Matei Vișniec între „Angajare de clovn” și Festivalul de la Avignon
https://www.ziarulmetropolis.ro/matei-visniec-intre-angajare-de-clovn-si-festivalul-de-la-avignon/

Spectacolul „Angajare de clovn” de Matei Vişniec, în regia şi conceptul scenic semnate de Ion Caramitru, va avea premiera pe 8 ianuarie, la ora 19.30, la Sala Studio a Teatrului Naţional din Bucureşti, în prezenţa dramaturgului.

Un articol de Liliana Matei|5 ianuarie 2017

În aceeaşi zi Matei Vişniec va fi şi invitatul Conferinţelor Teatrului Naţional. Cu aceasta ocazie, de la ora 11.00, la Sala Mică, binecunoscutul scriitor român, care este de mai mulţi ani o voce familiară în spaţiul cultural francez, va vorbi despre „Festivalul de la Avignon, capitala mondială a teatrului”. „Festivalul de la Avignon este cel mai important din Franţa şi unul dintre cele mai mari din lume. Din 1947 încoace, a devenit o veritabilă legendă culturală internaţională, inspirând numeroase alte oraşe. În fiecare lună iulie, în oraşul Papilor de pe malul Ronului se produce un fel de vast pelerinaj cultural, teatrul fiind prima dimensiune a sa, dar nu singura”, spune Matei Vișniec. „Acest festival este şi un fenomen social-politic (întrucât se transformă într-un forum de dezbateri), şi unul turistic, şi unul economic, precum şi o veritabilă piaţă de spectacole. Din 1990 încoace, n-am lipsit în niciun an de la Avignon (unde am avut, de asemenea, piese jucate în mod sistematic în secţiunea sa neoficială, OFF). Am fost, oarecum fără să vreau, martorul unei evoluţii, a unei creşteri exponenţiale a festivalului, întrucât astăzi, pe afişele sale, figurează în jur de 40 de spectacole în IN şi peste 1300 în OFF. Acest festival este o fascinantă aventură culturală şi umană, pusă deseori sub semnul avangardei şi al provocării, care merită povestită”.

În aceeași seara, este programată premiera spectacolului „Angajare de clovn” despre care dramaturgul declara: „Angajare de clovn este o piesă care m-a însoţit ca o stea bună în momentul când am traversat Europa de la Est la Vest, când am trecut dintr-un spaţiu cultural în altul, de la o limbă la alta, în căutarea unei noi identităţi. Am scris această piesă prin 1986, când eram deja obosit de literatura cu „cheie”, chiar şi de „rezistenţa prin cultură”, a declarat dramaturgul.

A scris-o cu gândul la clovnii lui Fellini, propunându-şi să treacă din lumea metaforelor şi a aluziilor – atât de uzitate în acea vreme – la o poveste realistă, inspirată de o lume la fel de tristă, în care steaua, oricât de norocos ai fi, apune mult prea devreme, lăsând loc amintirilor, ca principală resursă de supravieţuire.

Aleasă în 1991 drept cea mai bună piesă a anului, la concursul UNITER, „Angajare de clovn” a devenit una din cele mai jucate piese contemporane şi nu doar pe scenele noastre. „Această piesă mi-a purtat noroc – povesteşte autorul. După ce am tradus-o în franceză, ea şi-a găsit imediat un ecou în Franţa şi în alte multe ţări, a fost unul din marile mele succese la Avignon dar şi în Germania, Italia, Statele Unite, Brazilia, Rusia, Turcia, Polonia…”.

Actuala montare de la Naţionalul bucureştean aduce în lumina reflectoarelor o nouă viziune asupra textului, într-o geometrie variabilă, a Sălii Studio. Din distribuție fac parte Petre Ancuţa, Emilian Mârnea şi Florin Călbăjos – distribuiţi într-o ipostază foarte apreciată în lumea circului, aceea de clovn muzical. Trei dintre cei mai tineri actori ai trupei TNB interpretează rolurile celor trei clovni bătrâni.

„Cu „Angajare de clovn”,  teatrul şi circul pot fi văzute pentru prima dată împreună în „arena” redescoperită a Sălii Studio, într-o poveste tragicomică, cu tineri cărunţi şi bătrâni care ies din scenă mai tineri de cum au intrat, cu pitici şi uriaşi şi câini de circ, jonglerie, actorie-magie-măiestrie, revelaţii peste revelaţii, dar mai ales cu sonorităţi capabile să domolească gerul unor seri aspre de iarnă”, se arată într-un comunicat de presă.

„Îmi place să fiu provocat și m-am autoprovocat să conduc această aventură artistică, împreună cu acești foarte talentați și tineri actori”, mărturiseşte Ion Caramitru, invitându-vă să le fiţi complici într-o întâmplare nemaipomenită, o joacă de-a viaţa şi de-a moartea în care nimic nu este ce pare a fi, animată de personaje fantastice, de amintiri colosale şi acrobaţii sufleteşti de risc înalt.

24
/09
/12

Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti va organiza, în zilele de 4 şi 5 octombrie, două concerte extraordinare, cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la naşterea dirijorului George Georgescu (12 septembrie 1887 – 1 septembrie 1964). Potrivit unui comunicat transmis luni de Institutul Cultural Român (ICR), partener al proiectului, alături de TVR, cele două […]

24
/09
/12

Institutul Cultural Român (ICR) a anunţat, luni, că urmează să înfiinţeze noi filiale ICR în patru mari oraşe din România: Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara şi Craiova. Decizia ICR face parte din „efortul de a face activitatea Institutului Cultural Român cât mai accesibilă celor interesaţi din întreaga ţară”. Cele patru noi filiale ale ICR vor fi deschise […]

24
/09
/12

Actorul Horaţiu Mălăele va fi distins cu premiul de excelenţă al Festivalului Internaţional de Film „Comedy Cluj”, care va avea loc în perioada 12-21 octombrie la Cluj-Napoca.   Conform unui comunicat de presă transmis, luni, de organizatorii Comedy Cluj, actorul Horaţiu Malaele va fi distins cu premiul de excelenţă al festivalului, ceremonia urmând să aibă […]

24
/09
/12

Pentru al doilea an consecutiv, agenţia britanică Ladbrokes îl situează pe scriitorul român Mircea Cărtărescu printre favoriţii Premiului Nobel pentru Literatură. Academia Suedeză nu a stabilit ziua în care se va da publicităţii numele câştigătorului, dar se crede că anunţul va fi făcut, conform obiceiului, în luna octombrie. Cărtărescu este plasat pe locul al 23-lea […]

24
/09
/12

Miniseria TV „Hatfields & McCoys”, produsă de postul History Channel în colaborare cu Castel Film şi realizată în România, a câştigat două premii, pentru cel mai bun actor în rol principal (Kevin Costner), respectiv secundar (Tom Berenger), la gala Primetime Emmy Awards 2012. Duminică seară au fost decernate premiile Emmy „artistice”, la gala Primetime Emmy […]

24
/09
/12

La 24 septembrie 1896 s-a născut scriitorul Francis Scott Fitzgerald (“Marele Gatsby”, “Blândeţea nopţii”) (m. 21 decembrie 1940). 1541    – A încetat din viaţă  Paracelsus (Theophrastus Bombastus von Hohenheim), alchimist, medic şi filosof, una dintre cele mai pitoreşti figuri ale Renaşterii, precursor al iatrochimiei prin folosirea, în tratamentul bolilor, a unor medicamente realizate prin sinteză […]

21
/09
/12

Cel mai recent volum al scriitorului Salman Rushdie, „Joseph Anton. Memorii”, apărut în limba română în colecţia „Biblioteca Polirom”, va fi lansat oficial marţi, la Bucureşti. Cartea „Joseph Anton. Memorii” va fi lansată în cadrul unui eveniment organizat marţi, de la ora 19.00, la Librăria Adevărul din strada Doamnei, numărul 27-29 , potrivit unui comunicat […]

21
/09
/12

Teatrul Naţional din Bucureşti (TNB) anunţă premiera spectacolului „Scrisoarea”, după „O scrisoare pierdută”, de I. L. Caragiale, într-o citire personală, marca Horaţiu Mălăele, informează un comunicat transmis, vineri, de TNB. Această montare este prima premieră a stagiunii 2012-2013 şi face parte din integrala dedicată marelui dramaturg pe care Teatrul Naţional o susţine în cadrul Anului […]

21
/09
/12

Adrian Popovici, Dinu Lazăr şi Ilie Virgil Pascal vor face parte din juriul internaţional al celei de-a opta ediţii a Romania International Film Festival (Ro-IFF), care are loc între 27 septembrie şi 7 octombrie în Bucureşti. Festivalul, care se va desfăşura la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi […]

21
/09
/12

Două expoziţii de fotografii numite ‘Biserici care plâng, biserici care vor surâde – schimbarea la faţă a bisericilor de lemn din Gheghie şi Hotar’ şi ‘Târgul meşterilor populari – retrospectivă după 19 ediţii’ au fost vernisate vineri, în holul mare al Bibliotecii Judeţene ‘Gheorghe Şincai’ din Oradea, cu ocazia ‘Zilelor Europene ale Patrimoniului’, ediţia a […]

21
/09
/12

Stagiunea 2012-2013 a Teatrului ‘Jean Bart’ din Tulcea va începe duminică, la ora 19.00, cu premiera spectacolului ‘Geometria iubirii’, de Alexandr Ostrovsky, în regia lui Igor Ravytskiy. Regizorul ucrainean Igor Ravytskiy a declarat vineri, în timpul unei conferinţe de presă, că piesa, o adaptare după ‘Logodnicele bogate’, nu este pusă în scenă foarte des de […]

21
/09
/12

Seara de film de la Institutul Cultural Român (ICR) propune joi, 27 septembrie, de la ora 18,00, o retrospectivă cu toate filmele premiate la recenta ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT. Potrivit Biroului de Presă al ICR, vor fi proiectate filmele: „Hello Kitty”, regia: Millo Simulov (Premiul publicului pentru film românesc), „De azi înainte”, […]

21
/09
/12

Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat, vineri, pe campionul paralimpic Carol-Eduard Novak cu Ordinul Meritul Sportiv, precum şi pe artistul plastic Richard Demarco, cu Ordinul Meritul Cultural, pentru promovarea artei româneşti în Marea Britanie.   „În semn de înaltă apreciere pentru rezultatele remarcabile obţinute la Jocurile Paralimpice de la Londra, din perioada 29 august – 9 […]

21
/09
/12

Filmul regizorului român Radu Muntean, „Marţi, după Crăciun”, are vineri premiera în cinematografele spaniole, după ce la Festivalul de Film de la Gijon din 2010 a obţinut cele mai importante premii, pentru cel mai bun film şi pentru cei mai buni actori – Mimi Brănescu, Maria Popistaşu şi Mirela Oprişor – şi a fost proiectat […]

21
/09
/12

România nu-şi mai poate permite cantonarea instituţiei la nivelul secolului al XIX-lea, a afirmat vineri directorul Arhivelor Naţionale, dr. Ioan Drăgan, în deschiderea, la Biblioteca Naţională a României, a unei conferinţe internaţionale dedicate arhivelor, istoriei şi politicii României secolelor XIX-XXI. „România nu-şi mai poate permite cantonarea instituţiei la nivelul secolului al XIX-lea, impunându-se de urgenţă […]

21
/09
/12

Pianistul Lucian Ban şi alte şapte staruri internaţionale vor reinterpreta din perspectiva jazzului compoziţii ale lui George Enescu, pe 8 noiembrie, la Anvers, pe scena complexului DeSingel, cel mai reprezentativ centru dedicat artelor contemporane din Flandra, informează un comunicat al ICR. Muzician de jazz complet pianist, compozitor, aranjor), afirmat rapid în ultimii ani pe scenele […]