Matei Vișniec între „Angajare de clovn” și Festivalul de la Avignon
https://www.ziarulmetropolis.ro/matei-visniec-intre-angajare-de-clovn-si-festivalul-de-la-avignon/

Spectacolul „Angajare de clovn” de Matei Vişniec, în regia şi conceptul scenic semnate de Ion Caramitru, va avea premiera pe 8 ianuarie, la ora 19.30, la Sala Studio a Teatrului Naţional din Bucureşti, în prezenţa dramaturgului.

Un articol de Liliana Matei|5 ianuarie 2017

În aceeaşi zi Matei Vişniec va fi şi invitatul Conferinţelor Teatrului Naţional. Cu aceasta ocazie, de la ora 11.00, la Sala Mică, binecunoscutul scriitor român, care este de mai mulţi ani o voce familiară în spaţiul cultural francez, va vorbi despre „Festivalul de la Avignon, capitala mondială a teatrului”. „Festivalul de la Avignon este cel mai important din Franţa şi unul dintre cele mai mari din lume. Din 1947 încoace, a devenit o veritabilă legendă culturală internaţională, inspirând numeroase alte oraşe. În fiecare lună iulie, în oraşul Papilor de pe malul Ronului se produce un fel de vast pelerinaj cultural, teatrul fiind prima dimensiune a sa, dar nu singura”, spune Matei Vișniec. „Acest festival este şi un fenomen social-politic (întrucât se transformă într-un forum de dezbateri), şi unul turistic, şi unul economic, precum şi o veritabilă piaţă de spectacole. Din 1990 încoace, n-am lipsit în niciun an de la Avignon (unde am avut, de asemenea, piese jucate în mod sistematic în secţiunea sa neoficială, OFF). Am fost, oarecum fără să vreau, martorul unei evoluţii, a unei creşteri exponenţiale a festivalului, întrucât astăzi, pe afişele sale, figurează în jur de 40 de spectacole în IN şi peste 1300 în OFF. Acest festival este o fascinantă aventură culturală şi umană, pusă deseori sub semnul avangardei şi al provocării, care merită povestită”.

În aceeași seara, este programată premiera spectacolului „Angajare de clovn” despre care dramaturgul declara: „Angajare de clovn este o piesă care m-a însoţit ca o stea bună în momentul când am traversat Europa de la Est la Vest, când am trecut dintr-un spaţiu cultural în altul, de la o limbă la alta, în căutarea unei noi identităţi. Am scris această piesă prin 1986, când eram deja obosit de literatura cu „cheie”, chiar şi de „rezistenţa prin cultură”, a declarat dramaturgul.

A scris-o cu gândul la clovnii lui Fellini, propunându-şi să treacă din lumea metaforelor şi a aluziilor – atât de uzitate în acea vreme – la o poveste realistă, inspirată de o lume la fel de tristă, în care steaua, oricât de norocos ai fi, apune mult prea devreme, lăsând loc amintirilor, ca principală resursă de supravieţuire.

Aleasă în 1991 drept cea mai bună piesă a anului, la concursul UNITER, „Angajare de clovn” a devenit una din cele mai jucate piese contemporane şi nu doar pe scenele noastre. „Această piesă mi-a purtat noroc – povesteşte autorul. După ce am tradus-o în franceză, ea şi-a găsit imediat un ecou în Franţa şi în alte multe ţări, a fost unul din marile mele succese la Avignon dar şi în Germania, Italia, Statele Unite, Brazilia, Rusia, Turcia, Polonia…”.

Actuala montare de la Naţionalul bucureştean aduce în lumina reflectoarelor o nouă viziune asupra textului, într-o geometrie variabilă, a Sălii Studio. Din distribuție fac parte Petre Ancuţa, Emilian Mârnea şi Florin Călbăjos – distribuiţi într-o ipostază foarte apreciată în lumea circului, aceea de clovn muzical. Trei dintre cei mai tineri actori ai trupei TNB interpretează rolurile celor trei clovni bătrâni.

„Cu „Angajare de clovn”,  teatrul şi circul pot fi văzute pentru prima dată împreună în „arena” redescoperită a Sălii Studio, într-o poveste tragicomică, cu tineri cărunţi şi bătrâni care ies din scenă mai tineri de cum au intrat, cu pitici şi uriaşi şi câini de circ, jonglerie, actorie-magie-măiestrie, revelaţii peste revelaţii, dar mai ales cu sonorităţi capabile să domolească gerul unor seri aspre de iarnă”, se arată într-un comunicat de presă.

„Îmi place să fiu provocat și m-am autoprovocat să conduc această aventură artistică, împreună cu acești foarte talentați și tineri actori”, mărturiseşte Ion Caramitru, invitându-vă să le fiţi complici într-o întâmplare nemaipomenită, o joacă de-a viaţa şi de-a moartea în care nimic nu este ce pare a fi, animată de personaje fantastice, de amintiri colosale şi acrobaţii sufleteşti de risc înalt.

07
/07
/14

Gaiţele, Azilul amanţilor, Filarmonica de comedie, Iele - O improvizaţie, două..., Cremă de zahăr ars. Astăzi îi spunem dragoste sau Fata cu cărămida în gură sunt doar câteva dintre spectacolele pe care le puteţi vedea în această săptămână pe scena teatrelor bucureştene.

07
/07
/14

Setul de DVD-uri „Pintilie. Cineast” a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun DVD cu elemente speciale în cadrul celei de-a 11-a ediții a DVD Awards, premii oferite în cadrul Festivalului Il Cinema Ritrovato, un eveniment amplu organizat de Cinemateca din Bologna și dedicat filmelor clasice, capodoperelor de arhivă și peliculelor restaurate.

06
/07
/14

CRONICĂ DE FILM. La aproape zece ani de la succesul său major cu „Crash”, timp în care a mai realizat alte două filme, scenaristul și regizorul canadian Paul Haggis a revenit în 2013 cu „Third Person”, ajuns acum pe marile ecrane de la noi sub titlul mai facil de „Dragoste la persoana a treia”.

05
/07
/14

A jucat în comedii, drame, operetă, dar popularitatea şi-a cucerit-o în teatrul de revistă. Când a devenit cunoscut, Constantin Tănase era atât de bogat încât şi-a permis să facă spectacole din banii proprii şi să aducă vedete internaţionale în spectacolele sale.

05
/07
/14

Printre filmele în care a jucat Matei Alexandru se numără "Weekend cu mama" (2009), "Niki Ardelean, colonel în rezervă" (2003), "Corul Pompierilor" (2000), "Muschetarii în vacanţă" (1984), "Grăbeşte-te încet" (1981), "Elixirul tinereţii" (1975) şi "Ultimul cartuş" (1973).

04
/07
/14

Corul Național de Cameră Madrigal își continuă deplasările internaționale la începutul săptămânii viitoare în Țările Baltice (Lituania și Letonia). Turneul va atinge, până la sfârșitul lunii octombrie, și țări precum China (Beijing), Austria (Viena) și Ungaria (Budapesta).

04
/07
/14

Pe 7 iulie, Cinema-Edu vă invită la un răsfăț cinefil, pe terasa de la etajul 2 al mall-ului Promenada. Bucurați-vă de răcoarea unei seri de vară și savurați băutura preferată în compania unor filme de calitate.

03
/07
/14

Casa de Producţie a Televiziunii Române pregăteşte noi spectacole teatrale de televiziune, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Coca Bloos, Horaţiu Mălăele, Crina Semciuc, Constantin Cotimanis şi Jojo (Cătălina Grama) fiind câţiva dintre artiştii care vor intra în platourile TVR în această vară.