Memoria umană şi memoria artificială / Studiu de caz, Dem Radulescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/memoria-umana-si-memoria-artificiala-studiu-de-caz-dem-radulescu/

Avalanşa de laptopuri, tablete şi telefoane inteligente care ne stau pe cap, cu tot cu firul subţire care le leagă de „marele internet” , tatăl „luminatului Google”, ne lasă încet dar sigur fără memorie.

Un articol de Dan Nicolaie (Dedes)|3 Octombrie 2014

Ne lasă e un fel de a spune. Generaţia mai veche, care a prins vremuri în care putea să spună sau să scrie ceva fără să dea trei clickuri şi să deschidă şi facebook-ul şi wikipedia, se mai descurcă, dar celor mai noi pe planetă li se pare absolut inutil să mai reţină ceva, atâta timp cât sculele electronice le oferă orice răspuns posibil, chiar şi la întrebările pe care nu ştiu să le pună.

Ultima lună pierdută din vieţile noastre mi-a demonstrat că „marele internet” în imensitatea şi perversitatea sa ne poate modifica fără probleme vieţile şi uneori chiar şi morţile. Să luăm cazul lui Dem Rădulescu. Pe 17 septembrie s-au scris numeroase rânduri frumoase la 14 ani de la dispariţia artistului. Stop, ceva nu e în regulă.

dem radulescuO experienţă personală, naşterea unicului copil, produsă fix cu o zi înaintea morţii actorului, a fixat cu chingi zdravene dar nevăzute, datele în memorie. Deci închid lumina, decuplez sculele şi mă las singur cu gândurile şi amintirile mele: Dem Rădulescu a murit pe 10 septembrie 2000.

Repornesc aparatura şi dau o căutare, aşa superficial, şi constat că în marea majoritate a locurilor data decesului era 17 septembrie, chiar şi „tanti wikipedia” spunea asta. Trec la cercetarea   profundă şi în cele din urmă memoria umană este confirmată şi de sculele artificiale.

Chiar dacă am putea spune că gestul făcut de tehnică este unul de mare umanitate, acela de a-i oferi lui Dem Rădulescu încă şase zile de viaţă, în esenţă toată chestiunea seamănă cu o poveste de dragoste trăită exclusiv pe facebook, poate fi ceva, dar nu e, pentru că nu are nimic palpabil.

Neadevărul suficient de mult repetat şi propagat devine un adevăr universal valabil. Memoria umană poate face lumină când în jur e întuneric, nu ar fi rău să o apreciem un pic mai mult.

 

16
/09
/18

Se ştie că urăsc vânătoarea. Un fost coleg de şcoală, vânător pasionat, mi-a relatat azi o scenă care mi-a făcut rău: "Eram mai tânăr, îmi luasem puşcă şi uceniceam pe lângă nea X, care organiza vânători de capre în pădurea Udeanca. Veneau mahări din CC şi chefuiau câte o săptămână. Eu făceam pe gonaciul cu câţiva inşi.

13
/09
/18

Un autobuz aglomerat. Piţiponci şi piţipoance stau pe Facebook. Zdrahoni - venind de la muncă, mirosind a transpiraţie. Un candidat la un seminar teologic (un pulifrici citind despre semiologia Crucii) subliniază cu aplomb într-o cărticică. În maşină urcă o ţigancă în braţe cu un copil de maximum 7 luni.

12
/09
/18

Dar să vedem ce cumpărături a mai făcut între timp scriitorul şi scenaristul Florin Lăzărescu, care, luna trecută, după cum aflam de pe pagina dumnealui de facebook, asista neputiincios la moartea propriului caucic. (www.ziarulmetropolis.ro/moartea-cauciucului-domnului-lazarescu/)

03
/09
/18

Veşnicia s-a născut la Poșta Română. Dacă ai de ridicat ceva, orice, și ai în față 2 persoane, poți spune că e o coadă îngrozitoare, durează cel puțin 30-40 de minute să ajungi în fața funcționarului. Când sunt mai mult de 10 persoane îți poți scrie liniștit testamentul.

15
/08
/18

Vineri, exact când țara mea arăta cât este de bolnavă, o parte din corpul meu derutant (cea interioară) a decis să mă lase baltă. Organele de bun simț au făcut asta în cadru organizat, în spital (Witting), unde mă aflam de două zile.

08
/08
/18

Unele străzi mor, dacă oamenii care le-au iubit nu mai păşesc pe acolo. Ieri am văzut din maşină bulevardul pe care se află APACA, aproape de Piaţa Leul. Dincolo de clădirea pomenită mai sus se afla UMEB, unde lucra tatăl meu.

08
/08
/18

Zilele trecute, scriitorul și scenaristul Florin Lăzărescu a trecut pe la o vulcanizare, de mai multe ori - cum veți putea citi în povestirea ce urmează -, fapt ce a dat naștere unei "relatări", o povestire (cinematografică) deprimantă & plină de humor, așa cum este și țara în care continuăm să conviețuim...

25
/07
/18

Apărută în 1951, revista franceză „Cahiers du cinéma” este și în prezent cea mai celebră publicație dedicată filmului din lume. Chiar dacă pare să-şi mai fi pierdut din influența de altădată, rămâne o minunată revistă-reper, care merită mereu (re)descoperită.

26
/06
/18

Grăbesc pasul ca să nu întârzii foarte mult. Când ajung însă în holul Institutului Cultural Român, evenimentul pare departe de a începe: lumea încă își face fotografii cu Margareta Pâslaru, care atrage toată atenția, și cu sărbătoritul zilei, regizorul Ioan Cărmăzan, „personaj al culturii române”, cum avea să îl numească cineva.

25
/05
/18

Dacă viaţa mă plasează de cele mai multe ori în contexte plăcute, eu am grijă să fac pe dos. Să stai în autobuz lângă o femeie, nici urâtă nici frumoasă, nici tânără dar nici foarte matură, care vorbeşte la telefon nu pare să reprezinte o alegere greşită. Doar că femeia vorbeşte şi nu pare deranjată că toată lumea din autobuz află cum viaţa ei sentimentală, socială, sexuală, a fost distrusă de un terchea-berchea de bărbat.

23
/05
/18

Am dorit totdeauna să am în curte cireşi şi m-am străduit ani în şir să-mi realizez visul. Cei mai mulţi s-au uscat. A rămas primul pe care l-am sădit. Fiind bolnav, anul acesta nu m-am putut bucura de florile sale. Nu le-am văzut.

22
/05
/18

Nu mai e cu noi Lucian Pintilie! Mă feresc să folosesc alt cuvânt, altă formulă. Zic doar „nu mai e cu noi Lucian Pintilie!”, pentru că nimic din exprimările comune n-ar fi compatibil cu cel care a fost reperul esențial, sine qua non, de la primul la cel mai recent „val” al cinematografiei românești.

16
/05
/18

Regizorul de teatru și film Lucian Pintilie a murit miercuri, la vârsta de 84 de ani, la Spitalul Elias din București. El lasă în urmă o serie de spectacole de teatru, în țară și străinătate, care au făcut istorie, iar opera sa cinematografică a fost una din cele mai importante din estul Europei.

15
/05
/18

Moto: „Nu se termină niciodată, fiule, nu se mai termină…”

09
/05
/18

ANALIZĂ În afară de prezența în competiția de la Cannes în 2017, ce au în comun filme precum „The Square”, „Loveless”, „The Killing of a Sacred Deer”, „You Were Never Really Here” și „Happy End”? Reprezintă un cinema cinic, sentențios și intimidant cu spectatorul.

03
/05
/18

“Onorabili concetățeni, fraților, iertați-mă fraților, dacă sunt mișcat, dacă emoțiunea m-a tulburat așa de tare, suindu-mă la această tribună, pentru a vă spsune și eu, ca orice român, ca orice fiu al țării sale, în aceste momente solemne că mă gândesc la țărișoara mea, la România, la fericirea ei, la progresul ei, la viitorul ei... (...)” – Cațavencu, O scrisoare pierdută.

Page 1 of 1012345...10...Last »