Matei Visniec: Limba română merită protejată şi apărată mai mult
https://www.ziarulmetropolis.ro/matei-visniec-limba-romana-merita-protejata-si-aparata-mai-mult/

Matei Vişniec s-a întâlnit cu cititorii, luni, la librăria Humanitas de la Cişmigiu, unde a declarat că, dacă ar fi preşedinte pentru o zi, ar da o lege „pentru apărarea limbii române”, care este „maltratată, în primul rând, de oamenii politici”, ce pot avea o influenţă mare asupra tinerilor români.

Un articol de Petre Ivan|10 februarie 2015

Scriitorul Matei Visniec, care a câştigat ediţia din 2014 a premiului literar „Augustin Frăţilă”, în valoare de 10.000 de euro, va participa la o serie de evenimente culturale care vor avea loc în Bucureşti, până pe 14 februarie.

Luni, la librăria Humanitas de la Cişmigiu din Bucureşti, Matei Vişniec s-a întâlnit cu cititorii, cărora le-a răspuns la întrebări, pornind de la volumul „Negustorul de începuturi de roman”, apărut la editura Cartea Românească şi câştigător al premiului literar „Augustin Frăţilă” – romanul anului 2013.

De asemenea, Matei Vişniec le-a spus celor prezenţi că încă se gândeşte ce va face cu banii oferiţi odată cu premiul „Augustin Frăţilă”, dar că vrea „să-i risipească cultural”, gândindu-se de fiecare dată la fostul său prieten Augustin Frăţilă.

Vişniec a menţionat că, deşi vine în România foarte des şi vorbeşte româneşte în fiecare zi la Radio France International (RFI), pentru că nu locuieşte în ţara noastră, „nu cunoaşte jocurile”.

Uneori, aş spune că până şi limba de astăzi îmi este străină. Dacă eu aş fi preşedinte o zi, aş da o lege pentru apărarea limbii române, care mi se pare maltratată, nu de scriitori, deşi există o generaţie care o maltratează destul de tare cu vulgarităţi inutile, mi se pare că este maltratată, în primul rând, de oamenii politici şi de cei care se adresează sau care vorbesc tot timpul, toată ziua, la radio şi la televiziune. O limbă neglijată, o limbă maltratată. O limbă în care împrumutăm neologisme inutile uneori. Prescurtăm. Această limmatei visniecbă cred că merită protejată puţin mai mult şi cred că cel mai mare deserviciu pe care îl fac limbii sunt aceşti oameni, în special oamenii politici, care se vor un model, şi care vorbesc cum nu trebuie, iar tinerii cred că e bine şi că pot să-şi permită şi ei aceeaşi naturaleţe.  – Matei Vişniec

De asemenea, acesta a precizat că, pentru că are o clasă politică coruptă, România „produce” mai mulţi tineri talentaţi decât în alte părţi ale lumii.

„Aş spune că această Românie, tocmai pentru că are o clasă politică coruptă şi care o deserveşte, produce, dintr-un fel de autoapărare, mai mulţi tineri talentaţi decât în alte părţi. Funcţionează ca un corp care trebuie să se apere şi, întrucât este compromis la vârf, încearcă, prin rădăcini, să producă mai multă frumuseţe, mai multă energie, mai mult talent. Cam aşa am impresia că este România şi vă spun că ori de câte ori vin cu prieteni francezi în România le place, (…) descoperă ceva ce ei nu cunosc, un fel de spontaneitate, un fel de capacitate de a improviza, un fel de generozitate”, a completat Matei Vişniec.

Cât despre cartea „Negustorul de începuturi de roman”, câştigătoare al premiului „Augustin Frăţilă”, Matei Vişniec a precizat că a încercat s-o scrie „aproape cu plăcere” şi ca să-şi facă sieşi plăcere, dar motivat şi de multe alte lucuri.

„Printre altele, ideea asta că suntem obsedaţi de începuturi. De pildă, aprindem televizorul şi butonăm, zapăm, deschidem 25 – 30 – 40 de canale. Nu ne uităm până la capăt la niciun program. Uneori facem şi cu viaţa la fel. M-a obsedat această idee”, a spus Matei Vişniec.

Foto: Matei Visniec – facebook

18
/08
/15

Mi-am făcut de multă vreme un obicei din a le scrie lungi scrisori personajelor de care mă îndrăgostesc. Probabil că nu e un obicei foarte sănătos, există chiar posibilitatea ca un astfel de simptom să anunțe o boală psihică minoră sau mai degrabă nu. Cu siguranță, psihologii sau poate chiar psihiatrii știu mai multe. Nu mă interesează. Nu contează.

18
/08
/15

Târgul GAUDEAMUS Litoral care a însoţit turiştii în vacanţa de la malul mării s-­a încheiat. Aproape 9000 de vizitatori veniţi din toate colţurile ţării au răspuns invitaţiei lansate de Radio România, la o cură estivală de lectură.

15
/08
/15

Editura Polirom a lansat în această săptămână cel de-al doilea volum al recentei colecţii „Studii Româneşti”: Purificarea naţiunii. Dislocări forţate de populaţie şi epurări etnice în România lui Ion Antonescu, 1940-1944 de Vladimir Solonari, în traducerea lui Cătălin Drăcşineanu, disponibil în curînd şi în ediţie digitală.

13
/08
/15

Într-o zi de 13 august s-a născut Alfred Hitchcock, considerat unul dintre cei mai influenţi cineaşti din istorie. Șase dintre filme sale au fost nominalizate la Premiile Oscar: Rebecca (1941), Suspicion (1942), Lifeboat (1945), Spellbound (1946), Rear Window (1955) și Psycho (1961).

12
/08
/15

Într-o zi de 12 august (1913) se năştea Clody Bertola, una dintre marile doamne ale teatrului românesc. Actriţă şi femeie, Clody Bertola şi-a construit o viaţă şi o carieră exemplară rămânând în memoria iubitorilor de teatru prin spectacolele: „Cea din urmă”, „Sfânta Ioana”, „Cum vă place”, „Elisabeta I”, „Opera de trei parale”, „Pescăruşul” sau „Un tramvai numit dorinţă”

10
/08
/15

Cea de-a V-a ediţie a evenimentului „Salonul de Carte şi Muzică“ se va desfăşura la Sinaia, în perioada 12-15 august. Invitatul special al evenimentului va fi Departamentul pentru Relaţii Interetnice, care va aduce produse culturale din partea a 16 comunităţi etnice din România - bulgari, croaţi, greci, germani, evrei, italieni, mecedoneni, polonezi, ruteni, romi, ruşi-lipoveni, sârbi, tătari - turco-musulmani, turci, maghiari şi ucraineni.

09
/08
/15

Editura Polirom lansează în această săptămînă pe piaţa de carte o nouă colecţie, „Studii Româneşti/Romanian Studies/Études Roumaines/Rumänische Studien”, un proiect ce se adresează specialiştilor, dar şi publicului larg interesat de istoria şi cultura română.

07
/08
/15

"Viaţa şi dragostea în Belle Epoque" este subiectul unei seri pariziene care va avea loc miercuri, 12 august la librăria Humanitas de la Cişmigiu plecând de la excepţionalul roman semnat de Michelle Gable, "Un apartament la Paris".

05
/08
/15

Scriitorul Lucian Dan Teodorovici a fost selectat printre semifinaliştii prestigiosului Premiu Literar al Europei Centrale „Angelus”, Polonia, ediţia 2015, cu romanul Matei Brunul. Din 66 de romane înscrise în competiţie, juriul a selectat 14 titluri, printre care şi romanul lui Teodorovici, unul dintre cei mai apreciaţi scriitori ai noii generaţii.

01
/08
/15

Humanitas Multimedia vă invită marți, 4 august, la ora 19.00, pe terasa librăriei Humanitas Kretzulescu să descoperiți audiobookul verii: ,,Ferma animalelor” de George Orwell, în lectura lui Victor Rebengiuc. Discuția la care vor participa Victor Rebengiuc, Dan C. Mihăilescu și Lidia Bodea va fi urmată de lectura câtorva fragmente din nuvela lui Orwell.