Mel Gibson, unul dintre cei mai fermecători actori din lume, împlineşte 60 de ani. Când era doar un puşti, tatăl său, un catolic înflăcărat, l-a învăţat cele zece porunci. Apoi i-a spus-o pe a unsprezecea: „Să nu te minţi singur“. A trăit Mel Gibson după această ultimă poruncă?
Un articol de Monica Andrei|2 ianuarie 2016
Actor, regizor, producător şi scenarist, Mel Columcille Gerard Gibson a refuzat mult timp să-şi scrie povestea de viaţă, poate din refuzul de a spune lumii cât și pe unde a băut, cu cine și de ce s-a bătut prin baruri și prin cluburi.
S-a născut în 3 ianuarie, 1956 în SUA, într-o familie de catolici, şi a trăit în Australia. În copilărie a urât şcoala. Era retras, fuma, bea, se gândea la femei şi la droguri. La liceu îşi căpătase reputaţia de drăcuşor, pentru farsele pe care le făcea tuturor. Câştigă respect, după ce începe să dea replici… cu pumnul. Se deplasa repede către o uşă şi lăsa impresia că va intra în coleziune cu ea, izbind-o cu capul. Se auzea o trosnitură, după care Mel se trântea la pământ, lucru despre spunea cu o modestie amuzantă mai târziu: “am ajuns să fiu atât de bun când mă prefăceam, convingându-i pe oameni, încât deja ştiam cum trebuia să interpretez un rol”.
Adolescentul agresiv la şcoală respecta acasă convingerile obsesive şi catolice ale tatălui său. Cu părul lung şi cu barbă, arăta a puştan hippy, timid şi vulnerabil, iar actoria era ceva la care nu se gândise vreodată. Sora lui îl înscrie la şcoala de actorie, din Sydney, fără să ştie. Mel a absolvit Institutul de Artă Dramatică din Sydney, iar în 1991 şi-a donat drepturile de autor ale galei de deschidere unde juca în spectacolul cu piesa “Hamlet” pentru instituirea unei burse pentru actorii ce urmau institutul.
„Mel-mania”
În 1977, la terminarea facultăţii, debutează în filmul “Mad Max”. “Văzut prin obiectivul camerei de filmat, era magic, avea o mare profunzime şi sensibilitate”, declara regizorul filmului despre Mel Gibson. La mult timp după premiera filmului, actorul se furişează într-un cinematograf din Sydney plin cu motociclişti care-l imitau, ca să-şi vadă propriul film. “Viaţa, oarecum îngrijorător, imita arta. Trebuie să recunosc că nu mi-a plăcut ce efect avea asupra oamenilor. Mulţi dintre ei o luau un pic prea în serios. Mă bucur că motocicliştii nu s-au deranjat să se uite la cine stătea lângă ei”.
Urmează „Mad Max II”, care ridică încasările la 24 milioane de dolari. Face bani, popularitatea lui e în creştere, iar la Hollywood se înfiinţează un fan-club. Pe biroul lui Mel aşteptau să fie citite numeroase scenarii trimise de la producătorii din America. Tentaţiile erau mari. Femeile înflăcărate declanşează „Mel-mania”. Este comparat cu Steve McQueen şi Paul Newman.
După câte un succes în film se întorcea pe scenă, pentru că acolo credea actorul că îi este locul. Joacă în spectacolele “Oedipe rege”, „Henric al IV-lea”, „Cedona”, „Les Darcy”.
În 1979, Liz Porter scrie în revista „Cleo”: “Era un clovn înnăscut şi un comic hazliu. Nu este vorba doar de spectacol, calitatea de clovn este parte componentă a naturii sale, ceea ce-l face o victimă încântâtoare pentru cel care-l intervievează”.
La 22 de ani, Mel Gibson era un ingenuu fermecător. “Avea succes la femei şi la bărbaţi – îşi aminteşte Linda Newton, o fostă colegă de facultate. Mel nu avea habar de impactul sexual pe care-l provoca asupra bărbaţilor şi femeilor. Spunea întotdeauna că se va căsători şi că va avea mulţi copii. Credea cu putere în acest lucru”. Unele femei şi-au tăiat venele din cauza lui, dar el îşi făcea relaţii pentru sex şi companie. Și-o cunoaşte pe viitoarea soţie, Robyn, când închiriază acelaşi apartament. Ea lucra într-un cabinet de stomatologie. Se căsătoresc, în iunie 1980 și au împreună patru copii, dintre care doi gemeni.
Alcool, femei şi multe filme…
Actorului cameleonic, care dădea bine în faţa camerei de filmat, timid şi cu trac, îi plăcea să bea, să se bată zgomotos în baruri până ajungea la spital, îşi aminteşte scenograful filmului “Revolta de pe Bounty”. Devenise cunoscut la Hollywood şi multe dintre actriţe erau în stare să comită o crimă pentru ochii lui albaştri, numai să obţină un rol într-un film unde juca şi Mel Gibson. Pe platourile de filmare toţi erau uimiţi de felul cum improviza. “Era total imprevizibil. Mel exploda şi îi surprindea pe toţi cu garda lăsată. Era genial! Era grozav să lucrezi cu el, pentru că era deschis şi dornic să ofere ceva”, îşi aminteşte Anthony Hopkins.
„Îmi alunecau picioarele. Eram cu nervii la pământ. Nu pot să fiu relaxat în faţa camerelor de luat vederi decât dacă interpretez un rol. Este singurul mod prin care pot să trec peste trac”, îi spusese Mel unui reporter, după ce a onorat obligaţia de a prezenta ediţia premiilor Oscar din 1984. Din cauza tracului a refuzat să prezinte evenimente de orice fel.
Timpul trece, bea din ce în ce mai mult, conduce sub influenţa alcoolului, este arestat în Totonto. Filma pentru „Râul”. „Beam atât de mult încât mă surprindeam şi pe mine. Am băut serios de la 16 ani. În Australia nu eşti considerat un coleg de treabă dacă nu te îmbeţi ca prostul. Eram un caz dificil, un băiat sălbatic, dând pe gât lichior ca şi cum n-ar fi existat ziua de mâine. Apoi luam bătaie pentru că nu puteam să-mi ţin gura”. Bătălia cu alcoolul a fost crâncenă. Era norul plumburiu ce plutea deasupra carierei lui. Filmele în care juca aveau încasări de milioane de dolari.
Viaţa lui nebunească, cu mult vin și femei dăuna căsniciei. Şi mai e ceva. O soţie nu putea fi rănită de ceea ce nu ştia, când era vorba despre aventurile lui de pe platou cu tinere actriţe. Căci Robyn îl aştepta fidelă, în Australia. Apoi, în pauza dintre un film şi altul, schimba scutece, pregătea biberoane pentru copii. Atunci când colegii lui de platou discutau între două divorţuri despre valorile familiei şi minunatele lor foste soţii, Mel Gibson visa să renunţe la film şi să se ocupe de cirezile de vaci din Australia şi de familie. Întotdeauna şi-a apărat viaţa privată şi a refuzat să-şi scrie povestea de viaţă, din refuzul de a spune lumii cât și pe unde a băut și cu cine și de ce s-a bătut prin baruri și cluburi.
“Patimile lui Hristos”
12 ani s-a gândit cum ar realiza “Patimile lui Hristos”, din vremea când băutura şi aventurile constituiau un stil de viaţă. Frecventa “Alcoolicii Anonimi” şi începuse să citească “Vechiul Testament” şi “Noul Testament” concentrându-se asupra pasajelor în care erau descrise patimile lui Iisus. “Am început să-mi imaginez cum ar fi putut să fie. Nici un om nu ar fi putut să supravieţuiască unei asemenea torturi”, a declarat ulterior.
Scenariul pentru film l-a scris împreună cu Benedict Fitzgerald, având la bază şi “Oraşul mistic al lui Dumnezeu”, ce reprezintă viziunile călugăriţei Mary din Agrende, scris în secolul al XVII-lea şi ale stigmatizatei Anne Catherine Emmerich.
Filmările au început în Italia, în octombrie 2002 şi au fost finalizate în februarie, 2003. A construit o copie a Ierusalimului și a palatului lui Pilat din Pont în spatele studiourilor Cinecitta din Roma. Multe din scenele exterioare au fost filmate în Matera, sudul Italiei. A avut un preot pe platou, în timpul filmărilor, ca să ţină Mesa în latină şi să facă spovedanii. Actorul Jim Caviezel avea vârsta lui Iisus când rolul a venit spre el, şi a trebuit să îndure opt ore de machiaj pe zi “ ca să semene cu un om care fusese torturat. A fost crucificat aproape în pielea goală, 15 zile, pe un vânt care îngheţa totul. Şi s-a dovedit a fi natural în rol”.
Distribuind-o pe Monica Bellucci în rolul Mariei Magdalena, Mel Gibson a explicat: “E o poveste despre cea mai mare dragoste pe care o persoană o poate nutri, aceea de a-ţi da viaţa pentru celălalt. <<Patimile lui Hristos>> este cea mai grozavă aventură a tuturor timpurilor… Dumnezeu devine om, iar oamenii îl ucid pe Dumnezeu – dacă nici asta nu înseamnă acţiune, atunci nimic nu poate fi mai palpitant”.
Directoarea de casting a lui Mel Gibson, Shaila Rubin, o vede pe Maia Morgernstern în filmul “A șaptea cameră”, turnat în Polonia de regizoarea maghiară Márta Mészáros, o sună la telefon şi-i lasă un mesaj pe robot… o invitație. “Un film? «Mel Gibson.» «Mel Gibson?!!!» Și m-am dus la Roma să îl văd în carne și oase. L-am văzut. Mi-a spus pentru ce rol. Și gata. După care intră directoarea de casting și spune: «Îmi pare rău că trebuie să întrerup conversația, dar asta a fost înțelegerea, doamna Morgenstern pleacă la prânz» – așa cerusem eu, că trebuia să mă întorc rapid în România, nu voiam să merg la hotel să stau să aștept verdictul. «Bineînțeles că ea joacă rolul», a spus Mel Gibson așa, peste umăr. Filmul a fost văzut de milioane de oameni care au fost emoţionaţi de prestaţia mea, de felul meu de a fi acolo. Da, acest gând e o trambulină pentru sufletul meu”, spunea actriţa. (Liternet)
În 2003, într-o sală mică de cinematograf din New York, îmbrăcat în blugi şi cu o cămaşă înflorată, Mel îşi aştepta oaspeţii la vizionare. “În Los Angeles toţi credeau că sunt nebun şi poate aşa sunt. Filmul este un proiect bun pentru suflet nu pentru portofel”. Filmul a fost lansat pe marile ecrane în Miercurea Cenuşii, în 2004, (sărbătoare catolică ce marchează prima zi de post la catolici). Dând naştere numeroaselor controverse, producţia de 25 de milioane de dolari a devenit cel mai bine vândut film cu tematică biblică din toate timpurile, iar Mel Gibson unul dintre cei mai respectaţi regizori de la Hollywood.
Mel Gibson despre…
„Dacă nu ai aşteptări mari, nu vei fi dezamăgit. Nu îmi aleg ca model eroi personali, dar am unul – bătrânul meu tată. Admiraţia mea faţă de el nu poate fi măsurată. Când eram puşti, tata m-a învăţat cele zece porunci. Apoi mi-a spus-o pe a unsprezecea. Care era aceasta? <<Să nu te minţi singur>>, asta-i tot. Ştiam ce voia să spună. Trăiesc după această poruncă.
Îmi place teatrul. Nu există nimic care să înlocuiască acel gen de goliciune pe care-l capeţi în filme. Trebuie să ai încredere cu adevărat în regizor. El este publicul tău. Munca de pe scenă este mult mai plină de viaţă decât orice altă formă de interpretare actoricească. Ca actor, cu cât îmbătrâneşti, cu atât devii mai bun, doar pentru faptul că ai trăit mai mult.
Succesul. Oamenii care obţin succese mici când sunt foarte tineri ar trebui să aibă o şcoală la care să se antreneze pentru situaţia aceasta. Cineva ar trebui să te înveţe cum să îţi administrezi succesul. Când devii faimos, nu ştii că nu mai poţi sub nici o formă să te întorci la o viaţă normală, că ai păşit într-o capcană, că acolo jos este întuneric şi cu adevărat nu mai există cale de scăpare.
Hollywood-ul este o fabrică. Trebuie să înţelegi că lucrezi într-o fabrică şi că eşti o parte a mecanismului. Dacă ai cedat, vei fi înlocuit. Am greşit foarte mult. Nu aveam nici o direcţie spre care să mă îndrept. Este cineva care are?
Ca actor, eşti o prostituată a emoţiilor – eşti prins cu pantalonii în vine. E ca şi cum ţi-ai pune penisul sub tăietor ştiind că nimeni nu ţi-l va tăia, totuşi. Dacă încă mai am patalonii pe mine în cea de-a doua scenă, cred că mi-au trimis scenariul greşit.
Familia mea înseamnă pentru mine mai mult decât capcanele artificiale ale carierei mele. Dacă ar trebui să aleg vreodată între carieră şi familia mea, soţia şi copiii conduc detaşat în top.
O, da, puteţi paria că banii sunt importanţi – am nevoie de ceva cu care să-mi tapetez pereţii, iar banii mă fac să râd. Uneori stau şi râd… îi răsucesc de pe o parte pe alta şi-i tot număr.
Nu sunt genul de tip pupăcios… Nu este un lucru încurajator pentru o relaţie bună de lucru. Am avut câteva prietene şi mă întrebam de ce ies cu mine. Cred că aveam o problemă cu respectul de sine. Ştiam că nu sunt urât, dar niciodată că sunt arătos. Uneori este interesant că am ochi albaştri, de un albastru electrizant. La o petrecere, dacă venea o fată la mine şi-mi spunea “Ai cei mai frumoşi ochi”, lăsam capul în jos şi-mi priveam pantofii. Nu eram încrezător. Şi acum, când ajung pe coperta revistelor, spun: “Dom’le ce poză oribilă!” (Sursa: Wensley Clarkson – Mel Gibson, un bărbat în misiune)
