Mezzosoprana Maria Miron (Jinga): „Scena este locul unde poți să vezi și să simți realitatea”
https://www.ziarulmetropolis.ro/mezzosoprana-maria-miron-jinga-scena-este-locul-unde-poti-sa-vezi-si-sa-simti-realitatea/

INTERVIU Artiştii par să trăiască mereu într-un univers al lor, unde se aplică alte reguli şi unde se respiră un aer aparte… Ca să aflăm dacă e sau nu aşa, am stat de vorbă cu mezzosoprana Maria Miron (Jinga), artistă a Operei Naţionale din Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|6 Decembrie 2018

O prezență carismatică și radioasă, zâmbitoare și caldă, Maria ne-a dezvăluit ce înseamnă muzica pentru ea și ce minunății i se întâmplă atunci când urcă pe scenă. Vă puteți bucura de prezența ei la Concertul Extraordinar de Anul Nou, organizat de Fundația Calea Victoriei pe 7 ianuarie 2019, ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Național București.

Povestește-ne puțin despre evenimentul din 7 ianuarie, organizat de Fundația Calea Victoriei – Concertul Extraordinar de Anul Nou 2019: care este bucata ta preferată din tot ce vei cânta atunci?

Înainte de toate, doresc să mulțumesc organizatorilor pentru invitația de a face parte din acest eveniment, ediția a șasea a Concertului Extraordinar de Anul Nou 2019.

Pot să vă spun că va fi o seară cu multă muzică bună, cu un repertoriu divers și foarte bine ales. În ceea ce privește lucrarea preferată din tot ce voi cânta, nu cred că pot să fac o alegere. Fiecare arie sau duet ales este o parte din mine.

Când ai hotărât că vrei să te dedici muzicii?

Cred că latura aceasta artistică am avut-o mereu. Cu toate acestea, am ales să fac muzică la vârsta de 14 ani, când am hotărât să merg la un liceu de profil. Din acest punct, totul a prins contur, iar muzica a devenit parte din viața mea.

Totul a pornit în clasele primare, când învățătoare mea, Cristina Ciobanu, a descoperit că știam să cânt foarte frumos. M-a promovat la toate serbările școlare. Cântam muzică populară pentru ca era bucuria părinților, dar și muzica ușoară pentru că mă fascina. În perioada claselor V-VIII fiecare profesor de muzică care ne preda la clasă rămânea uimit de vocea mea și, evident, îmi spunea că trebuie să merg pe latura aceasta artistică. Inițial la sfârșitul clasei a VIII-a voiam să dau admitere la liceul sanitar, însă după ce m-au convins de talentul meu, am început sa fac pregătire pentru admiterea la liceul de muzică. Să ne înțelegem: eu niciodată nu am vrut sa fac operă, cel mult muzică ușoară.

Mi-au spus că în cadrul liceului sunt două secții de canto: clasic și popular. Muzică populară nu voiam să fac, chiar dacă tatăl meu ar fi fost cel mai fericit. Eu visam la altă lume. În fine… Toți cei care m-au îndrumat mi-au spus că în momentul în care voi studia clasic, îmi va plăcea și sigur nu-mi voi mai dori să fac altceva. Evident asta s-a și întâmplat. După cum se vede, nu am mai renunțat la acest gen muzical, iar astăzi le sunt profund recunoscătoare celor ce au insistat ca drumul meu să pornească în aceasta direcție.

Ce oportunități există pentru tinerii cântăreți de operă?

Grea întrebare… Pot să vorbesc doar din experiența personală. Pot să spun că atâta vreme cât îți dorești cu ardoare un lucru, atâta vreme cât ești sincer cu tine și muncești pe măsura talentului, a darului pe care l-ai primit de la Dumnezeu, într-un fel sau altul, oportunitățile apar.

Care este rolul tău de suflet sau cel în care crezi că ai strălucit prin interpretare?

Fiecare etapă din viața mea este legată afectiv de câte un rol. Nu știu să spun în ce rol am strălucit, pentru că de fiecare dată mă străduiesc să dau tot ce pot. Am însă un rol pe care îl iubesc și pe care am avut ocazia să-l cânt o singură data, la Opera Națională Cluj. Acest rol se numește Charlotte, din opera Werther, de Jules Massenet.

Îți aduci aminte prima dată când ai pășit pe scenă? Cum a fost acel moment?

Dacă ne referim la scena Operei, cu siguranță îmi aduc aminte. Și asta pentru că data în care am debutat pe scena Operei Naționale București a fost de Ziua Națională a României, pe 1 Decembrie.

Ceea ce am simțit în acel moment nu știu dacă se poate exprima în cuvinte. A fost un amalgam de senzații, bucuria de a te afla pe scena cea mai importantă a țării, dar și teama de a nu dezamăgi persoanele care au crezut în mine. Scena este locul unde poți să vezi și să simți realitatea. Primești confirmarea a ceea ce ești ca artist.

Mai multe detalii despre Concertul Extraordinar de Anul Nou, pe pagina de Facebook.

La sfârșitul clasei a VIII-a voiam să dau admitere la liceul sanitar, însă după ce m-au convins de talentul meu, am început sa fac pregătire pentru admiterea la liceul de muzică. Să ne înțelegem: eu niciodată nu am vrut sa fac operă, cel mult muzică ușoară. – Maria Miron (Jinga), mezzosoprană

Machiaj și foto: Valentina Bălașa Ario

19
/12
/16

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI. Dorotheea Petre (aproape 36 de ani) este bine-cunoscută publicului cinefil din ţara noastră, din pelicula „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” (2006).

13
/12
/16

Emanuel Pârvu, membru al juriului care a selectat zece actori tineri pentru spectacolul aniversar al Teatrului Metropolis, este convins că noua generație de actori poate fi încurajată prin șansă. La rândul său, își amintește în rândurile care urmează cum la început de drum a avut ocazia de a învăța de la oameni de teatru precum Victor Rebengiuc, Marcel Iureș și, mai ales, Liviu Ciulei.

29
/11
/16

Trecutul ne dezvăluie foarte multe lucruri, nu doar o incurabilă melancolie. Trecutul are o anumită forţă de a se impune în actualitate fără a-şi face simtiţă prezenţa. Acest lucru se petrece şi cu teatrul în general când pur şi simplu vorbim despre teatru, chiar dacă o facem la timpul trecut. Forţa sa este invizibilă şi efectele devin vizibile când doar îi constatăm absenţa.

26
/11
/16

La 10 ani de când a fost investit în funcția de manager al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, cea mai mare rampă de lansare a actorilor, Liviu Timuș amintește despre „fenomenul Piatra Neamț”, explică de ce trebuie să existe festivalul adresat în exclusivitate tinerilor, ajuns la a XXVIII-a ediție, „Pledez pentru tine(ri)”și cu ce probleme se confruntă la teatru.

02
/11
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Olimpia Melinte, treizeci de ani, actriță, consacrată internațional cu pelicula spaniolă „Canibal”. În curând, va fi din nou pe marile ecrane, în „Perfect sănătos”, noul film al Ancăi Damian. Actriță, dar mai ales mama lui Sasha (doi ani). Un interviu sincer despre cinema și maternitate. Olimpia Melinte se întoarce, iar acum vrea să joace din nou și teatru. A se lua aminte.

23
/10
/16

INTERVIU „Stilul este rezultatul deciziei mele că actorii sunt pe primul loc”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, autoarea filmului „Toni Erdmann”, regizoarea germană Maren Ade, invitată a ediției din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest”.

19
/10
/16

Crede că cea mai mare problemă a generației lui este că trăiește într-un context haotic. Se simte norocos că face parte din trupa lui Victor Ioan Frunză și crede că atunci când ți se întinde o mână trebuie s-o prinzi. Face teatru cu voluptate, iar cele mai recente roluri în care-l puteți vedea sunt Mozart și Tipătescu în spectacolele „Amadeus” și „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Metropolis.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.

05
/10
/16

Pe când „Câini” încă nu intrase în cinematografe, l-am provocat pe regizorul Bogdan Mirică la o scurtă discuție despre zilele petrecute pe platoul de filmare, dar și despre ce înseamnă pentru el premiile, masterul de scenaristică de la Londra sau simpatia vizbilă a publicului pentru un film românesc.

Page 10 of 31« First...89101112...2030...Last »