Matei Vișniec între „Angajare de clovn” și Festivalul de la Avignon
https://www.ziarulmetropolis.ro/matei-visniec-intre-angajare-de-clovn-si-festivalul-de-la-avignon/

Spectacolul „Angajare de clovn” de Matei Vişniec, în regia şi conceptul scenic semnate de Ion Caramitru, va avea premiera pe 8 ianuarie, la ora 19.30, la Sala Studio a Teatrului Naţional din Bucureşti, în prezenţa dramaturgului.

Un articol de Liliana Matei|5 ianuarie 2017

În aceeaşi zi Matei Vişniec va fi şi invitatul Conferinţelor Teatrului Naţional. Cu aceasta ocazie, de la ora 11.00, la Sala Mică, binecunoscutul scriitor român, care este de mai mulţi ani o voce familiară în spaţiul cultural francez, va vorbi despre „Festivalul de la Avignon, capitala mondială a teatrului”. „Festivalul de la Avignon este cel mai important din Franţa şi unul dintre cele mai mari din lume. Din 1947 încoace, a devenit o veritabilă legendă culturală internaţională, inspirând numeroase alte oraşe. În fiecare lună iulie, în oraşul Papilor de pe malul Ronului se produce un fel de vast pelerinaj cultural, teatrul fiind prima dimensiune a sa, dar nu singura”, spune Matei Vișniec. „Acest festival este şi un fenomen social-politic (întrucât se transformă într-un forum de dezbateri), şi unul turistic, şi unul economic, precum şi o veritabilă piaţă de spectacole. Din 1990 încoace, n-am lipsit în niciun an de la Avignon (unde am avut, de asemenea, piese jucate în mod sistematic în secţiunea sa neoficială, OFF). Am fost, oarecum fără să vreau, martorul unei evoluţii, a unei creşteri exponenţiale a festivalului, întrucât astăzi, pe afişele sale, figurează în jur de 40 de spectacole în IN şi peste 1300 în OFF. Acest festival este o fascinantă aventură culturală şi umană, pusă deseori sub semnul avangardei şi al provocării, care merită povestită”.

În aceeași seara, este programată premiera spectacolului „Angajare de clovn” despre care dramaturgul declara: „Angajare de clovn este o piesă care m-a însoţit ca o stea bună în momentul când am traversat Europa de la Est la Vest, când am trecut dintr-un spaţiu cultural în altul, de la o limbă la alta, în căutarea unei noi identităţi. Am scris această piesă prin 1986, când eram deja obosit de literatura cu „cheie”, chiar şi de „rezistenţa prin cultură”, a declarat dramaturgul.

A scris-o cu gândul la clovnii lui Fellini, propunându-şi să treacă din lumea metaforelor şi a aluziilor – atât de uzitate în acea vreme – la o poveste realistă, inspirată de o lume la fel de tristă, în care steaua, oricât de norocos ai fi, apune mult prea devreme, lăsând loc amintirilor, ca principală resursă de supravieţuire.

Aleasă în 1991 drept cea mai bună piesă a anului, la concursul UNITER, „Angajare de clovn” a devenit una din cele mai jucate piese contemporane şi nu doar pe scenele noastre. „Această piesă mi-a purtat noroc – povesteşte autorul. După ce am tradus-o în franceză, ea şi-a găsit imediat un ecou în Franţa şi în alte multe ţări, a fost unul din marile mele succese la Avignon dar şi în Germania, Italia, Statele Unite, Brazilia, Rusia, Turcia, Polonia…”.

Actuala montare de la Naţionalul bucureştean aduce în lumina reflectoarelor o nouă viziune asupra textului, într-o geometrie variabilă, a Sălii Studio. Din distribuție fac parte Petre Ancuţa, Emilian Mârnea şi Florin Călbăjos – distribuiţi într-o ipostază foarte apreciată în lumea circului, aceea de clovn muzical. Trei dintre cei mai tineri actori ai trupei TNB interpretează rolurile celor trei clovni bătrâni.

„Cu „Angajare de clovn”,  teatrul şi circul pot fi văzute pentru prima dată împreună în „arena” redescoperită a Sălii Studio, într-o poveste tragicomică, cu tineri cărunţi şi bătrâni care ies din scenă mai tineri de cum au intrat, cu pitici şi uriaşi şi câini de circ, jonglerie, actorie-magie-măiestrie, revelaţii peste revelaţii, dar mai ales cu sonorităţi capabile să domolească gerul unor seri aspre de iarnă”, se arată într-un comunicat de presă.

„Îmi place să fiu provocat și m-am autoprovocat să conduc această aventură artistică, împreună cu acești foarte talentați și tineri actori”, mărturiseşte Ion Caramitru, invitându-vă să le fiţi complici într-o întâmplare nemaipomenită, o joacă de-a viaţa şi de-a moartea în care nimic nu este ce pare a fi, animată de personaje fantastice, de amintiri colosale şi acrobaţii sufleteşti de risc înalt.

01
/10
/12

Primul Festival internaţional al orchestrelor radio – “RadiRo” -, desfăşurat la Bucureşti în perioada 23 – 29 septembrie, a dovedit că această iniţiativă a fost una de succes, susţine, într-un comunicat organizatorul manifestării, Radio România. Evenimentul le-a oferit iubitorilor de cultură posibilitatea de a rămâne în contact cu vedetele “primei ligi” a muzicii clasice europene […]

01
/10
/12

Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” a demarat luni proiectul “Muzeul Tuturor”, prin care îşi propune să faciliteze accesul persoanelor cu dizabilităţi la patrimoniul cultural al instituţiei. În deschiderea evenimentului a fost organizat un spectacol, la care au participat actori, dar şi angajaţi ai muzeului costumaţi în haine de epocă. Spectacolul, realizat special pentru […]

01
/10
/12

Cea de-a doua ediţie a evenimentului “Zilele culturii ruse” se va desfăşura în perioada 20 noiembrie -7 decembrie la Bucureşti, potrivit unui comunicat al Ambasadei Rusiei în România.   Evenimentul va începe pe 20 noiembrie cu o expoziţie de pictură cu vânzare organizată de centrul de artă rusesc “Heart of art” Moscova, în sala de […]

01
/10
/12

Scriitorul britanic de origine indiană Salman Rushdie este de părere că literatura şi-a pierdut în mare parte influenţa în Occident, iar când vine vorba de lucruri importante în locul scriitorilor se fac auzite vedetele de film, relatează luni agenţia Reuters. Rushdie /65 de ani/, care tocmai şi-a lansat o autobiografie referitoare la anii petrecuţi în […]

01
/10
/12

Casa Artelor, un spaţiu nou şi modern situat în sectorul 3, a intrat, începând de duminică, în circuitul cultural bucureştean, la eveniment fiind prezenţi numeroşi artişti. În cadrul manifestării pianistul Horia Mihail a oferit pe noul pian Steinway, achiziţionat special pentru acest edificiu, un concert extraordinar de muzică clasică. Casa Artelor a găzduit, totodată, şi […]

01
/10
/12

‘Vila Klimt’ din Viena, care i-a servit de atelier pictorului austriac Gustav Klimt din 1911 până în 1918, anul morţii sale, şi-a redeschis porţile duminică, după o renovare care s-a ridicat la 2 milioane de euro, finanţată de statul austriac, relatează afp.com. Vila, aflată în vestul Vienei, nu mai seamănă prea mult cu cea care […]

01
/10
/12

1875 – Ion Creangă a debutat în revista “Convorbiri literare” cu “Soacra cu trei nurori”. Este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice “Amintiri din copilărie”. (n. 1 martie 1837 – d. 31 decembrie 1889) 1855 – A apărut “Steaua Dunării”, jurnal politic, literar şi comercial sub conducerea […]

28
/09
/12

Albumul “Maşinile Regelui”, apărut la Editura Curtea Veche Publishing, aparţinând Principelui Radu al României, a fost lansat, vineri, la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR). Lansarea, la care a participat Principesa Moştenitoare Margareta, a sărbătorit o pasiune de peste opt decenii a Regelui Mihai I al României – automobilul. “Maşinile regelui fac parte din […]

28
/09
/12

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Daniel aniversează, duminică, cinci ani de la întronizare (30 septembrie 2007), evenimentul fiind marcat prin organizarea unei serii de manifestări, informează, vineri, Biroul de presă al Patriarhiei Române.   Patriarhul va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala patriarhală, de la ora 9.30, înconjurat de ierarhii membri ai Sfântului Sinod al BOR. După […]

28
/09
/12

Artistul francez Laurent Weiss, care a lucrat şi pentru grupul Hermes, este prezent la Bucureşti pentru a realiza o grădină-instalaţie în holul Gării de Nord, care va putea fi admirată în perioada 27 septembrie – 7 octombrie. Specializat în arta tradiţională a împletiturilor din răchită, artistul francez a creat un complex de instalaţii efemere din […]

28
/09
/12

‘După dealuri’ este un film excelent, chiar dacă nu ca ‘lovitura de trăsnet’ intitulată ‘4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile’, iar concepţia strălucitoare a regizorului Cristian Mungiu pare să fi devenit tot mai puternică, scrie Farran Smith Nehme pe blogul New York Post, despre ultima peliculă a celui mai titrat cineast român al momentului, […]

28
/09
/12

În 1991, a încetat din viaţă Miles Davis, cântăreţ de jazz, compozitor şi conducător de orchestră (n. 26 mai 1926). 1737 – Ioan Inochentie Micu Klein a prezentat Dietei ungare un memoriu, în numele “naţiunii române” din Transilvania, faţă de refuzul episcopului de a înlocui termenul “naţiune” cu acela de “români” sau de “plebea românească”. […]

27
/09
/12

Dorina Lazăr, directorul Teatrului Odeon, a fost decorată cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, de către Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa. Titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor este un omagiu adus personalităţilor care s-au distins prin creaţia lor artistică în domeniul culturii şi comunicării sau prin contribuţia adusă la […]

27
/09
/12

Un spectacol bazat pe o piesă japoneză a dramaturgului Chikamatsu Monzaemon va fi jucat, în premieră, de actori europeni, pe scena Teatrului Naţional “Radu Stanca” din Sibiu, prima reprezentaţie fiind programată joi seară. “O poveste japoneză” reprezintă debutul regizorului japonez Masahiro Yasuda pe scena teatrală din România, spectacolul fiind o adaptare după piesa “Asasinarea unei […]

27
/09
/12

“The Casual Vacancy”, primul roman pentru adulţi al scriitoarei britanice J.K. Rowling, a fost lansat joi dimineaţă în librăriile din Marea Britanie. Romanul “The Casual Vacancy” a fost îndelung aşteptat de fanii britanici ai scriitoarei, mulţi dintre aceştia luând cu asalt librăriile încă de la primele ore ale dimineţii. Noua carte a lui J.K. Rowling […]

Pagina 918 din 924« Prima...102030...916917918919920...Ultima »