Meryl Streep este legendara ,,Florence”, acum în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/meryl-streep-este-legendara-florence-acum-in-cinematografe/

Stephen Frears, Meryl Streep şi Hugh Grant fac echipă pentru prima oară în pelicula ,,Florence”, o comedie fină, caldă şi plină de inspiraţie despre dragoste, muzică şi îndeplinirea viselor, care din 11 noiembrie poate fi urmărită pe marile ecrane.

Un articol de Liliana Matei|13 noiembrie 2016

Filmul ,,Florence” prezintă incredibila poveste adevărată a unei excentrice moştenitoare americane, al cărei singur scop în viaţă este acela de a deveni o soprană celebră. Din punctul ei de vedere are o voce absolut minunată, deşi nimeni altcineva nu pare să îi împărtăşească opinia. Partenerul şi managerul ei Clair Bayfield (Hugh Grant), un actor diplomat englez, este singurul care face tot posibilul pentru a o proteja de crudul adevăr şi de ridicol.

Tocmai grozava prăpastie dintre încrederea în sine a lui Florence Foster Jenkins și insuccesele sale înfiorătoare în calitate de cântăreață a fost elementul care l-a atras imediat pe scenaristul Nicholas Martin. „Am ascultat o piesă pe Youtube,” spune scenaristul. „Am fost uimit de sinceritatea vocii ei și mi s-a părut ceva foarte emoționant, amuzant și trist în același timp. Mă tot întorceam la piesă și o reascultam, dorindu-mi să aflu mai multe despre viața ei. Și atunci mi-am dat seama că povestea periplului său către scena de la Carnegie Hall ar putea fi un musical fascinant.”

„Florence a reprezentat un personaj foarte important în lumea artei și a muzicii din New York în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ea dona foarte mulți bani pentru a sprijini artele, ceea ce includea aprovizionarea copiilor defavorizați cu instrumente muzicale,” explică Martin. „De asemenea, ea a introdus în lumea muzicii o mulțime de oameni foarte înstăriți și i-a convins să contribuie financiar pentru a sprijini muzica din oraș. Ea a oferit 1000 de bilete pentru concertul său de la Carnegie Hall veteranilor de război, iar mulți dintre ei s-au distrat acolo mai bine ca niciodată. Se pare că ei aproape c-au murit de râs în acea seară, într-atât li s-a părut de genială și bizară! Dar știa oare Florence cum suna vocea ei de fapt? Asta va trebuie să decidă publicul.”

florence_1

Întreaga şaradă este pe cale să se destrame în momentul în care Florence decide să organizeze un concert cu public numeros la celebra Carnegie Hall.

O poveste excepţională plină de emoţie, umor şi muzică, drama „Florence” este distribuită de Freeman Entertainment şi a intrat în cinematografe pe 11 noiembrie.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.

12
/05
/22

“Unde este Anne Frank?, în regia israelianului Ari Folman, este o modalitate inedită prin care publicul poate aprofunda istoria dincolo de manualele școlare sau cărțile de istorie, un promotor al memoriei și al cultivării valorilor democratice, un instrument al educației despre Holocaust, despre importanța combaterii discriminării, rasismului și a atitudinilor extremiste”, declară reprezentanții Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în Romania “Elie Wiesel”, în contextul lansării filmului în cinematografele din țară începnd cu 20 mai.

12
/05
/22

În paralel cu cea de-a 15-a ediție a festivalului One World Romania, în luna mai se vor desfășura mai multe evenimente KineDok, inclusiv în cadrul festivalului. Programul promovează filmul documentar în spații neconvenționale din șase țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Georgia și România.