Matei Bejenaru va expune ,,De la A la B” în cadrul Galeriilor de Artă ,,Cupola” din Iași
https://www.ziarulmetropolis.ro/matei-bejenaru-va-expune-de-la-a-la-b-in-cadrul-galeriilor-de-arta-cupola-din-iasi/

Vineri, 15 martie, Matei Bejenaru va expune în Iaşi la Galeria de Artă ,,Cupola” proiectul de cercetare artistică ,,De la A la B” vizând procesele de gândire asociate tranziţiei dintre două idei.

Un articol de Andrada Văsii|14 Martie 2013

Un nou proiect artistic, De la A la B, alcătuit dintr-o expoziție și un performance de Matei Bejenaru va fi prezentat la Galeriile de Artă „Cupola”, respectiv la spatiul tranzit.ro/ Iaşi.

Acest proiect face parte dintr-o serie de expoziții retrospective organizate de către tranzit.ro/ Iași cu scopul de a prezenta munca artistică a unor artiști contemporani importanți din Iași. Seria a început în toamna anului 2012 cu expoziția Îmi place Periferic 3 a artistului Cezar Lăzărescu și continuă în prezent prin a se concentra asupra demersului artistic al lui Matei Bejenaru. Daca prima expoziție retrospectivă a avut loc într-un singur spațiu, între anumite date, acest nou proiect se va dezvolta pe o perioadă de un an, timp în care tranzit.ro/ Iași va organiza mai multe expoziții și alte evenimente, fiind un răspuns la interesul în creștere la nivel local și internațional față de proiectele artistului. Mai mult, tranzit.ro/ Iași va colabora cu Matei Bejenaru în vederea prezentării unei părți a acestui proiect la Muzeul de Artă din Bacău, în luna mai 2013.

Retrospectiva va continua în luna octombrie 2013 prin prezentarea la spațiul tranzit.ro/ Iași a instalației video Cântece pentru un viitor mai bun, împreună cu alte lucrări mai vechi ale lui Matei Bejenaru.

Proiectul De la A la B este o cercetare artistică despre modul în care putem reprezenta vizual procesele de gândire asociate tranziției dintre două idei, stări de fapt sau situații. El vorbește despre eșecul proiectului utopic în care România, o țară fără tradiție tehnologică, a încercat să producă cunoaștere avansată în domeniul cunoașterii științifice, raționale. (Matei Bejenaru, 2013)

Matei Bejenaru pornește într-o călătorie simbolică, pe care o consideră un marș de gândire, între Laboratorul de Tensiuni Înalte al Institutului Politehnic Iași, o platformă științifică dezvoltată tehnologic în anii 80 (punctul A) și un atelier privat de prelucrări metalice și turnătorie din același oraș care, în prezent, produce obiecte religioase de cult din metal cu ajutorul unor utilaje vechi, provenite din foste fabrici de stat (punctul B).

În spațiul galeriei, procesele de gândire asociate marșului iau forma unor structuri spațiale, proiecții de diapozitive și film pe 16mm. (Matei Bejenaru)

Având ca punct de plecare al proiectului un performance intim, realizat înaintea acestei expoziții, un marș din punctul A în punctul B, în orașul Iași, Matei Bejenaru va încheia acest proces artistic cu un performance public la tranzit.ro/ Iași, pe data de 19 martie.

Matei Bejenaru este un artist vizual care trăiește și activează in Iași, predă fotografie și artă video la Universitatea de Arte „George Enescu”. Este membru fondator al Asociației Vector din Iași și director al Bienalei de Artă Contemporană Periferic (1997 – 2008). A participat, printre altele, în expoziții de grup la: Level 2 Gallery, Tate Modern, Londra (2007) și Bienala de la Taipei (2008). Între noiembrie 2010 și iulie 2011, proiectul său experimental de muzică corală, Cântece pentru un viitor mai bun, a fost prezentat la The Drawing Room și Tate Modern (Turbine Hall) la Londra, Western Front la Vancouver, Kunstlerhaus Buchsenhausen, Innsbruck. Între 2011 și 2012, Matei Bejenaru a fost profesor invitat la Universite du Quebec a Montreal. Începând cu 2012, el este artist asociat la Centrul de arta Kettle’s Yard din Cambridge, Marea Britanie.

Info:

MATEI BEJENARU: De la A la B
Expoziție retrospectivă – partea 1
Galeria de Artă „Cupola” Iași și spațiul tranzit.ro/ Iași
Vernisaj: vineri, 15 martie, 2013, ora 18.00, Galeria de Artă „Cupola”
Performance: marți, 19 martie 2013, ora 19.00, la spațiul tranzit.ro/ Iași (Cladirea IASITEX, etaj 7)
Expoziția de la Galeria de Artă „Cupola” va fi deschisă între 15 şi 20 martie 2013.
Curator: Livia Pancu
Fundatia ERSTE este partenerul principal al tranzit.ro
Proiect realizat cu sprijinul Uniunii Artistilor Plastici din Romania, Filiala Iasi

Text preluat în parteneriat cu Modernism.ro

 

Credit foto: Matei Bejenaru

11
/06
/19

A doua ediție a festivalului de artă, știință și tehnologie din București va avea loc în perioada 15-23 iunie și propune publicului o expoziție de artă trans-media, un workshop, un talk performativ și un eveniment de tehnologie si artă dedicat copiilor, Miniliminal.

31
/05
/19

Gorzo ridică la propriu cea mai recentă sculptură a lui în fața Muzeului Național de Artă Contemporană. Se numește GHEORGHE și înainte să ajungă la MNAC a fost o casă. Casa bunicului lui Gorzo din Ieud, Maramureș.

30
/05
/19

"Nu e nevoie de multe cuvinte, ci de donaţii şi fapte. E un proiect curajos iniţiat de oameni curajoşi şi frumoşi. Griviţa 53 e o victorie a unor oameni, împotriva unui sistem." - Oana Pellea, actriţă. OUĂLE GRIVIŢA 53 sunt la Globalworth, între 29 mai si 10 iunie - ultima expoziţie publică a OUĂLOR GRIVIŢA 53 înainte de vânzare. Ouăle sunt expuse în Galeria temporară Globalworth, Barbu Văcărescu 201.

28
/05
/19

În calitate de broadcaster oficial - producător exclusiv al conţinutului audio-video al tuturor evenimentelor şi ceremoniilor prilejuite de vizita în România a Sanctităţii Sale Papa Francisc - TVR oferă cea mai amplă transmisie în direct din istoria televiziunii în România, urmărind îndeaproape toate cele 12 locuri ale vizitei Suveranului Pontif.  

23
/05
/19

Artmark Historical Estate, singura companie de consultanță imobiliară din Româniaspecializată în promovarea și tranzacționarea de proprietăți istorice și artistice, a lansat noulcatalog, ediția Primăvară 2019. Catalogul cuprinde peste 40 de proprietăți istorice șicontemporane și o insulă din Delta Dunării. Cel mai scump imobil este un palat de peste 10 milioane de euro.

21
/05
/19

Evenimentul Noaptea Muzeelor, care a avut loc sâmbătă, a atras peste 1.000.000 de vizitatori la nivel naţional şi a propus publicului expoziţii în diferite muzee, intervenţii şi experienţe artistice, proiecţii, dans, piese de teatru şi concerte. În Bucureşti au fost peste 50 de muzee şi spaţii expoziţionale neconvenţionale, iar în restul ţării numărul acestora a depăşit 150. 

Page 5 of 51« First...34567...102030...Last »