Matei Visniec: Limba română merită protejată şi apărată mai mult
https://www.ziarulmetropolis.ro/matei-visniec-limba-romana-merita-protejata-si-aparata-mai-mult/

Matei Vişniec s-a întâlnit cu cititorii, luni, la librăria Humanitas de la Cişmigiu, unde a declarat că, dacă ar fi preşedinte pentru o zi, ar da o lege “pentru apărarea limbii române”, care este “maltratată, în primul rând, de oamenii politici”, ce pot avea o influenţă mare asupra tinerilor români.

Un articol de Petre Ivan|10 februarie 2015

Scriitorul Matei Visniec, care a câştigat ediţia din 2014 a premiului literar “Augustin Frăţilă”, în valoare de 10.000 de euro, va participa la o serie de evenimente culturale care vor avea loc în Bucureşti, până pe 14 februarie.

Luni, la librăria Humanitas de la Cişmigiu din Bucureşti, Matei Vişniec s-a întâlnit cu cititorii, cărora le-a răspuns la întrebări, pornind de la volumul “Negustorul de începuturi de roman”, apărut la editura Cartea Românească şi câştigător al premiului literar “Augustin Frăţilă” – romanul anului 2013.

De asemenea, Matei Vişniec le-a spus celor prezenţi că încă se gândeşte ce va face cu banii oferiţi odată cu premiul “Augustin Frăţilă”, dar că vrea “să-i risipească cultural”, gândindu-se de fiecare dată la fostul său prieten Augustin Frăţilă.

Vişniec a menţionat că, deşi vine în România foarte des şi vorbeşte româneşte în fiecare zi la Radio France International (RFI), pentru că nu locuieşte în ţara noastră, “nu cunoaşte jocurile”.

Uneori, aş spune că până şi limba de astăzi îmi este străină. Dacă eu aş fi preşedinte o zi, aş da o lege pentru apărarea limbii române, care mi se pare maltratată, nu de scriitori, deşi există o generaţie care o maltratează destul de tare cu vulgarităţi inutile, mi se pare că este maltratată, în primul rând, de oamenii politici şi de cei care se adresează sau care vorbesc tot timpul, toată ziua, la radio şi la televiziune. O limbă neglijată, o limbă maltratată. O limbă în care împrumutăm neologisme inutile uneori. Prescurtăm. Această limmatei visniecbă cred că merită protejată puţin mai mult şi cred că cel mai mare deserviciu pe care îl fac limbii sunt aceşti oameni, în special oamenii politici, care se vor un model, şi care vorbesc cum nu trebuie, iar tinerii cred că e bine şi că pot să-şi permită şi ei aceeaşi naturaleţe.  – Matei Vişniec

De asemenea, acesta a precizat că, pentru că are o clasă politică coruptă, România “produce” mai mulţi tineri talentaţi decât în alte părţi ale lumii.

“Aş spune că această Românie, tocmai pentru că are o clasă politică coruptă şi care o deserveşte, produce, dintr-un fel de autoapărare, mai mulţi tineri talentaţi decât în alte părţi. Funcţionează ca un corp care trebuie să se apere şi, întrucât este compromis la vârf, încearcă, prin rădăcini, să producă mai multă frumuseţe, mai multă energie, mai mult talent. Cam aşa am impresia că este România şi vă spun că ori de câte ori vin cu prieteni francezi în România le place, (…) descoperă ceva ce ei nu cunosc, un fel de spontaneitate, un fel de capacitate de a improviza, un fel de generozitate”, a completat Matei Vişniec.

Cât despre cartea “Negustorul de începuturi de roman”, câştigătoare al premiului “Augustin Frăţilă”, Matei Vişniec a precizat că a încercat s-o scrie “aproape cu plăcere” şi ca să-şi facă sieşi plăcere, dar motivat şi de multe alte lucuri.

“Printre altele, ideea asta că suntem obsedaţi de începuturi. De pildă, aprindem televizorul şi butonăm, zapăm, deschidem 25 – 30 – 40 de canale. Nu ne uităm până la capăt la niciun program. Uneori facem şi cu viaţa la fel. M-a obsedat această idee”, a spus Matei Vişniec.

Foto: Matei Visniec – facebook

18
/05
/18

Teatrul Metropolis si Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. vă invită astăzi, 18 mai, de la ora 18.45, la lansarea cărții „Măria Sa Actorul. Exerciții de admirație” de Eugen Comarnescu, ediție alcătuită de Gabriela Tarabega Comarnescu. Evenimentul va avea loc în Sala „Olga Tudorache” a Teatrului Metropolis, din str. Mihai Eminescu nr. 89, București.

16
/05
/18

INTERVIU Corina Oproae este din Ardeal, dar locuiește de douăzeci de ani în Barcelona. Scrie poezie în limba spaniolă. Și va fi pe scena Festivalului Internațional de Poezie de la București. Joi, 17 mai, de la orele 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, pe Calea Victoriei, la numărul 88.

15
/05
/18

Pasionații de literatură sunt așteptați în această seară, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas, unde António Lobo Antunes, cel mai important scriitor portughez contemporan, își va lansa romanul “Pe râurile ce duc...”, recent apărut în traducerea lui Dinu Flămând în colectia „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu.

15
/05
/18

Moto: „Nu se termină niciodată, fiule, nu se mai termină…”

10
/05
/18

Volumul „GIGI CĂCIULEANU – Omul Dans”, de Ludmila Patlanjoglu, lansat zilele trecute, este o carte-album în trei versiuni - română, franceză, engleză, o călătorie în viaţa unui creator cu un bookpress impresionant.

09
/05
/18

S-au împlinit, anul acesta, 100 de ani de la moartea lui George Coșbuc (născut într-o zi de 20 septembrie), unul dintre cei mai cunoscuți poeți români, prilej pentru un nou episod al seriei "Curiozități (esențiale)"

07
/05
/18

Volumele de „Povestiri din Kolîma”, traducere din limba rusă și note de Ana-Maria Brezuleanu și Magda Achim, au fost publicate la Editura Polirom în anul 2015.

07
/05
/18

Fundația Corneliu Coposu, Asociatia 21 Decembrie 1989, Seniorii Ligii Studentilor, dar și alți semnatari au înaintat către Parlament și Guvern o solicitare, în semn de omagiu și recunoaștere a meritelor Doinei Cornea, prin care fostei disidente a regimului comunist să îi fie organizate funeralii naționale și măcar o zi de doliu național. Printre cei care au semnat petiția se numără și marii noștri actori Oana Pellea și Victor Rebengiuc.

04
/05
/18

Fosta disidentă a regimului comunist Doina Cornea (88 de ani) a murit, în noaptea de joi spre vineri la locuința sa din Cluj Napoca. Născută pe 30 mai 1929, la Braşov, a fost publicist, traducător și profesor. În perioada regimului comunist, Doina Cornea a difuzat numeroase texte şi proteste prin radio "Europa Liberă”, făcând astfel cunoscută opiniei publice internaţionale adevărata situaţie din România.

29
/04
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Una din cărțile de căpătâi ale tinerilor matematicieni este cea a grecului Euclid (365-290 în. Ch.), considerată piatră de hotar în istoria matematicii, și anume Elementele.

28
/04
/18

Volumul „Putere și sânge. O aventură indiană” de Aurora Liiceanu, apărut de curând la Editura Polirom, va avea lansarea pe vineri, 4 mai, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Cu acest prilej, va avea loc o întâlnire cu Aurora Liiceanu. Vor vorbi, alături de autoare, Sabina Fati și Alina Purcaru, iar întâlnirea va fi moderată de George Onofrei.

Pagina 30 din 107« Prima...1020...2829303132...405060...Ultima »