„Metamorfoze”, în premieră la TVR
https://www.ziarulmetropolis.ro/metamorfoze-in-premiera-la-tvr/

De vineri, 25 mai, până duminică, 27 mai, TVR difuzează, în premieră pentru televiziune, spectacolul-eveniment METAMORFOZE, după Ovidiu, în regia lui Silviu Purcărete.

Un articol de Petre Ivan|25 mai 2018

În perioada 19-27 iunie 2017 a avut loc, la Constanţa, Festivalul Internațional de Teatru „Miturile cetății”. Casa de Producție TVR, partener media al evenimentului și, tot atunci,  a înregistrat reprezentația cu METAMORFOZE, după Ovidiu.

Săptămâna aceasta iubitorii teatrului pot urmări premiera pentru televiziune a acestui spectacol-eveniment

Metamorfoze – INFO

Regia: Silviu Purcărete

Dramaturgia: Alain Garlan

Decorul: Helmut Stürmer

Costumele: Lia Manţoc

Muzica: Vasile Şirli

În distribuție: Veronica Arizancu, Emõke Boldizsár, Mihai Coman, Florin Coşuleţ, Ali Deac, Diana Fufezan, Alexandru Malaicu, Adrian Matioc, Mariana Mihu, Adrian Neacşu, Ioan Paraschiv, Eduard Pătraşcu, Cătălin Pătru, Fabiola Petri, Daniel Plier, Iulia Popa, Ofelia Popii, Cristina Ragos, Viorel Raţă, Vlad Robaş, Bogdan Sărătean, Ciprian Scurtea, Cristian Stanca, Arina Ioana Trif, Cendana Trifan, Codruţa Vasiu, Pali Vecsei, Ema Veţean, Liviu Vlad.

„Metamorfoze”, în regia lui Silviu Purcărete, producţie a Teatrului Naţional ”Radu Stanca” din Sibiu şi parte din patrimoniul cultural al României

Ovidiu a comparat “Metamorfozele” sale cu efectele teatrului. Prin urmare, nu ar trebui să fie o surpriză pentru nimeni faptul că unul dintre cei mai cunoscuţi regizori europeni, Silviu Purcărete, şi-a propus să prezinte versurile poemului, să redea esenţa lor poetică şi să extragă sunete şi imagini extraordinare din ele. În adaptarea sa a capodoperei lui Ovidiu, la care a lucrat cu Alain Garlan, Purcărete a căutat să evidenţieze cele mai ascunse sentimente ale oamenilor.

Lucrând cu o mare varietate de artişti, el reuşeşte să surprindă esenţa poemelor şi să le transpună într-un spectacol tulburător şi memorabil. (http://www.tnrs.ro/spectacole/metamorfoze)

„Coproducţie a Teatrului Naţional „Radu Stanca”, a Centrului Cultural De Rencontre Abbaye Neumünster şi a teatrului din Esch-sur-Alzette, Metamorfoze, în regia lui Silviu Purcărete, a fost pus în scenă iniţial la Luxemburg, în 2007, având o distribuţie internaţională. Reluat în 2010 în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, spectacolul are la origine textul omonim al poetului latin Publius Ovidius Naso, ce cuprinde aproximativ 250 de legende scrise în hexametri şi structurate în 15 cărţi, toate având la bază ideea de transformare (oamenii se preschimbă în plante sau animale, animalele în statui, universul întreg ascunde germenele mutaţiei).

***

Program de difuzare:

TVR Internaţional: vineri, 25 mai, ora 23.00 și sâmbătă, 26 mai, ora 16.00

TVR MOLDOVA: sâmbătă, 26 mai, ora 12.00

TVR 3: duminică, 27 mai, ora 20.00

Teatrul Național de Televiziune este un proiect Casa de Producție TVR, difuzat pe canalele TVR și online pe TVR+.

Foto: Metamorfoze – tvr.ro

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?