Matei copil miner – marele câştigător al Festivalului Producătorilor din Polonia
https://www.ziarulmetropolis.ro/matei-copil-miner-marele-castigator-al-festivalului-producatorilor-din-polonia/

Lungmetrajul Matei copil miner, în regia Alexandrei Gulea, a câştigat marele premiu la cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional al Producătorilor Regio Fun Katowice, care a avut loc în perioada 22 – 27 octombrie, în Polonia.

Un articol de Andrada Văsii|7 noiembrie 2013

Lungmetrajul Matei copil miner, în regia Alexandrei Gulea, a câştigat marele premiu la cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional al Producătorilor Regio Fun Katowice, care a avut loc în perioada 22 – 27 octombrie, în Polonia.

Festivalul se orientează spre producţii cinematografice – lungmetraje şi scurtmetraje – finanţate cu sprijin regional.

Producătorul filmului Matei copil miner, Thomas Ciulei, a reuşit să atragă 10 cofinanţatori şi coproducători din trei ţări – România, Germania şi Franţa – pentru a face posibilă producţia cinematografică.

Juriul a argumentat alegerea sa cu următoarea motivaţie: „Eficienţa producătorului de a atrage şi gestiona fonduri regionale pentru acest proiect dificil, pasiunea şi curajul în a aborda un subiect complicat au fost criteriile noastre în premierea acestui film”.

Matei, interpretat de Alexandru Czuli, un copil de 11 ani pasionat de biologie, ai cărui părinţi sunt plecaţi la muncă în Italia, trăieşte împreună cu bunicul lui, jucat de actorul Remus Mărginean, într-o regiune minieră de munte.

Din toamnă până în primăvară, întâmplările prin care Matei trece şi prima experienţă a morţii îl obligă să se maturizeze şi să decidă asupra propriului destin.

Citiţi şi: „Matei copil miner”, în regia Alexandrei Gulea, la Festivalul Internaţional de la Rotterdam

Alexandra Gulea a mai regizat „Hacker“, serial TV, în anul 2003, „Dumnezeu la saxofon, dracu la vioară“, documentar, în 2004 şi „Azi eram frumoasa jună“, documentar, în 2007. A lucrat ca monteur la filmul „Weekend cu mama“, în regia lui Stere Gulea, şi la două dintre filmele regizorului Thomas Ciulei – „Asta e“ şi „Podul de flori“.

Matei copil miner

Alexandru Czuli în filmul „Matei copil miner’’

Filmul tematizează pierderea inocenţei copilăriei şi confruntarea lui Matei, personajul principal, cu responsabilităţile şi provocările adolescenţei, notează Mediafax.

Matei copil miner va rula în sălile de cinema începând cu 22 noiembrie, fiind distribuit de Independenţa Film.

Foto credit: Matei copil miner
09
/09
/22

Experimente audiovizuale inovatoare care abordează în maniere adesea surprinzătoare problematici relevante pentru lumea contemporană, scurtmetrajele incluse anul acesta în Competiția Internațională BIEFF propun noi perspective asupra stării de echilibru fragil – definitorie pentru momentul istoric pe care îl traversăm.

08
/09
/22

Programat în perioada 7-16 octombrie la Bucureşti, Festivalul Internațional de Film de Animație Animest, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri, şi-a anunţat selecția de titluri din competiția oficială.

06
/09
/22

"Metronom", debutul în lungmetraj de ficțiune al regizorului Alexandru Belc, distins anul acesta la Cannes cu Premiul pentru regie al secțiunii Un Certain Regard, va avea premiera în cinematografe pe 4 noiembrie, prezentat de Strada Film.

04
/09
/22

În a doua parte a unui foarte subiectiv top pe luna august discut, pe scurt, trei documentare din acest an, printre care şi tulburătorul "Mariupolis 2", al regretatului regizor lituanian Mantas Kvedaravičius, ucis în războiul declanşat de Rusia în Ucraina.

28
/08
/22

PREVIEW Organizatorii Astra, festivalul internațional de cinema de non-ficțiune de la Sibiu, ajuns la a 29-a ediţie, anunţă că au pregătit un program variat, care include filme din toată lumea şi diferite formate ale cinemaului documentar, ce vizează un public divers.