Matei Vișniec între „Angajare de clovn” și Festivalul de la Avignon
https://www.ziarulmetropolis.ro/matei-visniec-intre-angajare-de-clovn-si-festivalul-de-la-avignon/

Spectacolul „Angajare de clovn” de Matei Vişniec, în regia şi conceptul scenic semnate de Ion Caramitru, va avea premiera pe 8 ianuarie, la ora 19.30, la Sala Studio a Teatrului Naţional din Bucureşti, în prezenţa dramaturgului.

Un articol de Liliana Matei|5 ianuarie 2017

În aceeaşi zi Matei Vişniec va fi şi invitatul Conferinţelor Teatrului Naţional. Cu aceasta ocazie, de la ora 11.00, la Sala Mică, binecunoscutul scriitor român, care este de mai mulţi ani o voce familiară în spaţiul cultural francez, va vorbi despre „Festivalul de la Avignon, capitala mondială a teatrului”. „Festivalul de la Avignon este cel mai important din Franţa şi unul dintre cele mai mari din lume. Din 1947 încoace, a devenit o veritabilă legendă culturală internaţională, inspirând numeroase alte oraşe. În fiecare lună iulie, în oraşul Papilor de pe malul Ronului se produce un fel de vast pelerinaj cultural, teatrul fiind prima dimensiune a sa, dar nu singura”, spune Matei Vișniec. „Acest festival este şi un fenomen social-politic (întrucât se transformă într-un forum de dezbateri), şi unul turistic, şi unul economic, precum şi o veritabilă piaţă de spectacole. Din 1990 încoace, n-am lipsit în niciun an de la Avignon (unde am avut, de asemenea, piese jucate în mod sistematic în secţiunea sa neoficială, OFF). Am fost, oarecum fără să vreau, martorul unei evoluţii, a unei creşteri exponenţiale a festivalului, întrucât astăzi, pe afişele sale, figurează în jur de 40 de spectacole în IN şi peste 1300 în OFF. Acest festival este o fascinantă aventură culturală şi umană, pusă deseori sub semnul avangardei şi al provocării, care merită povestită”.

În aceeași seara, este programată premiera spectacolului „Angajare de clovn” despre care dramaturgul declara: „Angajare de clovn este o piesă care m-a însoţit ca o stea bună în momentul când am traversat Europa de la Est la Vest, când am trecut dintr-un spaţiu cultural în altul, de la o limbă la alta, în căutarea unei noi identităţi. Am scris această piesă prin 1986, când eram deja obosit de literatura cu „cheie”, chiar şi de „rezistenţa prin cultură”, a declarat dramaturgul.

A scris-o cu gândul la clovnii lui Fellini, propunându-şi să treacă din lumea metaforelor şi a aluziilor – atât de uzitate în acea vreme – la o poveste realistă, inspirată de o lume la fel de tristă, în care steaua, oricât de norocos ai fi, apune mult prea devreme, lăsând loc amintirilor, ca principală resursă de supravieţuire.

Aleasă în 1991 drept cea mai bună piesă a anului, la concursul UNITER, „Angajare de clovn” a devenit una din cele mai jucate piese contemporane şi nu doar pe scenele noastre. „Această piesă mi-a purtat noroc – povesteşte autorul. După ce am tradus-o în franceză, ea şi-a găsit imediat un ecou în Franţa şi în alte multe ţări, a fost unul din marile mele succese la Avignon dar şi în Germania, Italia, Statele Unite, Brazilia, Rusia, Turcia, Polonia…”.

Actuala montare de la Naţionalul bucureştean aduce în lumina reflectoarelor o nouă viziune asupra textului, într-o geometrie variabilă, a Sălii Studio. Din distribuție fac parte Petre Ancuţa, Emilian Mârnea şi Florin Călbăjos – distribuiţi într-o ipostază foarte apreciată în lumea circului, aceea de clovn muzical. Trei dintre cei mai tineri actori ai trupei TNB interpretează rolurile celor trei clovni bătrâni.

„Cu „Angajare de clovn”,  teatrul şi circul pot fi văzute pentru prima dată împreună în „arena” redescoperită a Sălii Studio, într-o poveste tragicomică, cu tineri cărunţi şi bătrâni care ies din scenă mai tineri de cum au intrat, cu pitici şi uriaşi şi câini de circ, jonglerie, actorie-magie-măiestrie, revelaţii peste revelaţii, dar mai ales cu sonorităţi capabile să domolească gerul unor seri aspre de iarnă”, se arată într-un comunicat de presă.

„Îmi place să fiu provocat și m-am autoprovocat să conduc această aventură artistică, împreună cu acești foarte talentați și tineri actori”, mărturiseşte Ion Caramitru, invitându-vă să le fiţi complici într-o întâmplare nemaipomenită, o joacă de-a viaţa şi de-a moartea în care nimic nu este ce pare a fi, animată de personaje fantastice, de amintiri colosale şi acrobaţii sufleteşti de risc înalt.

07
/12
/16

„La UNTEATRU, luna decembrie e o lună ca oricare altă. Tot cu cadouri, tot cu mult teatru, cu multă muzică, tot cu bucurie și amintiri minunate. Sperăm că ultima lună din an să fie plină de daruri din care să facem și noi parte. Fă-ți cadou o experiență!” - iată provocarea lansată de Andreea și Andrei Grosu, regizori și fondatori UNTEATRU.

07
/12
/16

Proiecția filmului „Biserici de lemn din România – un documentar”, va avea loc joi, 15 decembrie, de la ora 12, la Cinemateca Eforie din București. Filmul se proiectează în cadrul celei de-a XI-a ediții a IPIFF – „Festivalul Indie al Producătorilor de Film Independenți”.

07
/12
/16

Anul 2099, toamna târziu, la o şcoală din Bucureşti (în continuare capitala României, cele mai apropiate capitale ale unor state vecine sunt Viena şi Moscova) mai mulţi adolescenți discută, la ora de istorie, despre eroii neamului din ultimele două secole.

06
/12
/16

Iubitorii de carte sunt invitați în această seară (5 decembrie), de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea romanului “Inocenţii” de Ioana Pârvulescu. Alături de autoare vor fi prezenţi: Adriana Bittel, Tania Radu, Dan C. Mihăilescu, Mircea Cărtărescu şi Lidia Bodea. Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.

06
/12
/16

Pentru a celebra aniversarea a 60 de ani de existenţă, Comisia Naţională a României pentru UNESCO organizează proiectul „Porţi deschise la CNR UNESCO”. În cadrul acestuia, se vor desfăşura, la sediul din str. Anton Cehov nr. 8, până pe 15 decembrie, o serie de evenimente care să aducă în atenţia publicului rolul UNESCO în promovarea colaborării între naţiuni prin cultură, educaţie, ştiinţă, comunicare şi informare.

06
/12
/16

Audiția Națională se adresează tinerilor actori cu vârsta până în 35 de ani, studenților din ultimul an de studiu (anul III – Licență; anii I și II – Master) și absolvenților Facultăților de Teatru din toată țara. Nu există condiții restrictive referitoare la statutul profesional - angajat, independent etc.

06
/12
/16

Asociația de părinți PRO MUSICA „Tudor Ciortea”, în colaborare cu Liceul Vocațional de Muzică „Tudor Ciortea” din Brașov, organizează vineri, 9 decembrie 2016, de la ora 18.00, la Sala PATRIA din Brașov, concertul caritabil intitulat „Muzică de poveste”.

06
/12
/16

Un șir de premiere cu piese de notorietate, puse în scenă de regizori și scenografi de prima mână, cu o trupă de prestigiu, mult întinerită în ultima vreme, la care se adaugă o mulţime de manifestări culturale ”parateatrale”, fac din finalul acestui an la Teatrul Naţional "I.L.Caragiale" din Bucureşti o perioadă efervescentă.

06
/12
/16

Trei lucrări semnate de Cristian Lolea, Wolfgang Amadeus Mozart și Joseph Haydn vor fi interpretate de Orchestra de Cameră Radio în cadrul unui concert care îmbină clasicismul vienez cu creația contemporană. Evenimentul se va desfășura sub bagheta dirijorului Constantin Adrian Grigore, miercuri, 7 decembrie 2016, de la ora 19.00, la Sala Radio. Solistă este violonista Cristina Anghelescu.

06
/12
/16

Vineri, 9 decembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta 38), va avea loc o întîlnire cu John Simenon, fiul celebrului și îndrăgitului creator al lui Maigret, Georges Simenon.

05
/12
/16

Cinefilii pot vedea, în această noapte, la FILMUL de ARTĂ, de pe TVR 2, excelenta animație Iluzionistul (L'ILLUSIONNISTE-Franţa, 2010), în regia lui Sylvain Chomet. Filmul a fost nominalizat la premiul Oscar, în 2011, pentru cel mai bun film de animaţie, fiind răsplătit în același an cu un Premiul Cesar.

05
/12
/16

Abonamentele la Festivalul ”George Enescu” 2017 pentru seriile ”Recitaluri şi Concerte Camerale” şi ”Mari Orchestre” s-au epuizat într-un timp record – aproximativ 30 de secunde, respectiv 10 minute – de la punerea lor în vânzare, care a avut loc în această dimineaţă, de la ora 10.00.

05
/12
/16

Cantautorul american Bob Dylan, câștigătorul din acest an al Premiului Nobel pentru Literatură, a trimis un discurs de mulțumire pentru a fi citit în cadrul banchetului ce va urma înmânării premiilor, vineri, la Stockholm