Mendelssohn și Mozart, în programul stagiunii online a Filarmonicii „George Enescu”
https://www.ziarulmetropolis.ro/mendelssohn-si-mozart-in-programul-stagiunii-online-a-filarmonicii-george-enescu/

Vineri, 2 aprilie 2021, Filarmonica „George Enescu” transmite, de la ora 19.00, un concert în regim live, fără public, dirijat de Adrian Petrescu, avându-l ca solist pe Rafael Butaru, care va interpreta, alături de orchestra Filarmonicii, Concertul în mi minor pentru vioară şi orchestră, op. 64 de Felix Mendelssohn.

Un articol de Liliana Matei|31 martie 2021

Din programul serii, care va fi transmis pe canalele online, mai fac parte Uvertura operei „Ruslan și Ludmila” de Mihail Glinka și Simfonia nr. 25, în sol minor, KV 183 de Wolfgang Amadeus Mozart.

Felix Mendelssohn (1809 -1847), reprezentant de seamă al romantismului, a influenţat considerabil viaţa muzicală germană timp de două decenii.  Pentru vioară, compozitorul a creat mai multe lucrări, dintre care cel mai cunoscut de interpreţi şi de public este Concertul în mi minor, cu nr. de opus 64. „Scris în 1844, a avut  prima  audiţie la 13 martie 1845, la Leipzig. Există în acest concert subtile raporturi tematice între părţi; apoi, după ce prima dintre ele se dispensează de expoziţia orchestrală, cadenţa este plasată nu după repriză, ci înaintea acesteia. Liric şi luminos, acest concert este întruchiparea a însăşi firii lui Mendelssohn”, apreciază muzicologul Petre Codreanu.

Adrian Petrescu este muzician cu o impresionantă carieră artistică naţională şi internaţională, Adrian Petrescu este prim oboist al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti. A fondat şi a dirijat formaţia camerală de suflători de alamă Romanian Brass şi, din anul 2019, este cadru didactic invitat la catedra de muzică de cameră, secţia „Ansamblu de suflatori de alamă”, din cadrul Universitaţii Naţionale de Muzică Bucureşti.

Născut la Brasov, a ȋnceput la vȃrsta de 6 ani studiul pianului, apoi la vȃrsta de 10 ani cel al oboiului. După terminarea studiilor şi a specializărilor muzicale cu profesori de renume precum Anselm Honigberger şi Radu Chişu, Adrian Petrescu a fost laureat al unor concursuri internaţionale de prestigiu, precum „Primăvara de la Praga” şi Concursul Internaţional din Marktneukirchen. Din anul 1990 este prim oboist al Filarmonicii George Enescu din Bucureşti. A concertat ȋn ţară şi ȋn străinătate alături de mari dirijori şi solisti şi a fost invitat ca solist la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale. De asemenea, a concertat ȋn formaţii camerale precum Trio Syrinx, Trio Baroc şi în Cvintetul de Suflători al Filarmonicii George Enescu. Ȋn 2005, Adrian Petrescu a fondat şi a dirijat prima formaţie camerală de suflători de alamă Romanian Brass, iar ȋn anul 2008 a debutat pe podiumul dirijoral ȋn faţa unei orchestre simfonice. Au urmat concerte ȋn calitate de dirijor al celor mai importante orchestre din ţară, precum Filarmonica George Enescu Bucureşti, Filarmonica Transilvania din Cluj, Filarmonica Moldova din Iaşi, unde a fost desemnat dirijor invitat permanent ȋn anul 2013 şi la orchestrele simfonice din oraşele Tg-Mureş, Bacău, Timişoara, Sibiu, Satu Mare, Braşov, Constanţa etc. Adrian Petrescu a fost prezent pe scena Festivalului George Enescu, ȋn calitate de solist cu Filarmonica Banatul Timişoara şi ȋn cadrul unui recital cu pianistul Mihai Ungureanu. Ca dirijor a participat ȋmpreună cu ansamblul Romanian Brass, avȃndu-i ca solişti pe trompetistul Sergey Nakariakov şi pianistul Michael Roll, ȋn anul 2017 a dirijat Filarmonica din Iaşi ȋn cadrul concertului „Muzica secolului XX”, iar ȋn ediţia din anul 2021 tot alături de Filarmonica din Iaşi ȋi va avea ca solişti pe violonista Patricia Kopatchinskaja şi pianistul Cristian Niculescu. Adrian Petrescu a realizat o serie de ȋnregistrări pe CD şi DVD atȃt ca solist, cȃt şi ca dirijor al formaţiei Romanian Brass.

Violonistul Rafael Butaru, licenţiat al Academiei „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, este în prezent concertmaistru al Filarmonicii George Enescu (din 2019) și al Operei Naţionale Bucureşti. De-a lungul carierei sale, a concertat alături de muzicieni de prestigiu precum Marin Cazacu, Dorin Marc, Liviu Prunaru, Răzvan Popovici, Răzvan Suma iar în cadrul festivalului SoNoRo alături de Gilles Apap, Reto Bieri, David Cohen, Daishin Kashimoto, Diana Ketler, Bjørg Lewis, Răzvan Popovici, Alexander Sitkowetsky, Daniel Rowland, Serghei Malov, Alina Pogostkina.  Este câștigător a numeroase premii la concursuri naționale și internaționale. De asemenea, a participat la numeroase cursuri de măiestrie, dintre care amintim cursuri de orchestră și vioară susţinute de Adam Fischer și de membri ai Orchestrei Filarmonicii din Viena; cursuri de muzică veche și de perfecționare instrumentală susținute de Dieter Weitz, Cristoph Wyneken, cursurile internaționale de muzică de cameră susținute de cvartetele Chilingirian şi Amadeus la Londra, precum şi de Stefan Metz (membru al Cvartetului Orlando) şi Devich Sandor (Cvartetul Bartok).

Este numit „Prieten al Fundaţiei Principesa Margareta a României” în cadrul programului naţional „Tinere Talente”, în urma invitației ca lector şi mentor la masterclass-ul de pregătire a tinerilor muzicieni și membru al juriului în cadrul selecției bursierilor din 2015 până în prezent.

Activitatea sa solistică include concerte susținute în cadrul stagiunii Radiodifuziunii Române cu Orchestra Națională Radio si Orchestra de Cameră, cu Orchestra Română de Tineret, în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”, Festivalul Internațional „Sergiu Celibidache”, Festivalul „Enescu și muzica lumii”, Young Euro Classic, TIFF, Festivalul Internațional de muzică de cameră SoNoRo şi numeroase concerte în  stagiunile filarmonicilor din ţară.

Împreună cu ansamblul ArGenTango a susţinut cu succes două turnee naţionale,  în urma cărora a rezultat un CD înregistrat în concert „Live at Sala Radio”, alături de Analia Selis, Omar Massa, Mariano Castro şi Răzvan Suma.

Rafael Butaru este membru al Ludens Piano Trio şi al ansamblului de muzică veche „I Ludici”, cu care concertează frecvent în cadrul festivalurilor SoNoRo, „Vara Magică”, „Enescu şi Muzica lumii” şi împreună cu care susţine concerte la Budapesta şi Madrid în cadrul marilor festivaluri de muzică veche alături de dirijorul Gabriel Bebeşelea şi de soprana Rodica Vică.

Stagiune online

Filarmonica „George Enescu”

2 aprilie, ora 19.00, Sala mare a Ateneului Român

Dirijor Adrian Petrescu

Solist Rafael Butaru

Program

Mihail Glinka – Uvertura operei Ruslan și Ludmila

Felix Mendelssohn – Concertul în mi minor pentru vioară și orchestră, op. 64

Wolfgang Amadeus Mozart – Simfonia nr. 25, în sol minor, KV 183

Concertul va putea fi ascultat pe canalele online ale Filarmonicii „George Enescu“: site (https://www.fge.org.ro/), pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/) și pe canalul YouTube (https://bit.ly/2wMctlw).

Partener media al evenimentului este  Radio România Muzical.

Concertul este transmis, vineri seară, și pe pagina de Facebook a Radio România Muzical (Log in to Facebook ).

06
/06
/14

Abonamentele pentru cel mai important eveniment muzical al acestei toamne, RadiRo – Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio, ediţia a II-a, organizat de Radio România, pot fi achiziţionate începând cu data de 5 iunie, online, în reţeaua bilete.ro, sau în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio.

05
/06
/14

Pentru a marca la Bucureşti Ziua Naţională a Portugaliei (10 iunie), Ambasada Portugaliei la Bucureşti şi Orchestrele şi Corurile Radio propun publicului joi, 12 iunie, la Sala Radio, de la 19.00, un concert extraordinar de fado.

04
/06
/14

Miercuri, 4 iunie 2014, începând cu ora 19, publicul meloman va avea ocazia de a-i reîntâlni pe Gabriel și Simina Croitoru nu numai interpretând, ca soliști, Mozart pe scena Studioului „Mihail Jora“, ci şi în calitate de invitați la evenimentul prilejuit de lansarea albumului W. A. MOZART, J. BRAHMS: SIMINA CROITORU; GABRIEL CROITORU, produs de Editura Casa Radio. Lansarea va avea loc în pauză concertului, în foaierul central al Sălii Radio, fiind urmată de o sesiune de autografe, la finalul concertului.

04
/06
/14

Cea de-a şaptea ediţie a Turneului Naţional Stradivarius se află în plină desfăşurare, cu săli de concerte arhipline de fiecare dată. Violonistul Alexandru Tomescu şi vioara Stradivarius, alături de pianistul Eduard Kunz au străbătut deja şapte dintre cele 12 oraşe care se regăsesc în itinerarul evenimentului, înregistrând în fiecare dintre oraşele vizitate – Târgu Mureş, Bistriţa, Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea, Hunedoara şi Sibiu - succese extraordinare.

30
/05
/14

Ce au în comun pianiștii Radu Lupu și Valentin Gheorghiu, violoniștii Silvia Marcovici și Alexandru Tomescu, cântărețele Ileana Cotrubaș și Viorica Cortez, pe lângă faptul că sunt artiști cu o carieră internațională? Cu toții au debutat ca laureați ai Concursului Internațional „George Enescu”. Anul acesta, evenimentul se află la a XIV-a ediție.

28
/05
/14

Pe 4 iunie, de la ora 19. 00, la Sala Radio, doi artişti români – dirijorul Cristian Florea şi violonistul Gabriel Croitoru (de această dată la violă) – se vor alătura fiicelor lor (două tinere violoniste): Maria Montserrat Florea, respectiv Simina Croitoru, ambele deja apreciate în cadrul concursurilor internaţionale la care au participat.

27
/05
/14

Seria de evenimente aniversare ARCUB 18 ani se încheie pe 28 mai, cu un concert de swing, susţinut de Virgil Ianţu, alături de Bucharest Jazz Orchestra. Evenimentul va avea loc la Sala ARCUB, începând cu ora 20.00. Intrarea este liberă.

26
/05
/14

Baletul e scump, spune povești siropoase și se adresează mai mult fetelor. Sunt câteva dintre miturile care ne țin departe de sala de spectacol. Corina Dumitrescu, de 20 de ani prim-solistă a Operei Naționale București, ne spune cum stau lucrurile în realitate.

26
/05
/14

După aproape 3 săptămâni de festival, EUROPAfest s-a încheiat pe 24 mai 2014 cu concertul de Gală aducându-i pe scena Teatrului Odeon pe cei mai buni muzicieni din cele două concursuri Bucharest International Jazz Competition şi Jeunesses International Flute Competition "Dinu Lipatti" desfăşurate în cadrul festivalului în perioada 17-24 mai 2014.