„Melcul”: despre forța și frumusețea vieții copleșitoare
https://www.ziarulmetropolis.ro/melcul-teatrul-metropolis-despre-forta-oamenilor-coplesiti-si-frumusetea-umana-din-vicisitudini/

Dintre spectacolele scrise şi regizate de Lia Bugnar la Teatrul Metropolis, vă prezentăm astăzi unul ce aduce pe scenă o realitate tulburătoare a României trecute şi prezente, dar şi multe, emoţionante nuanţe de umanitate, într-o montare cu nume aparent enigmatic: „Melcul”

Un articol de Cristina Enescu Aky|31 octombrie 2019

Povestea este inspirată din istoria reală a unei românce, o poetă emigrată în Germania în ultimul și cel mai crâncen deceniu al comunismului românesc. Povestea este însă perfect valabilă și interesantă și astăzi, căci vorbește despre dezrădăcinare și identitate, despre umanitatea ce răsare în mijlocul celor mai dificile situații, despre cum încearcă viața iubirile, prieteniile și loialitățile și poate chiar despre ce înseamnă să fii „acasă” într-un spațiu, o cultură, un prezent, o relație, o identitate.

Subiectul migrației este unul fierbinte și dramatic de bună vreme. Iar povestea imigranților români veniți în Occident la muncă este deja de decenii bune un fenomen al României contemporane. Acesta nu este însă un spectacol social sau tezist, nu se simte nicăieri gustul sălciu al unei montări în slujba unei idei (fixe). Puterea magică a teatrului este tocmai capacitatea de a spune povești ale realității în modalități cuceritoare, noi, care inspiră și deschid noi perspective. Nu e un spectacol social în sensul comun, apăsător al cuvântului, ci este, dacă vreți, social în sensul că dă viață unor emoții, transformări, călătorii care fac parte integrantă din societatea și lumea noastră de astăzi. O lume în care mulți se rup fără voie de locul lor în căutarea unei sorți mai bune în alte locuri, iar alții sunt captivi în locul și momentul vieții lor datorită unor neajunsuri fizice, sufletești sau de caracter.

Așadar, Maia Morgenstern o interpretează pe Ana (dublura rolului fiind interpretată de Maria Obretin). Ana e o forță a naturii și totodată un suflet fragil, e frământare și dedicare totală, e femeie, semi-zeu și suflet fragil deopotrivă, un om plin de forță dar și de tânjire și melancolii. Românca Ana ajunge în casa unor vârstnici avuți din Germania, frumoasă și vârstnica doamnă Lili și soțul ei, bătrânul Bauhofer, interpretat de Constantin Cojocaru, pe care în acest rol îl veți regăsi în deplinătatea talentului său neștirbit de cariera îndelungată. Lili (Emilia Dobrin, o actriță de o impresionantă frumusețe a maturității și a interpretării) e un poem de femeie, pe cât de restrânsă ca mobilitate în scaunul ei cu rotile, pe atât de plină de viață în amintiri și emoții. Balansul între imaginația și amintirile celor doi bătrâni se împletește cu viața îngrijitoarei lor, Ana, care a devenit mai degrabă un membru al familiei.

Apare în poveste și Frank, un nepot (Virgil Aioanei / Vitalie Bichir) tip lichea-parazit-profitor ahtiat după averea bătrânilor (un vezi-Doamne cineast care și-a încercat norocul cu un film despre un melc strivit de un bocanc – un eșec din perspectivă cinematografică, dar cumva o tulburătoare metaforă pentru viața personajelor acestei povești) și o tânără, Lora, o toxicomană cu o relație surprinzătoare cu nepotul, cei doi bătrâni și Ana. Lora este interpretată de Letiția Vlădescu, o actriță ca un buchet de artificii într-un pachețel aparent firav (pe care indubitabil merită să o urmăriți și în alte spectacole, printre care, tot la Teatrul Metropolis, „7 dintr-o lovitură” și „Peretele”, ambele scrise și regizate tot de Lia Bugnar, sau one woman show-ul „Această Sonia”, selectat în Festivalul Național de Teatru 2019).

Povestea principală a spectacolului e așadar despre exodul românilor la muncă în Occident, dar e și despre povești umane mai generale, despre starea de (e)/(i)migrant, de străin, de localnic față în față cu străinii, e despre singurătatea în afara și în interiorul unui cuplu, e despre cum se poate supraviețui când totul se năruiește, și mai e despre multe forme de iubire, printre care cea dintre doi bătrâni în a căror iubire se infiltrează boala sau moartea, iubirea de cuplu în care doar unul mai ține vie speranța, sau despre iubirea carnală, instinctuală. „Melcul” scris și regizat de Lia Bugnar, care a avut premiera la Teatrul Metropolis în 2018, spune o poveste despre înstrăinare, căutări, ce pierdem și ce (re)găsim de-a lungul drumurilor vieții. Neputința bătrânilor față în față cu povestea lor de iubire, viața apăsătoare a Anei, dublată de o forță interioară impresionantă, impulsurile erotice care se inserează în viața personajelor, sentimentele care adesea merg în răspăr cu realitatea – toate acestea sunt elemente inevitabile ale vieții, și care aici dau autenticitate și substanță spectacolului.

Un melc e definit, de regulă, de faptul că își poartă casa cu sine peste tot, nomad etern și etern la domiciliu, cumva chiar forțat. Poate că acest spectacol, care vântură multe cotloane ale sufletului, și amare, și amuza(n)te (căci nicio dificultate sau cumpănă a vieții nu e lipsită întrutotul de hazul ei), vă va duce gândurile și spre ce anume înseamnă „acasă” pentru fiecare dintre noi. Ceva local, o situație de confort emoțional, o rutină care face imprevizibilul vieții mai puțin angoasant, o relație de iubire pe care nici moartea nu o poate dărâma, o prietenie… Sau poate multe altele, căci aceasta e frumusețea unui spectacol precum acest „Melc”: spune o poveste cu date concrete, dar o transformă de fapt într-o rampă de zbor pentru emoțiile și trăirile fiecărui spectator în parte.

*

„Melcul”

Textul și regia: Lia Bugnar

Distribuția:

BĂTRÂNUL – Constantin Cojocaru

ANA – Maia Morgenstern / Maria Obretin

LILI – Emilia Dobrin

TÂNĂRA – Letiția Vlădescu

FRANK – Virgil Aioanei / Vitalie Bichir

Scenografie: Iulia Gherghescu

Light design: Marius Atanasiu

www.teatrulmetropolis.ro

15
/01
/24

Scriem cuvinte în grabă, le rostim în grabă. Folosim adesea structuri gramaticale greşite, preluate multe dintre ele din mass-media şi propagate cu o viteză uimitoare. Pe Facebook, pe whatsApp, aruncăm cuvinte, propoziții, toate scrise rapid și cel mai adesea fără grijă. Corectitudinea exprimării nu prea mai interesează pe nimeni.

15
/01
/24

Teatrul Maghiar de Stat Cluj își ia cu tristețe rămas bun de la actorul András Csíky, laureat al premiilor Kossuth și Jászai Mari, distins cu Premiul UNITER pentru întreaga activitate, care s-a stins din viață în data de 13 ianuarie 2024, la vârsta de 94 de ani

12
/01
/24

Proiectul „Narațiuni ale națiunii”, produs de PostModernism Museum cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2024, abordează valorile naționale într-o perspectivă multidisciplinară, prin teme dedicate unor genuri și mijloace de exprimare atractive: bandă desenată, muzică rock și folk, literatură, arte vizuale, istoria artei, în care reprezentările naționale sunt înțelese ca valori democratice, dimensiune europeană, influențe creative specifice unui spațiu de spiritualitate și limbaj comun.

12
/01
/24

Luna ianuarie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă două noi vernisaje: acumulare.colecție 3, expoziția-colecție de lucrări dăruite de prieteni artiști a co-fondatorului Celulei de Artă, Daniel Loagăr, la spațiul-vitrină din B-dul Carol nr. 53 și experimental I, expoziția de fotografie experimentală a artistului vizual Marius Adrian, la Pop Up Window de la Galeria Kulterra (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106).

12
/01
/24

Scrisoarea trimisă de către scriitorul Mircea Damian din închisoare, jurnalul intim al unei doamne de la curtea regală, un jurnal de front din cel de-al Doilea Război Mondial, catrenul dedicat de Lucian Blaga uneia dintre muzele sale și ultima scrisoare trimisă de Ion Antonescu către soție s-au numărat printre cele mai discutate obiecte de colecție licitate la finalul anului trecut.