Matei copil miner – marele câştigător al Festivalului Producătorilor din Polonia
https://www.ziarulmetropolis.ro/matei-copil-miner-marele-castigator-al-festivalului-producatorilor-din-polonia/

Lungmetrajul Matei copil miner, în regia Alexandrei Gulea, a câştigat marele premiu la cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional al Producătorilor Regio Fun Katowice, care a avut loc în perioada 22 – 27 octombrie, în Polonia.

Un articol de Andrada Văsii|7 noiembrie 2013

Lungmetrajul Matei copil miner, în regia Alexandrei Gulea, a câştigat marele premiu la cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional al Producătorilor Regio Fun Katowice, care a avut loc în perioada 22 – 27 octombrie, în Polonia.

Festivalul se orientează spre producţii cinematografice – lungmetraje şi scurtmetraje – finanţate cu sprijin regional.

Producătorul filmului Matei copil miner, Thomas Ciulei, a reuşit să atragă 10 cofinanţatori şi coproducători din trei ţări – România, Germania şi Franţa – pentru a face posibilă producţia cinematografică.

Juriul a argumentat alegerea sa cu următoarea motivaţie: „Eficienţa producătorului de a atrage şi gestiona fonduri regionale pentru acest proiect dificil, pasiunea şi curajul în a aborda un subiect complicat au fost criteriile noastre în premierea acestui film”.

Matei, interpretat de Alexandru Czuli, un copil de 11 ani pasionat de biologie, ai cărui părinţi sunt plecaţi la muncă în Italia, trăieşte împreună cu bunicul lui, jucat de actorul Remus Mărginean, într-o regiune minieră de munte.

Din toamnă până în primăvară, întâmplările prin care Matei trece şi prima experienţă a morţii îl obligă să se maturizeze şi să decidă asupra propriului destin.

Citiţi şi: „Matei copil miner”, în regia Alexandrei Gulea, la Festivalul Internaţional de la Rotterdam

Alexandra Gulea a mai regizat „Hacker“, serial TV, în anul 2003, „Dumnezeu la saxofon, dracu la vioară“, documentar, în 2004 şi „Azi eram frumoasa jună“, documentar, în 2007. A lucrat ca monteur la filmul „Weekend cu mama“, în regia lui Stere Gulea, şi la două dintre filmele regizorului Thomas Ciulei – „Asta e“ şi „Podul de flori“.

Matei copil miner

Alexandru Czuli în filmul „Matei copil miner’’

Filmul tematizează pierderea inocenţei copilăriei şi confruntarea lui Matei, personajul principal, cu responsabilităţile şi provocările adolescenţei, notează Mediafax.

Matei copil miner va rula în sălile de cinema începând cu 22 noiembrie, fiind distribuit de Independenţa Film.

Foto credit: Matei copil miner
04
/03
/15

Întotdeauna am crezut că numai bărbaţii pot scrie scenarii pentru filmele de ficţiune cu secvenţe erotice, dar m-am convins că femeile au mai multă imaginaţie. Curiozitatea mea impulsivă m-a împins spre sala de cinematograf, ca să înţeleg de ce isteria succesului unei banale cărţi cu subiect erotic, scrisă de o femeie, a acaparat mintea omului de rând, şi între timp a devenit film de mare succes.

04
/03
/15

CRONICĂ DE FILM A venit fără avertisment și riscă să ia pe nepregătite o bună parte a publicului. Și asta pentru că „Aferim!”, al treilea lungmetraj al lui Radu Jude, nu este deloc reconstituirea istorică la care se vor fi așteptat unii.

03
/03
/15

Producţia Warner Bros. Pictures „Focus” redă pe marile ecrane povestea lui Nicky (Will Smith), un maestru al escrocheriilor, pentru care viaţa devine şi mai complicată atunci când o întâlneşte pe superba Jess (Margot Robbie), o novice ambiţioasă în ale înşelăciunii.

01
/03
/15

Gina Patrichi, Silvia Popovici, George Motoi, Amza Pellea, Costel Constantin, Dan Nuţu, Tora Vasilescu, Victor Rebengiuc, Gheorghe Dinică, Mariana Mihuţ, Petre Gheorghiu şi mulţi alţi actori îndrăgiţi vor putea fi revăzuţi, astăzi, în trei filme importante ale cinematografiei româneşti, la duminica "Duminica filmului românesc".

28
/02
/15

Regizorul Ken Loach se întoarce pe marile ecrane cu un nou film istoric despre războiul civil din Irlanda. Jimmy’s Hall / Salonul lui Jimmy este povestea lui Jimmy Gralton, un activist irlandez care a trăit în comitatul Leitrim, Irlanda începutului de secol. Filmul, care a participat anul trecut în Competiţia Oficială Cannes 2014, va avea premiera în România în 6 martie.

28
/02
/15

Actorul american Leonard Nimoy, cunoscut pentru rolul comandantului Spock din serialul "Star Trek", a murit vineri la vârsta de 83. Nimoy a fost internat în spital, săptămâna trecută, după ce s-a plâns de "dureri severe în zona pieptului". El suferea de boala pulmonară obstructivă cronică care duce la insuficienţă respiratorie.