„McQueen“, documentarul despre designerul Alexander McQueen, la Bucharest Fashion Film Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/mcqueen-documentarul-despre-revolutionarul-designer-alexander-mcqueen-la-bucharest-fashion-film-festival/

Documentarul McQueen, un portret fascinant al vizionarului designer britanic, şi cineconcertul The Inferno Unseen, care îmbină spectaculos muzica electronică cu imagini până acum nevăzute din arhiva celebrului film neterminat al lui Henri-Georges Clouzot, Inferno (1964), sunt primele titluri anunţate în selecţia Bucharest Fashion Film Festival, ce va avea loc între 11 şi 14 aprilie, la Cinema Elvire Popesco, Teatrul Odeon, Promenada şi Fix | Botanical Bar.

Un articol de Petre Ivan|13 martie 2019

Aflat la a treia ediţie, Bucharest Fashion Film Festival este primul eveniment din România plasat la intersecţia dintre fashion, film și advertising. Festivalul pune bazele unui forum de discuţie despre relaţia dintre film și modă prin proiecţii de scurt și lungmetraje, dezbateri și workshopuri.

Programul include secţiunea competiţională, în cadrul căreia sunt premiate cele mai bune filme de modă locale și internaţionale, proiecţii de filme cult cu scenografie și costume spectaculoase și documentare despre personaje marcante din istoria modei. Lor li se adaugă o expoziţie multimedia, ce cuprinde o selecţie curatoriată de fashion films, cine-concertul The Inferno Unseen, precum și o serie de mese rotunde.

Proiectat în premieră în România la Bucharest Fashion Film Festival, documentarul McQueen (2018) oferă o privire personală asupra vieţii și carierei regretatului designer Alexander McQueen. Regizorii Ian Bonhote și Peter Ettedgui îmbină interviuri exclusive cu prietenii apropiaţi și cu familia lui McQueen cu imagini de arhivă (și o coloana sonoră semnată de celebrul Michael Nyman), alcătuind astfel un portret palpitant al unui designer deopotrivă genial și torturat de propriii demoni. „Show-urile mele vorbesc despre sex, droguri și rock’n’roll. Vreau să provoace entuziasm și piele de găină. Vreau atacuri de inimă. Vreau ambulanţe”, spunea Alexander McQueen, iar dovadă stau zecile de prezentări avangardiste pe care le-a orchestrat. În scurta sa carieră, McQueen a colaborat cu Tim Burton și Lady Gaga, a creat costume de scenă pentru David Bowie și a regizat videoclipuri pentru Björk. Documentarul McQueen (2018) este distribuit în România de Atelier de Film în parteneriat cu Argo Art Consulting.

„Documentarul despre regretatul designer Alexander McQueen este fermecător, bântuitor, un must-see“ – Rolling Stone

 Cine-concertul ediţiei, The Inferno Unseen (2017), pornește de la unul dintre cele mai intrigante proiecte din istoria cinematografiei: The Inferno (1964), filmul neterminat al lui Henri-Georges Clouzot, considerat un maestru al suspansului și rival al lui Hitchcock. Având-o drept protagonistă pe Romy Schneider, filmul urma să spună povestea unei obsesii și a unei gelozii extreme care iau forma unor halucinaţii în care Marcel (Serge Reggiani) o vede pe tânăra sa soţie, Odette (Schneider) în ipostaze seducătoare.

Filmat cu nu mai puţin de 12 camere, atât alb-negru cât și color, The Inferno a constituit pe atunci un proces extravagant, alimentat de ambiţia regizorului de a ridica cinema-ul acelei perioade la rang de artă avangardistă și de a identifica noi modalităţi de exprimare. Așa se explică faptul că materialul original conţine o mare varietate de experimente vizuale, dar și experimente inspirate de arta kinetică și Op Art sau teste de garderobă.

The Inferno Unseen (2017) este o variantă reconstruită de Marketa Uhlirova, cercetătoare și fondatoare a Festivalului Fashion in Film din Londra și de compozitorul de muzică electronică Rollo Smallcombe, alături de colaboratori de la British Film Institute și Monocle.

The Inferno Unseen

Smallcombe performează live la fiecare proiecţie, în cadrul show-ului Inferno Unseen, care a mai fost prezentat până acum la Barbican Center în Londra, Museum of the Moving Image în New York și Pallazzo Grassi din Veneţia.

Cea de-a treia ediţie a Bucharest Fashion Film Festival continuă tradiţia începută anul trecut, aceea de a organiza o competiţie internaţională de fashion films. Peste 200 de filme de pe piaţa locală și internaţională s-au înscris în 2018, iar 50 dintre ele au intrat în competiţie pentru cele două premii: Cel mai Bun Film și Cea mai bună Producţie Locală. Lor li se adaugă anul acesta și un premiu special pentru inovaţie: Fresh Perspectives.

Filme cult, documentare în premieră și un cine-concert spectaculos, surprizele BFFF 2019 nu se opresc aici. Tot la ediţia din 2019 publicul va putea descoperi și un colţ de Virtual Reality, găzduit de Promenada Mall, un pretext excelent pentru iniţierea unei discuţii despre folosirea noilor media și tehnologii în film și în procesul creativ, dar și o expoziţie multimedia curajoasă, ce cuprinde o selecţie a celor mai interesante fashion films ale momentului.

Foto: „McQueen“, Bucharest Fashion Film Festival – facebook

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.