Meciul șoaptelor
https://www.ziarulmetropolis.ro/meciul-soaptelor/

Dopată cu optimism importat din Germania, echipa naţională are parte de o dublă deplasare teribilă în următoarele zile. Să joci în doar patru zile şi cu Armenia şi cu Kazahstan nu este puţin lucru pentru nişte băieţi cu „naturelul simţitor” cum sunt ai noştri, capabili să intre în depresie şi dacă le atingi epiderma cu o floare.

Un articol de Dan Nicolaie (Dede s*)|6 octombrie 2016

Sâmbătă cei care încă mai au probleme cu alfabetul vor învăța două litere: A și N, aflate invariabil în coada numelor majorității jucătorilor armeani. La o scurtă răsfirare a lotului dăm peste câteva nume  fără mare rezonanță fotbalistică, dar care au o muzică aparte: Barseghyan, Mkoyan, Haroyan, Andonian, Hambardzumyan, Malakyan.

Cum echipa națională ne-a obișnuit cu tratamente extreme, ca să nu aveți mari deziluzii, în orele rămase până la startul meciului, vă propun să lecturați „Cartea șoaptelor” scrisă de  Varujan Vosganian. Şi pentru că nu facem politică, nu ne interesează activitatea parlamentarului și ministrului Vosganian, ci ne aplecăm exclusiv asupra creațiilor scriitorului Varujan.Meciul șoaptelor

Lectura merită toți banii – nu puteam să ratez aceaste cuvinte având în vedere că vorbim de armeni, printre cei mai mari comercianți ai planetei – și în cazul unui rezultat neplăcut, măcar vom avea un plus de simpatie pentru adversar.

Pe foarte scurt, ca să nu amestecăm definitiv  și irevocabil fotbalul cu literatura, deși nu ar fi rău deloc, „Cartea șoaptelor” ne spune povestea unei lumi pierdute, sau, ca să fiu mai exact, a unor oameni pierduți într-o lume care își rătăcise complet busola omeniei.

Povestea pleacă din Focșaniul anilor 50 și se întinde peste întreg pământul într-un du-te-vino temporal. Varujan Vosganian reușește să ne pună în față câteva povești extraordinare și câteva fraze minunate, iar acest lucru poate fi recunoscut chiar și de către cei care nu-l gustă pe omul politic.

Fotbalistic, despre Armenia nu se poate vorbi cu glas tare, având în vedere exprimările din ultimii ani, cel mult se poate șopti, e mai elegant atât pentru ei cât și pentru noi, care evident nu mai suntem ce am fost și nici măcar nu suntem siguri că vom fi mai mult decât atât.

Foto: Meciul șoaptelor,„Cartea șoaptelor” , Varujan Vosganian – frf.ro, facebook

*Dede‘s (Dan Nicolaie) este autorul blogului Cititor călător

16
/02
/18

Inspirat de o însemnare a criticului literar Paul Cernat, Răzvan Petrescu, unul dintre cei mai valoroși scriitori contemporani români, și-a amintit de “colosala” echipă redacțională care popula editura Cartea Românească în anii 80 și, prin ricoșeu, de rolul... purificator al dublei cenzuri din acele vremuri. Un articol savuros pe care nu-l puteam lăsa să se topească în negura subsolurilor rețelelor de socializare.

24
/01
/18

Un vecin a trăit 92 de ani şi sărbătorea Ziua Naţională, invitându-şi megieşii la o ţuică fiartă. Nu era băutor. Fusese, la viaţa lui, un jandarm şi un miliţian de legendă, un fel de Wyatt Earp local. Provenea din zona Argeşului şi citea fără ochelari la peste 90 de ani.

23
/01
/18

Sunt campion mondial la şanse ratate. Să vă povestesc una. O şansă, ratată. De altfel, pentru asta ne-au fost destinate, să le povestim. Ca orice tip dur, mă cunoașteți, mă întorceam acasă de la …piață. În fond e și asta tot un fel de „sală”.

09
/01
/18

Până ieri aveam o părere destul de bună în legătură cu gradul de civilizație pe care îl posed. Un post TV de largă respiraţie, cel mai urmărit și în 2017, mi-a făcut-o țăndări.

19
/12
/17

M-am simțit întotdeauna un străin în România. Nu sunt patriot de ocazie, nu mă bat cu nicio cărămidă în piept, am văzut și munți mai înalți decât Carpații, și mări mai frumoase decât Neagra, și oameni mai luminoși și mai buni.

19
/12
/17

Multe ne plăceau la final de an, dar ca mersul cu uratul nu era nimic. Pluguşorul era temelia uratului, mai ales când erai mai mititel. Cei mici urau, adulţii urau, toată lumea ura ceva/pe cineva în acele vremuri, iar tradiţia a rămas. După ce mai creşteai, puteai să încerci  ”buhaiul” şi ”capra”. Nu duc mai departe comparația cu adulții. Nu e momentul. Nici locul.

17
/12
/17

Sincer, când v-a plăcut ultima dată de România? Sau mai degrabă ”România e o țară grozavă, păcat că e locuită”? Când v-ați simțit foarte „împreună“ cu alți români? (Nu la sentimentul colectiv de ”vai de noi” mă refer).

29
/08
/17

Calul era unicul motiv de mândrie al lui Florea. Căruţa nu, pentru că în zilele geroase de iarnă din ea mai rămâneau doar osiile și roțile, restul intra pe foc.

25
/08
/17

Un necaz nu vine niciodată singur. La mine au obiceiul să se așeze la coadă, asta e pretenția mea, să fie ordonate și să-și aștepte rândul, ar fi păcat să vină necazul peste mine și eu din cauza îmbulzelii să nu-l observ.

24
/08
/17

Driblând pe cât îmi permite talentul balonul de săpun al misoginismului, la ceas de dimineaţă răcoroasă am ajuns la concluzia că între bărbați și femei este o diferență uriașă, primii fiind adevărați campioni în materie de bun gust, cel puțin la nivel de teorie, atunci când vor să-și aleagă partenera pentru o viață, o noapte, o oră, două minute…

23
/08
/17

Coadă la supermarket, o domnă îşi închipuie că dacă se urcă în spinarea mea va plăti mai repede. În mână are o pungă de ficăţei de pasăre, din ei se scurge un lichid dubios și rece direct pe piciorul meu, mă feresc, o privesc, se face că nu mă vede.

Pagina 4 din 11« Prima...23456...10...Ultima »