„Memoria apei”, cea de-a treia premieră a Naționalului ieșean
https://www.ziarulmetropolis.ro/memoria-apei-cea-de-a-treia-premiera-a-nationalului-iesean/

Spectacolul „Memoria apei” de Shelagh Stephenson, cea de-a treia premieră a stagiunii Naţionalului ieşean, va avea loc pe 3 şi 4 noiembrie, ora 18:00, la Sala Studio.

Un articol de Petre Ivan|6 noiembrie 2018

Irina Popescu Boieru, regizorul acestui spectacol, propune publicului un excelent text căruia i s-a decernat Premiul Laurence Olivier pentru cea mai bună comedie, în 2000, și o distribuție remarcabilă: Haruna Condurache, Catinca Tudose, Irina Răduțu Codreanu, Livia Iorga, Monica Bordeianu, Radu Ghilaș, Daniel Busuioc. Scenografia spectacolului aparține Rodicăi Arghir.

Irina Popescu Boieru, între repetiții:

„Senzația mea e că piesa Memoria apei desacralizează mitul maternității pentru a-l resacraliza și restabili în final, dupa ce o judecată severă, sarcastică, nemiloasă și cinică se consumă în fața spectatorilor. Ființa judecată este mama, Vi, recent decedată, iar probele acuzării sunt însăși fiicele sale, trei surori – alte trei surori! – cu biografiile lor eșuate sau doar parțial ratate, pentru ale căror nereușite o consideră principală vinovată pe mama disparută. Cele trei surori sunt atât acuzatorii cât și dovezile acuzării. Mama nu a fost capabilă să le educe cum trebuie, să le dea ce și-au dorit, să le înțeleagă sau să le iubească suficient.

 Comportamentul personajelor demitizează drastic toate clișeele despre suferința filială în cazul pierderii unei ființe atât de importante și apropiate precum mama. Sentimentul principal care se degajă este acela că cele trei fiice sunt deranjate de acest deces, așteptat, prevăzut, pentru care totuși nu e niciodată momentul potrivit, fiindcă le întrerupe de la treburile personale. Nimic nu rimează cu imaginea tradițională a durerii pierderii unei ființe dragi, nu sunt plânsete, durere mută, sfâșierea sau tandrețea amară a despărțirilor definitive. Toate acestea sunt înlocuite de remarci ironice, reproșuri tardive și în van, o răscolire indecentă a amintirilor, ca și a hainelor rămase de pe urma decedatei, o nevoie de face totul repede și eficient, decent pentru ochii comunității, dar fără regret autentic. Pare că cele trei fiice sunt cuprinse de o nevoie febrilă de a șterge toate urmele celei dispărute, de a elibera casa de amintirea femeii care le-a născut, pentru a-și putea relua liniștite vietile de care sunt atât de nemulțumite.

Speranța îndreptățită de acest text e aceea a unui spectacol axat pe relațiile familiale, care spulberă clișeele dulcege ale filmelor de familie și ale comediei clasice, reinventând subiectul în modul cel mai viu și mai contemporan cu putință.”

Evenimentul teatral de la Sala Studio marchează  o dublă aniversare. În acest an, Teatrul Național Iași sărbătorește două actrițe de forță din distribuția spectacolului: Catinca Tudose – 25 de ani de teatru, Haruna Condurache – 20 de ani de teatru. Spectacolul „Memoria apei” le aduce pe scenă împreună, oferind publicului bucuria de a le aplauda și felicita.

Următoarea reprezentație este programată pe 15 noiembrie. Biletele se pot achiziționa de la Agenția Teatrală (rezervări la 0232 255999)  și de pe eventim.ro.

Foto: Memoria apei – teatrulnationaliasi.ro

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.