Maxime și reflecții, oglindă a marelui secol francez
https://www.ziarulmetropolis.ro/maxime-%c8%99i-reflec%c8%9bii-oglind%c4%83-a-marelui-secol-francez/

CĂRȚI DE NEOCOLIT Istoria Franţei e plină de fapte în secolul al XVII-lea. Războaie, Fronda, intrigi politice şi mai ales o explozie de saloane literare, ţinute de ”preţioase”.

Un articol de Georgeta Filitti|4 octombrie 2018

Femei de spirit, mondene, abile, acestea știu să facă gloria unui bărbat care cochetează cu scrisul. E și cazul ducelui de La Rochefoucauld (1613-1680). Viața la curtea regală, urmată de răstimpuri când e surghiunit pe proprietățile sale, numeroasele prietenii feminine, frecventarea saloanelor, îi oferă acestui personaj de trufașă obârșie nobilă (familia lui se înrudea de sute de ani cu suveranii țării) un câmp de reflecție uimitor. Își judecă contemporanii detașat, simte o adevărată plăcere să definească stări de spirit, să reducă la adevărata valoare trăiri de multe ori exacerbate. Amorul propriu, vanitatea, virtuțile, viciile, duplicitatea capătă sub pana lui definiții ce își găsesc rezonanța și în societatea contemporană.

A publicat primul volum la Haga, în 1664, cu 188 de maxime, ajungând la ultima ediție, antumă, din 1678, la 504 maxime. Critica de specialitate, salutând această formă concentrată de apreciere asupra societății, a constatat în același timp că ea înseamnă înțepătura care dezumflă balonul idealurilor emfatice și, mai ales, aspirațiile bătrâneții.

De ce rămân maximele actuale? Pentru formularea exactă, nuanțată, rafinată, pentru discernământ și arta conciziei. Acesta calități sunt de natură să pună mintea la lucru, să se aplece asupra unor idei a căror exprimare e prețioasă. În plus, Maximele, adevărat testament literar, rămân un instrument de abstractizare, de generalizare ce pot provoca cititorului din orice epocă dorința de imitare. Din acest ghid de conduită am selectat câteva maxime. Iată-le:

Toți avem destulă forță să îndurăm necazurile altora.

Filosofia înfrânge lesne relele trecute și pe cele viitoare, dar e doborâtă de cele actuale.

La soare și la moarte nu te poți uita cu ochii deschiși.

Dacă n-am avea atâtea păcate, nu ne-am bucura atât să le vedem la alții

Orgoliul e la fel la toți oamenii, diferă doar felul de a-l da la iveală

Adevărul nu face atâta bine în lume pe cât rău fac aparențele lui

Oamenii n-ar putea trăi multă vreme în societate dacă nu s-ar înșela unii pe alții.

Toți se vaită de memorie, nici unul de judecata lui

Bătrânilor le place să dea sfaturi bune spre a se consola că nu mai pot da exemple rele

Adesea un om de spirit nu se simte la îndemână dacă nu se înconjoară de tâmpiți

Cel mai adesea lumea răsplătește aparențele meritului nu meritul în sine

Nu-i atât de primejdios să faci rău majorității oamenilor pe cât este să le faci prea mult bine

Îi iubim totdeauna pe cei care ne admiră, dar nu-i iubim totdeauna pe cei pe care îi admirăm

Recunoștința majorității oamenilor e doar dorința secretă de a căpăta și mai multe binefaceri

Nebunia poate fi vindecată, o minte sucită niciodată

Viciile intră în plămada virtuților, la fel ca otrava în leacuri

Ruina aproapelui place atât prietenilor cât și dușmanilor

Mulți oameni vor să fie credincioși dar nimeni nu vrea să fie umil

Pompa înmormântării privește mai mult vanitatea celor în viață decât onorarea celui mort

Ne mărturisim păcatele doar din vanitate



21
/07
/19

Pe 21 iulie 1899, la Oak Park, Illinois, se năștea Ernest Hemingway. 120 de ani mai târziu, vă propunem să ni-l amintim pe scriitorul de Nobel din mărturiile pe care acesta i le-a lăsat biografului său A.E. Hotchner. Punctul de plecare îl reprezintă Parisul lui Hemingway; aruncăm apoi o privire înspre iubirile, accidentele de avion sau ultimele zile ale acestuia.

17
/07
/19

În aceste vremuri teribile de căldură mare, monșer, am selectat pentru dumneavoastră câteva fragmente din volumul „I.L. Caragiale. Despre lume, artă și neamul românesc”, de Dan C. Mihăilescu (editura Humanitas, 2012), care – bine citite – se constituie într-un adevărat autoportret al lui Nenea Iancu.

08
/07
/19

În anul 2009, istoricul a predat editurii Humanitas un manuscris pe care l-a cerut publicat după moartea sa. Scriitorul avea nouăzeci și trei de ani și a mai trăit încă (aproape) un deceniu. S-a săvârșit în ianuarie 2018, la (aproape) o sută doi ani. Cartea aceea era „Amintiri și povești mai deocheate”.

01
/07
/19

O vizită la muzeu, o rusoaică necunoscută într-o cabină telefonică, un dans cu Vera, fluturi, un vagon de dormit, Lev Tolstoi tolănit într-un șezlong... Bun venit în lumea viselor unuia dintre cei mai mari scriitori din toate timpurile – Vladimir Nabokov!

25
/06
/19

Despre fericire, valori actuale, iubire, compasiune, egoism, educație, ambiții, viață și moarte, cu Tenzin Gyatso, al XIV-lea Dalai Lama, recompensat în 1989 cu Premiul Nobel pentru Pace.

15
/06
/19

Elizabeth Gilbert se întoarce la ficțiune cu o poveste de dragoste aparte, pe fundalul lumii teatrului newyorkez din anii ’40. Spusă într-un ritm alert, din perspectiva unei femei mai în vârstă care privește în urmă la propria tinerețe cu un amestec de bucurie și regret, „Orașul fetelor” explorează teme ca sexualitatea și promiscuitatea feminină, dar și idiosincraziile iubirii adevărate.

12
/06
/19

Vă propunem astăzi un interviu cu un personaj care vine dintr-o zonă culturală mai puțin mediatizată: cultura noastră culinară. Cosmin Dragomir a pus pe picioare editura GastroArt și publică – nici mai mult, nici mai puțin – decât cărți despre istoria bucătăriei noastre.