Memoria umană şi memoria artificială / Studiu de caz, Dem Radulescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/memoria-umana-si-memoria-artificiala-studiu-de-caz-dem-radulescu/

Avalanşa de laptopuri, tablete şi telefoane inteligente care ne stau pe cap, cu tot cu firul subţire care le leagă de „marele internet” , tatăl „luminatului Google”, ne lasă încet dar sigur fără memorie.

Un articol de Dan Nicolaie (Dedes)|3 Octombrie 2014

Ne lasă e un fel de a spune. Generaţia mai veche, care a prins vremuri în care putea să spună sau să scrie ceva fără să dea trei clickuri şi să deschidă şi facebook-ul şi wikipedia, se mai descurcă, dar celor mai noi pe planetă li se pare absolut inutil să mai reţină ceva, atâta timp cât sculele electronice le oferă orice răspuns posibil, chiar şi la întrebările pe care nu ştiu să le pună.

Ultima lună pierdută din vieţile noastre mi-a demonstrat că „marele internet” în imensitatea şi perversitatea sa ne poate modifica fără probleme vieţile şi uneori chiar şi morţile. Să luăm cazul lui Dem Rădulescu. Pe 17 septembrie s-au scris numeroase rânduri frumoase la 14 ani de la dispariţia artistului. Stop, ceva nu e în regulă.

dem radulescuO experienţă personală, naşterea unicului copil, produsă fix cu o zi înaintea morţii actorului, a fixat cu chingi zdravene dar nevăzute, datele în memorie. Deci închid lumina, decuplez sculele şi mă las singur cu gândurile şi amintirile mele: Dem Rădulescu a murit pe 10 septembrie 2000.

Repornesc aparatura şi dau o căutare, aşa superficial, şi constat că în marea majoritate a locurilor data decesului era 17 septembrie, chiar şi „tanti wikipedia” spunea asta. Trec la cercetarea   profundă şi în cele din urmă memoria umană este confirmată şi de sculele artificiale.

Chiar dacă am putea spune că gestul făcut de tehnică este unul de mare umanitate, acela de a-i oferi lui Dem Rădulescu încă şase zile de viaţă, în esenţă toată chestiunea seamănă cu o poveste de dragoste trăită exclusiv pe facebook, poate fi ceva, dar nu e, pentru că nu are nimic palpabil.

Neadevărul suficient de mult repetat şi propagat devine un adevăr universal valabil. Memoria umană poate face lumină când în jur e întuneric, nu ar fi rău să o apreciem un pic mai mult.

 

25
/05
/18

Dacă viaţa mă plasează de cele mai multe ori în contexte plăcute, eu am grijă să fac pe dos. Să stai în autobuz lângă o femeie, nici urâtă nici frumoasă, nici tânără dar nici foarte matură, care vorbeşte la telefon nu pare să reprezinte o alegere greşită. Doar că femeia vorbeşte şi nu pare deranjată că toată lumea din autobuz află cum viaţa ei sentimentală, socială, sexuală, a fost distrusă de un terchea-berchea de bărbat.

23
/05
/18

Am dorit totdeauna să am în curte cireşi şi m-am străduit ani în şir să-mi realizez visul. Cei mai mulţi s-au uscat. A rămas primul pe care l-am sădit. Fiind bolnav, anul acesta nu m-am putut bucura de florile sale. Nu le-am văzut.

22
/05
/18

Nu mai e cu noi Lucian Pintilie! Mă feresc să folosesc alt cuvânt, altă formulă. Zic doar „nu mai e cu noi Lucian Pintilie!”, pentru că nimic din exprimările comune n-ar fi compatibil cu cel care a fost reperul esențial, sine qua non, de la primul la cel mai recent „val” al cinematografiei românești.

16
/05
/18

Regizorul de teatru și film Lucian Pintilie a murit miercuri, la vârsta de 84 de ani, la Spitalul Elias din București. El lasă în urmă o serie de spectacole de teatru, în țară și străinătate, care au făcut istorie, iar opera sa cinematografică a fost una din cele mai importante din estul Europei.

15
/05
/18

Moto: „Nu se termină niciodată, fiule, nu se mai termină…”

09
/05
/18

ANALIZĂ În afară de prezența în competiția de la Cannes în 2017, ce au în comun filme precum „The Square”, „Loveless”, „The Killing of a Sacred Deer”, „You Were Never Really Here” și „Happy End”? Reprezintă un cinema cinic, sentențios și intimidant cu spectatorul.

03
/05
/18

“Onorabili concetățeni, fraților, iertați-mă fraților, dacă sunt mișcat, dacă emoțiunea m-a tulburat așa de tare, suindu-mă la această tribună, pentru a vă spsune și eu, ca orice român, ca orice fiu al țării sale, în aceste momente solemne că mă gândesc la țărișoara mea, la România, la fericirea ei, la progresul ei, la viitorul ei... (...)” – Cațavencu, O scrisoare pierdută.

03
/05
/18

Astăzi, 3 mai, este celebrată Ziua mondială a libertăţii presei. Pare și un bun prilej pentru a ne aminti câteva dintre bancurile, scenetele și „șopârlele” de altădată.

25
/04
/18

Întrucât azi a fost ziua de naștere a nefamilistului Andy Bell și, posibil, va fi ultima zi la postul public (dacă nu cumva a fost chiar aseară!) pentru simpaticului 4ru (Dragoș Pătraru, pentru generația care a cântat în Piață, în urmă cu 28 de ani, Imnul Golanilor), susțin cu tărie de caracter, dar fără argumente irefutabile, că mult așteptatul miting pentru susținerea familiei tradiționale ar merita un imn oficial cu titlul Oh L'Amour.

12
/04
/18

OPINIE Competiția ediției din 2018 a Festivalului de la Cannes combină câteva nume consacrate și obișnuiți mai noi sau mai vechi ai Croazetei cu cineaști care concurează pentru prima dată pentru Palme d'Or sau chiar aflați la debut. Niciun lungmetraj românesc în selecția din acest an.

28
/03
/18

OPINIE Dominată de filmul „Un pas în urma serafimilor” și afectată în desfășurarea sa de rigorile transmisiei în direct la televiziune, cea de-a 12-a ediție a Galei Premiilor Gopo a reflectat ceva din situația de moment a cinematografiei române.

05
/03
/18

OPINIE Sincer, nu înțeleg snobismul multor cinefili sau prieteni cunoscători de cinema, exprimat în special pe Facebook, față de Oscaruri. Premiile Oscar sunt ceea ce sunt, și asta de mulți ani, dacă nu dintotdeauna.

Page 1 of 912345...Last »