festivalul asociat conferinței Mastering the Music Business, trupe românești și internaționale concertează atât în fața participanților la conferință, creându-și noi oportunități de business, cât și în fața publicului spectator de concerte – mărindu-și astfel  baza de fani.
Conferința MMB a fost înființată în anul 2016 și este organizată de Asociația RAW Music.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

15
/02
/24

Joi, 22 februarie 2024 (19.00), BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA ne invită la o nouă seară extraordinară de jazz pe scena Sălii Radio! De această dată, invitatul special al evenimentului este renumitul saxofonist TONY LAKATOS, născut într-o familie de muzicieni din Budapesta.

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

12
/02
/24

Școala Academică de balet La Sylphide, alături de Opera Națională București, vă invită, luni, 19 februarie, de la ora 18:30, să sărbătorim împreună un moment special în lumea baletului: Gala de Balet dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Școlii Academice La Sylphide.