Metamorfoze urbane și recuperarea memoriei orașului: Hanul Gabroveni
https://www.ziarulmetropolis.ro/metamorfoze-urbane-si-recuperarea-memoriei-orasului-hanul-gabroveni/

Retrospectivă foto: două secole de istorie a clădirii ce uneşte străzile Lipscani şi Gabroveni, în contextul centrului istoric al Bucureştiului

Un articol de Liliana Matei|17 martie 2017

La Centrul Cultural ARCUB, se deschide expoziția „Metamorfoze”. Vernisajul va avea loc marti, 28 martie, ora 17.00, în foaierul ARCUB.

De la Curtea Veche, la tramvaiul electric, Bucureștiul a crescut, a fost demolat, s-a reinventat, însă nu și-a abandonat zestrea de clădiri istorice. „Metamorfoze” este un demers de retrospectivă fotografică ce cuprinde cca 200 de ani de existență a clădirii care unește străzile Lipscani și Gabroveni, în contextul centrului istoric al Bucureștiului. Hanul dezvăluie secretele sale și ale orașului, prin intermediul fotografiilor realizate de Mihai Bodea, Laura Dobre, Ludwig Angerer, Alexandru Antoniu, Moritz Benedict Baer, Iosif Berman, Franz Duschek, Franz Duschek – fiul, Alfons Gh. Ebner, Nicolae Ionescu, Willy Pragher, Traian Prosan și Carol Popp de Szathmári, curator Marilena Oprescu Singer. Fotografiile istorice aparțin colecțiilor Bibliotecii Academiei Române, Muzeului Municipiului București, Alex Gâlmeanu, Ionel Ioniță, Adrian Bejenaru și Radu Oltean.

Metamorfoze arată procesul complex de reabilitare a unei clădiri monument istoric restaurată de la stadiul de colaps, până la reintegrarea ei în circuitul orașului prin transformarea în centru cultural. Aruncăm o privire în trecut spre etapele istorice prin care a trecut, de la Hănișorul familiei Tudorache, posibil Hanul Hagi Tudorache, cu siguranță Pasajul Comercial, apoi identificarea cu Hanul Gabroveni. Mai degrabă decât un demers istoric, cu această expoziție propunem o încercare de recuperare a memoriei acestei clădiri în contextul istoric al orașului”, declară Mihaela Păun, Director ARCUB.

poster-COMUNICAT-DE-PRESA_METAMORFOZEClădirea a fost construită după Marele Incendiu din 1847 pe ruinele „hănișorului” ridicat de Tudor Hagi Tudorache după anul 1804. În 1874 primește numele de Pasajul Comercial, iar în 1887 devine sediul Marmorosch Blank, urmând sa câștige un etaj și o nouă fațadă. Cutremurul din 1977 a trimis hanul deja abandonat pe lista de demolare a decretului din 1980, clădirea fiind aproape ștearsă de pe harta orașului. În 2006, hanul a trecut sub administrarea ARCUB, iar proiectul de restaurare, extindere si remodelare funcțională a clădirii face, începând din anul 2009, obiectul unui proiect finanțat în cadrul Mecanismului Financiar Spațiul Economic European implementat de Ministerul Culturii si Patrimoniului National prin Unitatea de Management a Proiectelor SEE Grands și de către Primăria Municipiului București prin Arcub. Reabilitat la finalul anului 2014, edificiul a devenit ce este acum: un centru cultural modern, cu săli de spectacole și de expoziție, dar și cu un punct de informare destinat turiștilor.

Detalii pe www.arcub.ro

 

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.

22
/02
/24

Niki (12 ani) și Vika (11 ani) se întâlnesc pentru prima dată în metroul din Harkiv, unde familiile lor s-au refugiat de război. O poveste de dragoste neașteptată și emoționantă, care ne amintește că empatia, generozitatea și speranța în ceilalți sunt singurele lucruri care ne pot salva umanitatea pe timp de război.

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

19
/02
/24

Actorul Pavel Bartoș va juca pentru prima dată rolul lui Decebal Necșulescu din piesa „...Escu” de Tudor Mușatescu, într-o coproducție care va avea reprezentații la București și Chișinău. Spectacolul va fi pus în scenă de echipe artistice reunite ale Teatrului „Stela Popescu” din București și Teatrului Național Satiricus Ion Luca Caragiale din Chișinău, într-o colaborare unică în peisajul teatral autohton.

19
/02
/24

Ca în fiecare an, artistul vizual M.C. Donici propune EXPOZIȚIA DE O ORĂ: o întâlnire fără coroane, fasoane, discursuri sau festivisme, de ZIUA BRÂNCUȘI. Ajuns la a VIII-a ediție, evenimentul produs de Asociația Culturală Arte-Factum va avea loc luni, 19.02.2024, între orele 14:00- 15:00, în spațiul din fața  Bustului  Brâncuși  din proximitatea Facultății de Arte a Universității de Vest, Timișoara.

16
/02
/24

Anul acesta marcăm Ziua Națională Brâncuși printr-un eveniment cu totul deosebit. Avem bucuria să vă anunțăm că sosește în premieră în România și va putea fi vizitată în exclusivitate la Galeriile Artmark o lucrare realizată de sculptor în 1905-1906, „Bustul unui patron de restaurant (Portretul lui Achille Baldé)”. Este vorba despre „o operă care nu a fost niciodată văzută, (fiind) considerată pierdută sau distrusă”.

15
/02
/24

Pe 26 martie 2024, începând cu orele 18.30, Opera Națională București va găzdui o ediție specială din ciclul de conferințe SCENA GÂNDIRII. Evenimentul, desfășurat sub titlul „Universitate, societate, creativitate”, va aduce pe scenă trei rectori ai unora dintre cele mai reprezentative universități românești.