Mastering The Music Business revine!
https://www.ziarulmetropolis.ro/mastering-the-music-business-revine/

Veşti bune pentru industria muzicală şi nu numai: cea de-a cincea ediţie a Mastering The Music Business, primul şi cel mai mare eveniment organizat în România pe teme de industrie muzicală, va avea loc în perioada 29 – 31 iulie într-un nou format.

Un articol de Petre Ivan|28 iunie 2020

Amânat din cauza pandemiei și a măsurilor de restricție adoptate odată cu aceasta, MMB propune o ediție exclusiv în mediul online, pe teme adaptate contextului, care să ajute artiștii să depășească această perioadă dificilă.

Anca Lupeș, fondatoarea conferinței MMB, a declarat că „în timpul carantinei, muzica a fost arma a milioane de oameni în lupta cu frica, cu panica, cu monotonia casei, cu dorul de cei dragi. S-a cântat din balcon, pe străzile goale, în chat-uri de zoom și am trecut mai ușor peste izolare. Însă comunitatea de artiști și întreaga industrie muzicală este încă departe de a-și reveni. Mai mult decât atât, urmează o perioadă incertă și poate chiar mai dificilă. Tocmai de aceea, ne-am regrupat rapid și am hotărât să facem o ediție MMB de avarie, pentru a ne defini noua normalitate. Ne dorim să punem pe masă, în cel mai deschis mod posibil, cât mai multe probleme cu care se confruntă industria în această perioadă, de la dificultățile financiare și limitările date de pandemie, până la blocajele de creativitate și presiunea reinventării. Să vorbim despre ele, dar mai ales să găsim soluții pentru a ieși din acest impas”.

Panelurile, workshop-urile și studiile de caz din cadrul MMB se vor concentra în jurul celor mai importante subiecte ale momentului: cum se reorganizează industria – atât pe plan local, cât și internațional, cum se va schimba publicul, ce pot face autoritățile, rolul brandurilor în reconstrucția industriei, soluții de finanțare, comunicare de criză și multe altele.

Printre speakerii ediției, care vor susține prezentări și vor răspunde întrebărilor participanților, se numără:  Corinne Sadki (FR) – președinte al European Music Exporters Exchange (EMEE), Edy Chereji – unul dintre creatorii festivalurilor Untold și Neversea, Jake Beaumont Nesbitt- policy advisor The International Music Managers Forum, Emil Ionescu- managing director Best Music Live Concerts si iabilet.ro, Cristian Stan- promoter Sublime și mulți alți artiști, promoteri sau reprezentanți ai caselor de discuri.

Edy Chereji, unul dintre creatorii festivalurilor Untold și Neversea, a declarat: „Sunt încântat să revin la MMB și să mă reîntâlnesc cu oamenii creativi din industrie, chiar dacă o vom face de la distanță prin intermediul tehnologiei, cu atât mai mult în această perioadă suntem forțați să fim și mai inventivi, să găsim soluții dintre cele mai inovative. Sunt sigur că va fi o ediție reușită și cred că era nevoie de un astfel de eveniment care să aducă și un strop de speranță și încredere tuturor celor implicați. Încredere că industria de evenimente, una dintre cele mai afectate industrii la nivel mondial, este încă aici, este puternică și se va lupta în continuare pentru a traversa această perioadă marcată de incertitudine.”

Conferința se va desfășura online, cu acces gratuit,  pe pagina de facebook MMB și pe site-ul conferinței, iar întregul program va fi anunțat pe https://masteringthemusicbusiness.ro/.

MMB Online este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.

MMB Showcase Festival, festivalul asociat conferinței Mastering The Music Business, nu va mai avea loc anul acesta.

Despre MMB

Conferința Mastering the Music Business este primul și cel mai mare eveniment profesional organizat în România pe teme de industrie muzicală. Evenimentul se adresează artiștilor,  managerilor, agențiilor de booking, agențiilor de PR muzical și celorlalți reprezentanți ai industriei – tour manageri, avocați, promoteri, reprezentați ai label-urilor majore și independente. În cele patru ediții de până acum au participat peste 200 de speakeri din România, Europa și Statele Unite ale Americii.

În cadrul MMB Showcase Festival, festivalul asociat conferinței Mastering the Music Business, trupe românești și internaționale concertează atât în fața participanților la conferință, creându-și noi oportunități de business, cât și în fața publicului spectator la concerte – mărindu-și astfel  baza de fani.

Conferința MMB a fost înființată în anul 2016 și este organizată de Asociația RAW Music.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.