Meșterul. POVEȘTILE lui DEDE’s (din autobuz)
https://www.ziarulmetropolis.ro/mesterul-povestile-lui-dedes-din-autobuz/

Cine nu s-a ciocnit de un meşter în această viaţă? De dimineaţă m-am lovit, genunchi în genunchi, de unul, după care l-am ascultat cale de 12 staţii de autobuz.

Un articol de Dede's (Dan Nicolaie)|26 aprilie 2018

Am remarcat la om, în primul rând, freza, semi-chilug cu zone în care unele fire aveau centimetri buni. Probabil se tunde singur, dar nu are o oglindă, sau merge la un frizer orb.

De asemenea am remarcat absurditatea minciunilor. O minciună care are în spate o oarecare justificare poate fi înghițită, meșterul acesta mințea absurd și pierdea timpul inutil.

Ca orice tip care se pricepe la ”asamblat mobilă, reglat/montat tâmplărie termopan, înlocuit baterii de baie” și acesta era foarte căutat. ”Da doamnă sunt în drum spre Ploiești, cu toate sculele în mașină, în maxim o jumătate de oră ajung și mă apuc de treabă”.

Omul era în autobuz, în Drumul Taberei și toate sculele erau un telefon, un pix și niște hârtii pe care le scotea și le băga într-o borsetă. Telefonul sună din nou. ”Da, vă ascult, desigur, se rezolvă. Adresa vă rog, stați să notez (și chiar începe să noteze) strada…, nr…, etajul…. Da, la 12 sunt la adresă. Se rezolvă!”.

Închide telefonul, rupe hârtia și o îndeasă între scaune. De ce s-a mai obosit să scrie? Greu de răspuns. Telefonul sună din nou. ”Da, am vorbit, i-am zis că la 12 ajung, dar am pierdut adresa, nu știu să văd ce pot să fac. Vedem, ce naiba, te rezolv”.

Mă uit la el, se uită la mine. Telefon, sună el: ”Ați adus scripeții? Cum doamnă, păi nu ați promis? Am nevoie de 50 de bucăți, la 3 lei bucata. Comandați? Da, bine, mâine cel târziu”. Alt telefon: ”Mâine te duci să iei scripeții, maxim 10, nu avem ce face cu mai mulți”.

Telefonul sună, cobor.

Foto: Patterson, Dede‘s – facebook

16
/02
/18

Inspirat de o însemnare a criticului literar Paul Cernat, Răzvan Petrescu, unul dintre cei mai valoroși scriitori contemporani români, și-a amintit de “colosala” echipă redacțională care popula editura Cartea Românească în anii 80 și, prin ricoșeu, de rolul... purificator al dublei cenzuri din acele vremuri. Un articol savuros pe care nu-l puteam lăsa să se topească în negura subsolurilor rețelelor de socializare.

24
/01
/18

Un vecin a trăit 92 de ani şi sărbătorea Ziua Naţională, invitându-şi megieşii la o ţuică fiartă. Nu era băutor. Fusese, la viaţa lui, un jandarm şi un miliţian de legendă, un fel de Wyatt Earp local. Provenea din zona Argeşului şi citea fără ochelari la peste 90 de ani.

23
/01
/18

Sunt campion mondial la şanse ratate. Să vă povestesc una. O şansă, ratată. De altfel, pentru asta ne-au fost destinate, să le povestim. Ca orice tip dur, mă cunoașteți, mă întorceam acasă de la …piață. În fond e și asta tot un fel de „sală”.

09
/01
/18

Până ieri aveam o părere destul de bună în legătură cu gradul de civilizație pe care îl posed. Un post TV de largă respiraţie, cel mai urmărit și în 2017, mi-a făcut-o țăndări.

19
/12
/17

M-am simțit întotdeauna un străin în România. Nu sunt patriot de ocazie, nu mă bat cu nicio cărămidă în piept, am văzut și munți mai înalți decât Carpații, și mări mai frumoase decât Neagra, și oameni mai luminoși și mai buni.

19
/12
/17

Multe ne plăceau la final de an, dar ca mersul cu uratul nu era nimic. Pluguşorul era temelia uratului, mai ales când erai mai mititel. Cei mici urau, adulţii urau, toată lumea ura ceva/pe cineva în acele vremuri, iar tradiţia a rămas. După ce mai creşteai, puteai să încerci  ”buhaiul” şi ”capra”. Nu duc mai departe comparația cu adulții. Nu e momentul. Nici locul.

17
/12
/17

Sincer, când v-a plăcut ultima dată de România? Sau mai degrabă ”România e o țară grozavă, păcat că e locuită”? Când v-ați simțit foarte „împreună“ cu alți români? (Nu la sentimentul colectiv de ”vai de noi” mă refer).

29
/08
/17

Calul era unicul motiv de mândrie al lui Florea. Căruţa nu, pentru că în zilele geroase de iarnă din ea mai rămâneau doar osiile și roțile, restul intra pe foc.

25
/08
/17

Un necaz nu vine niciodată singur. La mine au obiceiul să se așeze la coadă, asta e pretenția mea, să fie ordonate și să-și aștepte rândul, ar fi păcat să vină necazul peste mine și eu din cauza îmbulzelii să nu-l observ.

24
/08
/17

Driblând pe cât îmi permite talentul balonul de săpun al misoginismului, la ceas de dimineaţă răcoroasă am ajuns la concluzia că între bărbați și femei este o diferență uriașă, primii fiind adevărați campioni în materie de bun gust, cel puțin la nivel de teorie, atunci când vor să-și aleagă partenera pentru o viață, o noapte, o oră, două minute…

23
/08
/17

Coadă la supermarket, o domnă îşi închipuie că dacă se urcă în spinarea mea va plăti mai repede. În mână are o pungă de ficăţei de pasăre, din ei se scurge un lichid dubios și rece direct pe piciorul meu, mă feresc, o privesc, se face că nu mă vede.

26
/05
/17

“Un înger se îndreaptă către un spital bucureştean, prin ploaia cenuşie de iarnă. Vrea să vadă cu ochii săi supraceleşti dacă nu s-a împuţinat lumina în ochii şi în sufletele chirurgilor. Omul de la volan zări îngerul, îi ghici şi aripile pe sub pardesiul subţire şi se gândi că un asemenea trofeu nu avea nimeni.”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

24
/05
/17

“Când se trezi, soarele era aruncat departe, pe cer. Se foi puțin în pat și încercă să aţipească din nou. Aerul rece, din camera înaltă, nezugrăvită de mulți ani, îl pătrundea până la piele și îl înfiora. Ar mai fi dormit, dar îl treziseră țipetele păunilor flămânzi și cântecele triumfale ale cocoșilor. (...)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.