Medeea Marinescu: „Un artist este asemenea unui alergător de cursă lungă”
https://www.ziarulmetropolis.ro/medeea-marinescu-un-artist-este-asemenea-unui-alergator-de-cursa-lunga/

Medeea Marinescu, membră a juriului care va alege zece actori tineri pentru spectacolul aniversar al Teatrului Metropolis, vede în iniţiativa teatrului un demers necesar. Iar actorul pe care îl va propune va trebui să dea dovadă de „emoţie, farmec, prospeţime”.

Un articol de Alina Vîlcan|25 noiembrie 2016

În anul 2017, Teatrul Metropolis sărbătorește aniversarea primului deceniu de la înfiinţare. Cu această ocazie va pune în scenă, în stagiunea curentă, un spectacol ale cărui roluri principale vor fi jucate de 10 actori tineri. Piesa va fi scrisă special pentru acest eveniment, după finalizarea audițiilor. Cei 10 actori finaliști vor fi selecționați de un juriu format din 10 actori consacrați. În urma audițiilor, fiecare membru al juriului va alege un tânăr actor pentru care va garanta, propunându-l astfel să facă parte din distribuția finală a spectacolului.

Cum vi se pare iniţiativa Teatrului Metropolis, de a paria pe 10 actori tineri?

E un demers necesar. Nu e ușor nici aici, și nicăieri în lume, să începi o carieră. Actorii mari de azi, pe care îi admirăm și care umplu sălile de teatru (pentru că trebuie să recunoaștem, publicul cumpără bilet, cu doar câteva excepții, ghidându-se în primul rând după distribuție și apoi după titlul piesei, autor, regizor), au avut șansa unor întâlniri fericite, care le-au dat impulsul de care orice talent are nevoie. Apoi, un artist este asemenea unui alergător de cursă lungă. Are nevoie de o pistă pe care să alerge. Mai departe, desigur, ține de el să continue și să termine cursa. 10 tineri actori, 10 piste pe care sunt chemați să pornească.

Ce căutaţi la cel pe care îl veţi propune pe această listă scurtă?

Emoție, farmec, prospețime.

Cum vi se par condiţiile din teatre pentru actorii tineri? Cum pot fi aceștia încurajaţi, prin ce măsuri?

Condițiile din teatrele de repertoriu mi se par de cele mai multe ori bazate pe o subiectivitate care dă naștere suspiciunilor. Suntem oricum pe un tărâm al subiectivității. Așa că tot ce ne rămâne de făcut este să continuăm să mergem la castinguri, să dăm audiții, să propunem noi înșine proiecte (deși, din propria experiență a ultimilor ani, în teatrul instituționalizat e aproape imposibil). Cred că trebuie să existe o transparență a organizării de castinguri, așa cum cred că cei care vin la aceste castinguri trebuie să vină deschiși și să-și joace propria șansă, independent de suspiciunile inerente care vor apărea.

Care a fost pentru dumneavoastră întâlnirea de la început de drum care v-a marcat destinul artistic?

Ion Popescu Gopo.

Dacă v-aţi putea întoarce în timp, ce i-aţi spune Medeei Marinescu din tinereţe?

Să fie mai puțin temătoare.

Cred că trebuie să existe o transparență a organizării de castinguri, așa cum cred că cei care vin la aceste castinguri trebuie să vină deschiși și să-și joace propria șansă, independent de suspiciunile inerente care vor apărea.

Foto: Arhiva personală a actriței

29
/12
/20

Pe 31 decembrie, ora 19.30 a României, la Centrul de Artă și Cultură din Lugano, Elveția, maestrul Ion Marin va dirija Concertul Extraordinar de Anul Nou al Orchestrei Elveției Italiene - OSI. Evenimentul o va avea ca solistă pe marea pianistă Martha Argerich, iar programul va cuprinde Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Ludwig van Beethoven și Simfonia nr. 5 de Franz Schubert.

28
/12
/20

OAMENII MUZICII Antipaticul 2020, anul pandemiei, a fost și cel al unei aniversări splendide: 250 de ani de la nașterea celui care, alături de Mozart și Bach, rămâne unul dintre cele mai frumoase și copleșitoare evenimente din istoria muzici, unul extrem de relevant și astăzi: Ludwig van Beethoven.

28
/12
/20

Pe 23 decembrie, Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” a primit DISCUL DE AUR din partea Casei de producție Roton Music pentru noua serie de albume dedicate sărbătorilor, lansată pe 16 noiembrie 2020. Distincția a fost acordată pentru performanțe remarcabile în vânzări.

21
/12
/20

Câștigătorul Trofeului Transilvania și a Premiului Publicului la TIFF aduce pe același ecran actori din Game Of Thrones, Animal Kingdom și The Dark Knight Rises, alături de starul seriei HBO Sharp Objects. Din 18 decembrie, „Babyteeth: Prima iubire” este disponibil online.

Pagina 5 din 942« Prima...34567...102030...Ultima »