„Messiah” de Handel online în prima şi a doua zi de Paşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/messiah-de-handel-online-in-prima-si-a-doua-zi-de-pasti/

Duminică, 19 şi luni, 20 aprilie, pe pagina oficială de Facebook şi pe cea de Youtube ale Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”, va fi postată în două părţi monumentala lucrare „Messiah” de Georg Friedrich Haendel.

Un articol de Liliana Matei|17 aprilie 2020

Versiunea transmisă online este din anul 2016, când, sub cupola Ateneului Român dirijorul Cristian Măcelaru s-a aflat la pupitrul Orchestrei Române de Tineret și a Corului de Cameră Preludiu, având ca soliști o formidabilă distribuție internatională, din care au făcut parte Irina Ionescu – soprană, Hilary Summers – mezzosoprană, Sunnyboy Dladla – tenor, Gary Griffiths – bas-bariton.

Acest concert, care a avut loc în data de 21 decembrie 2016, a fost răsplătit de ovațiile publicului și de elogiile criticilor, care s-au îndreptat asupra întregii distribuții.

„Messiah” cu al său „Hallelujah”, cunoscut pe toate meridianele globului, a încheiat la acel moment un an fabulos pentru Orchestra Română de Tineret, care susținuse foarte multe proiecte pe marile scene de concert ale Europei și marca un început a ceea ce avea să devină o colaborare de mare succes dintre tinerii muzicieni români si dirijorul Cristian Măcelaru, unul dintre cei mai importanți şefi de orchestră din lume la acest moment.

„Oratoriul” de Haendel este o muzică impresionantă, care într-o interpretare de primă mână precum cea propusă de Orchestra Română de Tineret şi invitații ei va fi cu siguranță un eveniment muzical unic, care va rămâne în memoria afectivă a publicului.

Alături de Orchestra Română de Tineret, aflată în plină formă și într-o perioadă de afirmare a unei noi generații de tineri muzicieni, s-a aflat în premieră Corul de Cameră Preludiu, în a cărui distribuție se află multe dintre cele mai valoroase voci corale ale momentului, ansamblu condus şi pregătit și pentru acest concert de dirijorul Voicu Enăchescu.

Centrul Național de Artă „Tinerimea Română” continuă sub genericul Retrospectiva 2008 – 2020 la „Tinerimea Română”, postarea unor înregistrări video și reportaje foto în premieră a unora dintre cele mai inspirate momente artistice din concertele și spectacolele susținute de formațiile sale. Iniţiativa are rolul de a menţine legătura cu publicul în această perioadă în care, în contextul pandemiei COVID 19, artiştii din întreaga lume nu pot păstra legătura pe viu cu publicul lor şi apelează tot mai mult la prezenţa online, care chiar dacă nu poate înlocui, poate oferi celor de acasă o deschidere virtuală către lumea artei.

Această retrospectivă reflectă o realitate, şi anume aceea că, din 2008, în România a evoluat la iniţiativa violoncelistului Marin Cazacu cel mai amplu proiect de formare a tinerilor muzicieni de orchestră din România, Orchestrele Naționale de Tineret ale României (cu cele 4 orchestre ale sale, dintre care cea mai cunoscută este Orchestra Română de Tineret). Din anul 2015, acest proiect este coordonat de Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”.

În retrospectivă sunt postate pe paginile oficiale de Facebook și de Youtube fragmente și piese integrale care au cules multe aplauze de-a lungul timpului pe cele mai importante scene de concert din România și mai departe din Europa și Statele Unite ale Americii. Astfel, pot fi urmărite Orchestra Română de Tineret, Ansamblul Folcloric Cununa Carpaților, Ansamblul de Muzică Contemporană Archaeus, Romanian Sinfonietta Orchestra, Corul de Cameră Preludiu, Orchestra Junior, Cvartetul Arcadia și Orchestra Națională Simfonică a României în reportaje, eseuri sau materiale de sinteză. Acestea  sunt prezentate prin apariții frecvente, în care va putea fi apreciat imensul efort și marele succes de care s-au bucurat mai multe generații de tineri muzicieni din România.

Foto: Virgil Oprina

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.