Menajeria de sticlă: fragilitatea unei întâlniri real-imaginare
https://www.ziarulmetropolis.ro/menajeria-de-sticla-fragilitatea-unei-intalniri-real-imaginara/

Spectacolul Teatrului “Toma Caragiu” Ploieşti, purtând semnătura tinerei regizoare Sânziana Stoican, este un spectacol al amintirilor celor patru personaje.

Un articol de Georgiana Ene|9 martie 2016

Este construit din perspectiva lui Tom, aici și narator – alter ego al scriitorului – și răspunde întrebărilor: Cât durează o amintire? Poate fi aceasta oprită la un moment dat sau se poate trăi în ea o viață întreagă? Amintirea se poate confunda cu realitatea? Timpul se mișcă chiar dacă s-a oprit într-un anumit punct?

Menajeria de sticlă scrisă de Tennessee Williams prezintă viața unei familii modeste, care trăiește la limita propriilor amintiri și fantezii, așa cum însuși autorul afirmă:  „Piesa este o amintire și prin urmare este nerealistă. Amintirea își permite multe licențe poetice. Ea omite anumite detalii; pe altele le exagerează, în funcție de valoarea emoțională a subiectului pe care îl atinge, asta pentru că amintirea locuiește numai și numai în inimă”.

Spectacolul atinge, mișcă și inspiră publicul, atât prin distribuția propusă, cât și prin mesajele pe care le transmite. Un joc real – imaginar al mediocrității din perioada anilor ‘30, al aspirațiilor și al dezamăgirilor, dar și al consecințelor dureroase la nivelul societății. Timp de 2h și 45 de minute acesta este invitat cu emoție de către Tom (Ionuț Vișan – excelent în rolul său) să descopere fragila întâlnire real-imaginară ale celor patru persoanje: mama sa, Amanda, sora lui, Laura și Jim, fost coleg de liceu și prieten. Acesta vorbește despre iubire, de fapt face un elogiu iubirii cu tot ce înseamnă ea: frumusțe și sacrificiu.

Punctul culminant al spectacolului îl reprezintă o seară, o cină în familia lui Tom, în care personajele trebuie să se confrunte cu realitatea: mama – părăsită de soț – și cei doi copii ai săi – un lucrător la un depozit de pantofi și o fiică fără niciun rost în viață, infirmă, prinsă într-o menajerie de sticlă -, trăind la limita sărăciei, confruntându-se cu aceleași probleme zilnice și fără prea multe perspective de viitor, îl invită la cină pe Jim, un coleg de depozit de-al băiatului, pentru a-i face cunoștință cu Laura.

Astfel, spectatorul descoperă personajele și aminitrile dureroase ale acestora. Amanda (Oxana Moravec), care trăiește la limita dintre iluzii și realitate, cu al său farmec personal dar cu o sursă limitată de sentimentalism – mai degrabă a unei liniști asumate, Laura (Florentina Năstase) – nominalizată anul acesta la UNITER pentru rol secundar în acest spectacol – o adolescentă întârziată, nostalgică, timidă, naivă, care prin fragilitatea interioară și noblețea chipului desfășoară gravitatea dramatică a personajului, prinsă în a ei menajerie de sticlă (la propriu), contrastează puternic cu Amanda; Tom (Ionuț Vișan) care își clădește lumea lui din lucrurile pe care le consideră importante: poezii, visuri, libertate, aventură și iluzii, într-un permanent confilct între lumea imaginară și cea reală. Își va părăsi mama și sora pentru a le urma sau va ajunge să fie distrus de dezamăgirile și iluziile celor două?

Ionut Visan.

Fragilitatea aparentului echilibru al familiei este dărâmată de apartiția lui Tom, unde o regăsește pe Laura – fostă colegă și îndrăgostită de el în liceu, fără ca el să știe – și unde va încerca să spargă monotonia din viețile lor, printr-un frumos act artistic. În jocul pe care îl face Jim, jocul de-a psihologul, reușește să spargă balonul în care este prinsă Laura și încearcă eliberarea ei din izolare. Atât de lumea exetrioară, cât și din propria ei minte, dându-i acesteia o altă perspectivă asupra vieții.

Viziunea regizoarei Sânziana Stoican, asupra unui text plin de nostalgii adolescentine care poate fi adus și în zilele noastre, este completată foarte inspirat de scenografia lui Valentin Vârlan. Scenograful îmbină foarte bine scena amintirilor cu cea a realității, iar spațiul de joc funcționează atât individual (bucătărie, sufragerie, balcon) cât și ca întreg: o privire de ansamblu a întregului spectacol. Muzica, foarte bine aleasă, vine și ea în completarea acestui tablou emoționant.

Spectacolul propus de Teatrul “Toma Caragiu” Ploiești se oprește într-adevăr în perioada anilor ‘30, în timpul lui Tennessee, dar surprinde publicul prin simplitate până la naivitate și realism.

30
/11
/13

„Să joci ani de-a rîndul personaje fără o problematică importantă, să te fîţîi pe scenă de colo – colo strîmbîndu-te ca să obţii nişte aplauze cu care să poţi împăuna seara la cîrciumă, mi se pare un lucru foarte trist“, spunea Alexandru Tocilescu, în 1974.

29
/11
/13

A ajuns la Paris dintr-o întâmplare și a avut succes datorită accentului românesc cu care vorbea franceza. A jucat și în filme, dar, în teatru, cariera Elvirei Popescu a durat 65 de ani.

29
/11
/13

În mai puțin de o săptămână, în capitală, va avea loc cea de a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la București (FILB), un proiect independent, inițiat în 2008, de Oana Boca (manager cultural), alături de scriitorii Bogdan-Alexandru Stănescu și Vasile Ernu.

29
/11
/13

Romanul Trainspotting, de Irvine Welsh, a fost votat volumul preferat al scoţienilor, din ultimii 50 de ani, într-un sondaj efectuat cu prilejul Săptămânii cărţii din Scoţia, care se desfăşoară între 25 noiembrie - 1 decembrie.

29
/11
/13

CRONICA DE CARTE Proaspăt apărută la editura Polirom, „Filmar”, noua carte a lui Cristian Tudor Popescu, alias CTP, este o colecţie de texte, în majoritate despre cinema, ce reconfirmă un critic de film tăios în verdicte şi un scriitor cu un stil care atrage şi convinge.