Metropolis VIRAL. Meryl Streep îl critică dur pe Donald Trump, la Globurile de Aur
https://www.ziarulmetropolis.ro/metropolis-viral-meryl-streep-criticandu-l-pe-donald-trump-la-globurile-de-aur/

Cel mai dramatic moment de la Globurile de Aur 2017 i-a aparţinut actriţei americane Meryl Streep, care a ţinut un discurs în care l-a criticat pe Donald Trump. Considerată cea mai talentată şi cea mai premiată artistă a generaţiei sale, Meryl Streep a fost recompensată cu trofeul Cecil B. DeMille pentru întreaga carieră.

Un articol de Petre Ivan|9 ianuarie 2017

Meryl Streep a spus că Donald Trump are „instinctul de a umili”, după ce preşedintele-ales al Statelor Unite a făcut glume, în public, pe seama unui reporter cu handicap fizic.

Cea mai emoţionantă prestaţie din 2016 a fost atunci când persoana care a vrut să ocupe cea mai respectată funcţie din ţara noastră a imitat, public, un reporter cu handicap fizic. Mi-a frânt inima atunci când am văzut aşa ceva şi încă nu pot să-mi scot acele imagini din minte, deoarece ele nu proveneau dintr-un film. Proveneau din viaţa reală. Impertinenţa invită la impertinenţă. Violenţa incită violenţă. Atunci când oamenii puternici se folosesc de funcţiile lor pentru a-i intimida şi brutaliza pe ceilalţi, cu toţii avem de pierdut. – Meryl Streep.

De asemenea, actrița a spus că Hollywood-ul este plin de străini și dacă vor fi dați cu toții afară din SUA, americanii se vor uita doar la fotbal și la arte marțiale.

Cine suntem noi? Și ce este Hollywood-ul de fapt? Suntem doar o grămadă de oameni din alte locuri. Eu m-am născut, am crescut și am învățat în New Jersey. Viola Davis s-a născut în Carolina de Sud și a crescut în Long Island. Sarah Paulson a fost crescută de o mamă singură din Brooklyn. Sarah Jessica Parker provine dintr-o familie cu șapte sau opt copii din Ohio. Natalie Portman s-a născut în Ierusalim. Unde sunt certificatele lor de naștere? Și frumoasa Ruth Negga s-a născut în Etiopia și a crescut în Irlanda. Și acum este nominalizată pentru interpretarea unei femei dintr-un orășel din Virginia. Ryan Gosling, ca toții oamenii de treabă, este canadian. Și Dev Patel s-a născut în Kenya, a crescut în Londra, și se află aici pentru că a jucat un indian crescut în Tazmania. Hollywood-ul este plin de „intruși” și de străini. Dacă îi dai pe toți afară,americanii se vor uita doar la fotbal și arte marțiale mixte, care nu sunt arte. Datoria unui actor este să intre în viețile oamenilor care sunt diferiți de ei și să îi facă să simtă cum este să fii diferit. – Meryl Streep.

Foto: Meryl Streep – captura Youtube

20
/09
/23

În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureștiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului și a arhitecturii orașului pe care îl numim acasă.  

20
/09
/23

Bucharest International Film Festival (BIFF) 2023, aflat în plină desfășurare, se bucură de un real succes, majoritatea filmelor sunt sold out iar personalitățile internaționale invitate sunt asaltate cu întrebări de publicul bucureștean.

19
/09
/23

Premiera de gală a filmului documentar Playback va avea loc pe 19 octombrie la Cinemateca Eforie din București. Înainte de această dată filmul va putea fi vizionat pe marele ecran în cadrul unor avanpremiere și evenimente speciale organizate la București, Oradea, Timișoara, Sibiu și Cluj-Napoca.

15
/09
/23

Actorul american Armand Assante a fost prezent ca invitat special la ediția din acest an a Buzău International Arts Festival (BIAF), eveniment dedicat artei în toate formele sale, incluzând filmul, teatrul, arta plastică, fotografia, arta stradală etc.