Matei Vișniec, la Teatrul Dramaturgilor Români
https://www.ziarulmetropolis.ro/matei-visniec-la-teatrul-dramaturgilor-romani/

Teatrul Dramaturgilor Români anunţă deschiderea stagiunii 2018/2019 cu premiera absolută a piesei Despre tandreţe a lui Matei Vişniec într-o montare de excepţie realizată de Felix Alexa, scenografia aparţinând Andradei Chiriac.

Un articol de Petre Ivan|4 septembrie 2018

Spectacolul Despre tandrețe este un mozaic de povești de dragoste contemporane tratate de regizorul Felix Alexa ca un amestec de gravitate și umor rafinat.

Cu o distribuție excepțională –  Șerban Pavlu, Catrinel Dumitrescu, Ada Galeș, Ștefan Iancu și Sandra Ducuță – spectacolul vorbește cu delicatețe despre cât de fragilă și complexă este legătura între ființele umane. 

„Crearea unui Teatru al Dramaturgilor Români este o idee atât de luminoasă şi de necesară! Personal mă bucur enorm să mă văd jucat pe scena acestui teatru, este ca şi cum m-aş întoarce cu 40 de ani în urmă ca să închid un cerc. „Despre tandreţe” este un spectacol născut la incitarea lui Felix Alexa, căruia îi mulţumesc pe această cale. Împreună am ajuns la concluzia că în această lume tot mai violentă şi superficială merită să ne reamintim că undeva există o insulă pe care oricine poate debarca din când în când, dacă vrea să respire puţin, să se distanţeze de vulgaritate şi de fuga spre niciunde. Am putea să o numim Insula Tandreţei. Pe ea vă invităm, dragi spectatori, să petreceţi o oră și jumătate din viaţa dumneavoastră grăbită, şi să reveniţi ori de cîte ori veţi simţi nevoia.” Matei Vişniec

PREMIERA OFICIALĂ:  8, 9 septembrie – ora 19:00 – Sala Ion Băieșu, Teatrul Dramaturgilor Români, Calea Griviței nr. 64-66

Detalii despre programul și evenimentele TDR, aici.

Foto: Matei Vișniec, Teatrul Dramaturgilor Români – facebook

20
/09
/23

Galeria neconvențională Celula de Artă găzduiește în perioada următoare două vernisaje – Happiness is simple, al artistei Antonia Ionescu, pe 20 septembrie, la Palatul Bragadiru și instalația colectivă și imersivă Share, Tag or Dye Again, pe 23 septembrie, în Celula de Artă din B-dul Carol nr. 53 și Casa Carol 53 și propune vizitatorilor un concept nou de eveniment gândit în parteneriat cu galeria Săfițicuminți – LEAF (Limited Edition Art Fair), care se va desfășura între 22 – 24 septembrie la Kraft Market (str. Matei Millo nr. 8 – 10).

20
/09
/23

În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureștiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului și a arhitecturii orașului pe care îl numim acasă.  

20
/09
/23

Bucharest International Film Festival (BIFF) 2023, aflat în plină desfășurare, se bucură de un real succes, majoritatea filmelor sunt sold out iar personalitățile internaționale invitate sunt asaltate cu întrebări de publicul bucureștean.

20
/09
/23

O nouă producţie creart/Teatrelli, de tip spectacol-laborator, are premiera pe 22, 23 şi 24 septembrie, în Capitală şi aduce publicului un mix creativ care reunește eforturile a patru teatre din România, precum şi vocile unora dintre cei mai apreciați creatori ai tinerei generații: regizorul Andrei Măjeri, dramaturga Alexandra Felseghi, compozitorul Adrian Piciorea și fashion designer-ul Lucian Broscățean. După premiera din Bucureşti, spectacolul urmează să se joace şi în teatrele co-producătoare, respectiv la Cluj-Napoca, Oradea şi Botoşani.

19
/09
/23

Premiera de gală a filmului documentar Playback va avea loc pe 19 octombrie la Cinemateca Eforie din București. Înainte de această dată filmul va putea fi vizionat pe marele ecran în cadrul unor avanpremiere și evenimente speciale organizate la București, Oradea, Timișoara, Sibiu și Cluj-Napoca.