Meciul șoaptelor
https://www.ziarulmetropolis.ro/meciul-soaptelor/

Dopată cu optimism importat din Germania, echipa naţională are parte de o dublă deplasare teribilă în următoarele zile. Să joci în doar patru zile şi cu Armenia şi cu Kazahstan nu este puţin lucru pentru nişte băieţi cu „naturelul simţitor” cum sunt ai noştri, capabili să intre în depresie şi dacă le atingi epiderma cu o floare.

Un articol de Dan Nicolaie (Dede s*)|6 octombrie 2016

Sâmbătă cei care încă mai au probleme cu alfabetul vor învăța două litere: A și N, aflate invariabil în coada numelor majorității jucătorilor armeani. La o scurtă răsfirare a lotului dăm peste câteva nume  fără mare rezonanță fotbalistică, dar care au o muzică aparte: Barseghyan, Mkoyan, Haroyan, Andonian, Hambardzumyan, Malakyan.

Cum echipa națională ne-a obișnuit cu tratamente extreme, ca să nu aveți mari deziluzii, în orele rămase până la startul meciului, vă propun să lecturați „Cartea șoaptelor” scrisă de  Varujan Vosganian. Şi pentru că nu facem politică, nu ne interesează activitatea parlamentarului și ministrului Vosganian, ci ne aplecăm exclusiv asupra creațiilor scriitorului Varujan.Meciul șoaptelor

Lectura merită toți banii – nu puteam să ratez aceaste cuvinte având în vedere că vorbim de armeni, printre cei mai mari comercianți ai planetei – și în cazul unui rezultat neplăcut, măcar vom avea un plus de simpatie pentru adversar.

Pe foarte scurt, ca să nu amestecăm definitiv  și irevocabil fotbalul cu literatura, deși nu ar fi rău deloc, „Cartea șoaptelor” ne spune povestea unei lumi pierdute, sau, ca să fiu mai exact, a unor oameni pierduți într-o lume care își rătăcise complet busola omeniei.

Povestea pleacă din Focșaniul anilor 50 și se întinde peste întreg pământul într-un du-te-vino temporal. Varujan Vosganian reușește să ne pună în față câteva povești extraordinare și câteva fraze minunate, iar acest lucru poate fi recunoscut chiar și de către cei care nu-l gustă pe omul politic.

Fotbalistic, despre Armenia nu se poate vorbi cu glas tare, având în vedere exprimările din ultimii ani, cel mult se poate șopti, e mai elegant atât pentru ei cât și pentru noi, care evident nu mai suntem ce am fost și nici măcar nu suntem siguri că vom fi mai mult decât atât.

Foto: Meciul șoaptelor,„Cartea șoaptelor” , Varujan Vosganian – frf.ro, facebook

*Dede‘s (Dan Nicolaie) este autorul blogului Cititor călător

31
/10
/18

O fi ea ultima zi de octombrie în calendar (adică ziua în care s-au născut Alehin - șahistul, Helmut Newton – fotograful, Barbara Bel Geddes – Miss Ellie din Dallas, Bud Spencer – Piedone din film, nu cel de la primărie și, bineînțeles, Marco van Basten - fotbalistul olandez și ziua în care au murit Egon Schiele – pictorul și Federico Fellini – cineastul), dar afară e o vreme atât de frumoasă de-ți vine s-o inviți la un dans, nu alta!

15
/10
/18

Pe Vic Chesnutt* l-am văzut prima oară atunci când cei de la “Cowboy Junkies” l-au invitat să cânte cu ei pe “Trinity Revisited”. Cu pălăriuța aia ciudată, figura lui îmi amintea de Tolouse Lautrec și de Michel Petrucciani. Poate și de Peter Sellers, atunci când îl parodia pe Lautrec, în Pantera Roz.

05
/10
/18

Am văzut și eu meta-filmul lui Jude, ăla cu titlul tltr (“too long to read”, pentru cei născuți înainte de 2000). Nu că-i rău, că nu-i rău... nu că-i bun, că nici prea bun nu e... necesar nici atât... dar să mergeți să-l vedeți că ceva-ceva tot oți alege din el.

01
/10
/18

Două mâini legate de corpuri diferite mi-au întins azi nişte fluturași din care aflam că e foarte posibil să îmi pierd copilul pentru că îl vor lua homosexualii. Bună treabă, în acest caz, strict particular, având în vedere că e majoră și fată, cel mult niște lesbiene îmi pot destructura familia. Dar asta e altă discuție.

25
/09
/18

Obosit, neras, încercănat, bărbatul de aproximativ 30 de ani intenși vorbește la telefon. Are căștile în urechi, dar cine știe cum a reușit să aranjeze lucrurile astfel încât tot ce vorbește partenerul lui de flecăreală să se audă și la difuzorul telefonului, ca să fie auditoriul la curent cu întreaga convorbire. Căștile îi blochează bine canalele auditive, așa că vorbește foarte tare.

16
/09
/18

Se ştie că urăsc vânătoarea. Un fost coleg de şcoală, vânător pasionat, mi-a relatat azi o scenă care mi-a făcut rău: "Eram mai tânăr, îmi luasem puşcă şi uceniceam pe lângă nea X, care organiza vânători de capre în pădurea Udeanca. Veneau mahări din CC şi chefuiau câte o săptămână. Eu făceam pe gonaciul cu câţiva inşi.

13
/09
/18

Un autobuz aglomerat. Piţiponci şi piţipoance stau pe Facebook. Zdrahoni - venind de la muncă, mirosind a transpiraţie. Un candidat la un seminar teologic (un pulifrici citind despre semiologia Crucii) subliniază cu aplomb într-o cărticică. În maşină urcă o ţigancă în braţe cu un copil de maximum 7 luni.

12
/09
/18

Dar să vedem ce cumpărături a mai făcut între timp scriitorul şi scenaristul Florin Lăzărescu, care, luna trecută, după cum aflam de pe pagina dumnealui de facebook, asista neputiincios la moartea propriului caucic. (www.ziarulmetropolis.ro/moartea-cauciucului-domnului-lazarescu/)

03
/09
/18

Veşnicia s-a născut la Poșta Română. Dacă ai de ridicat ceva, orice, și ai în față 2 persoane, poți spune că e o coadă îngrozitoare, durează cel puțin 30-40 de minute să ajungi în fața funcționarului. Când sunt mai mult de 10 persoane îți poți scrie liniștit testamentul.

15
/08
/18

Vineri, exact când țara mea arăta cât este de bolnavă, o parte din corpul meu derutant (cea interioară) a decis să mă lase baltă. Organele de bun simț au făcut asta în cadru organizat, în spital (Witting), unde mă aflam de două zile.

08
/08
/18

Unele străzi mor, dacă oamenii care le-au iubit nu mai păşesc pe acolo. Ieri am văzut din maşină bulevardul pe care se află APACA, aproape de Piaţa Leul. Dincolo de clădirea pomenită mai sus se afla UMEB, unde lucra tatăl meu.

08
/08
/18

Zilele trecute, scriitorul și scenaristul Florin Lăzărescu a trecut pe la o vulcanizare, de mai multe ori - cum veți putea citi în povestirea ce urmează -, fapt ce a dat naștere unei "relatări", o povestire (cinematografică) deprimantă & plină de humor, așa cum este și țara în care continuăm să conviețuim...

25
/07
/18

Apărută în 1951, revista franceză „Cahiers du cinéma” este și în prezent cea mai celebră publicație dedicată filmului din lume. Chiar dacă pare să-şi mai fi pierdut din influența de altădată, rămâne o minunată revistă-reper, care merită mereu (re)descoperită.

26
/06
/18

Grăbesc pasul ca să nu întârzii foarte mult. Când ajung însă în holul Institutului Cultural Român, evenimentul pare departe de a începe: lumea încă își face fotografii cu Margareta Pâslaru, care atrage toată atenția, și cu sărbătoritul zilei, regizorul Ioan Cărmăzan, „personaj al culturii române”, cum avea să îl numească cineva.