Mens sana in corpore sano. Poveștile lui Dede’s
https://www.ziarulmetropolis.ro/mens-sana-in-corpore-sano-povestile-lui-dedes/

Când îl văd îmi dispare complet cheful pentru micul dejun frugal, pe care îl servesc cu religiozitate (3-4 ouă – fierte, ochiuri sau omletă- un copănel de pui sau câteva felii zdravene de şuncă, ceva mezeluri la grămadă, nişte castraveciori muraţi sau gogoşari în oţet, un codru de brânză şi ce mai pică), parcă mă văd la bătrâneţe, adică peste două –trei luni, mimând mişcare cu gândul la ce o să mănânc după.

Un articol de Dede's (Dan Nicolaie)|24 februarie 2017

De mai bine de cinci ani, un sportiv îmi retează pofta de mâncare în diminețile însorite, pentru că doar atunci face el mișcare. Vorba vine. Vă închipuiți o focă pusă la îngrășat, căreia un glumeț i-a atașat două țevușoare de pexal pe post de brațe, care încearcă să facă fandări, rotiri de trunchi, genuflexiuni. Încearcă atunci când nu stă!

Sportivul, un domn între 50-60 de ani, care acum cinci ani când l-am remarcat avea undeva la 130 – 140 de kilograme și acum pare să fi ajuns la 150, vine cu autobuzul până la stația din fața blocului în care locuiesc, face câteva mișcări vreme de câteva secunde, stă pe bancă 30 – 40 de minute, mai face o repriză de câteva secunde, după care se aruncă, precum Mihai Viteazul în holda de turci, în primul autobuz și se azvârle ca o libarcă dusă la solar, lac de transpirație, pe primul scaun disponibil.

Când îl văd îmi dispare complet cheful pentru micul dejun frugal, pe care îl servesc cu religiozitate (3-4 ouă – fierte, ochiuri sau omletă- un copănel de pui sau câteva felii zdravene de șuncă, ceva mezeluri la grămadă, niște castraveciori murați sau gogoșari în oțet, un codru de brânză și ce mai pică), parcă mă văd la bătrânețe, adică peste două –trei luni, mimând mișcare cu gândul la ce o să mănânc după.

Astăzi,  sportivul, care nu știu unde găsește haine cu 2-3 numere mai mari, m-a băgat în seamă, surprinzându-mă în stație cum îi admir mișcările de final: „Trebuie să ne întreținem, altfel vine bătânețea peste noi”. „Prietene, bătrânețea e ultima ta problemă”, a fost replica nerostită. „Mens sana in corpore sano”, a fost tot ce am putut să-i zic. A zâmbit larg, dovadă că îl preocupă și limbile moarte!

Foto: Poveștile lui Dede’s – dedes.ro

06
/10
/16

Dopată cu optimism importat din Germania, echipa naţională are parte de o dublă deplasare teribilă în următoarele zile. Să joci în doar patru zile și cu Armenia și cu Kazahstan nu este puțin lucru pentru niște băieți cu „naturelul simțitor” cum sunt ai noștri, capabili să intre în depresie și dacă le atingi epiderma cu o floare.

31
/08
/16

Hull a luptat eroic şi a pierdut eroic cu un gol primit în „Fergie time”, în ultima etapă din Premier League! Îmi pare rău pentru ei dar sper să-l angajeze pe Phelan manager cu normă întreagă. Are stofă şi chiar şi cu resurse limitate poate ţine echipa pe linia de plutire în acest sezon.

30
/08
/16

Ca în vremurile bune, când oamenii erau obișnuiți să plătească atunci când doreau să vadă un film, sâmbătă seara am mers la cinematograf. O carte și un film făcut după ea cu mult înainte să mă nasc au reprezentat combustibilul care m-a pus în mișcare. Nu puteam rata noua ecranizare a romanului „Ben Hur”!

24
/08
/16

Într-o vreme în care cinematografele și mai ales vizionările la „video” propuneau în special filme cu actori care fie rupeau norma la frumusețe sau rupeau adversarii în bătaie, m-am trezit ridicat de pe scaun de un domn, nici înalt, nici frumos – conform standardelor clasice, nici pletos, nici musculos. Revedeam filmul „Operațiunea monstrul” (scenariul: Titus Popovici / regia: Manole Marcus) și o seară de luni stătea să se sfârșească în brațele unei dimineți de marți, iar eu brusc vroiam să fiu Corneliu (Marin Moraru). Să pot explica, fumând fie și un cocean de porumb, cum am ales lingurița și am lansat milimetric în buza stufului de unde am recuperat monstrul într-o încleștare în care îi simțeam forța lui colosală.

23
/08
/16

Am călătorit cu trenul după o pauză consistentă, mai lungă de un deceniu. Habar nu mai avem despre felul cum mai arată interiorul vagoanelor și nici despre „fauna” care le populează. Ziua era una liberă pentru tot poporul, destinația una de relaxare (Brașov), deci bănuiesc că publicul era puțin diferit de cel obișnuit. Oricum, prima impresie, a interiorului vagoanelor, a fost una bună, prin comparație cu ceea ce era în vremurile când făceam naveta săptămânal pe ruta București – Găești.

15
/08
/16

Alături de Cinesseur şi Dede's, prietenii publicaţiei noastre, Ziarul Metropolis s-a hotărât să facă un experiment. Adică să adopte o echipă (de tigri) - Hull City, "The Tigers" - din cel mai frumos campionat de fotbal al lumii, Premier League, şi să meargă cu ea până în pânzele "galben-negre" ale sezonului 2016-2017. Pentru că, aşa cum am mai spus şi cu alte ocazii, cultura şi sportul fac, mai mereu, casă bună.

21
/07
/16

N-am vrut niciodată să intru prin culisele vieţilor de oameni, dar meseria m-a adus şi aici. Am intrat şi prin culisele teatrelor. Artiştii sunt atât de orgolioşi. Stupid de orgolioşi. E în firea lucrurilor. Creatorii sunt, adesea, egoişti şi maniaci şi obsedaţi de ei înşişi. De prea multe ori sunt aşa. E nedrept, dar e adevărat.

06
/07
/16

Marțea sunt trei ceasuri rele! Așa am auzit. Acum m-am convins. Ca orice bărbat care se respectă la mijlocul săptămânii, la ceas tainic de amurg canicular, pregăteam o fleică la gratar și un sos de piper cu fulgi de ardei iute, rețetă proprie. Cum acțiunea părea să treneze am apucat telefonul de o aripă și am început să navighez pe internet.

27
/06
/16

Când am pășit timid către lumea filmului, unul dintre primii actori care m-au cucerit a fost Bud Spencer. Aveam vârsta ideală să fiu fascinat de Piedone. Oferta filmelor care rulau din când în când în sala de sport a școlii din satul meu cuprindea puține titluri, câteva filme cu haiduci, două – trei cu arte marțiale și celebra serie cu Piedone (în Egipt, Hong – Kong, Africa sau unde mai voia el să fie).

06
/06
/16

„Anii, iubirile și paharele de vin nu se numară niciodată”. Așa susțin italienii, am aflat asta dintr-un film de dragoste. Da, mă uit și la așa ceva în nopțile în care plouă cu lună plină. Evident, imediat după ce am aflat asta m-am pus pe numărat.

15
/05
/16

,,Bacalaureat” este un film de cinema despre care se va comenta îndelung, foarte româneşte. 

13
/04
/16

TURISM CULTURAL La Liverpool se poate ajunge în multe feluri. Eu am venit dinspre Londra, cu trenul. E singura cale pe care o cunosc. Despre ea vă scriu.

25
/03
/16

De-a lungul anilor, în momentele de relaxare am organizat, pe imensa arenă a imaginației, numeroase partide de fotbal, unde invitam fotbaliști din echipe și epoci diferite să joace exclusiv pentru mine. Ieșeau partide memorabile, dar trebuie să spun că mai mereu aveam grijă să câștige echipa în care jucau constant Dobay, Baratki, Di Stefano, Eusebio, Ionică Bogdan, Iașin, Dobrin, Cruyff, Kempes, Pușkaș, Socrates, într-un sistem de joc perfect, unu în poartă zece în față.

21
/03
/16

Mă văd aievea aruncându-mă în adâncul internetului, călătorind, cine poate şti cum, prin neştiutele servere ale Domnului, până la prietenul meu virtual T.O. Bobe. Mă văd aievea ieşind din computerul dumnealui personal, luându-l de guler şi plesnindu-l cu două palme - blând, dar ferm, amical, dar răsunător. I-aş spune, dând în el, întocmai aceste cuvinte: de ce nu mai publici, mă nenorocitule, poezie?

16
/03
/16

„În anii '80, în plină dictatură ceaușistă, Umberto Eco a venit la București la lansarea traducerii românești a „Numelui trandafirului”. Întâlnirea a fost secretă, doar cu scriitori selectați atent. Câțiva optzeciști au aflat însă și au încercat, zgomotos, să intre în sală. De teama scandalului (Eco trebuia să apară din clipă-n clipă), la intervenția unui critic important, au fost lăsați și ei la întâlnire. Așa am apucat să-l vedem și să-l auzim pe scriitorul care era pe buzele tuturor în lume”, scrie Mircea Cărtărescu, într-un editorial publicat în numărul din martie al revistei Q Magazine şi intitulat „Un ecou la moartea lui Eco”

15
/02
/16

Avem o istorie împreună – Londra și cu mine. Aici am petrecut primul meu Revelion departe de România, m-am perindat pe străzile sale până la epuizare, la întoarcerea în București am ajuns direct la spital, cu salvarea, a fost foarte frumos. 

13
/02
/16

Actorul şi regizorul Alexandru Nagy este nepotul actorului George Ivaşcu şi al regizoarei Alice Barb. Într-o scrisoare publicată de Ziarul Metropolis, în preajma zilelor de naştere ale celor doi artişti (Alice Barb este născută pe 14 februarie, iar George Ivaşcu pe 15 februarie), Alex Nagy arată cum l-au influenţat aceştia ca oameni apropiaţi, dar şi cum i-au modelat la început de drum cariera.