Mezzosoprana Maria Miron (Jinga): „Scena este locul unde poți să vezi și să simți realitatea”
https://www.ziarulmetropolis.ro/mezzosoprana-maria-miron-jinga-scena-este-locul-unde-poti-sa-vezi-si-sa-simti-realitatea/

INTERVIU Artiştii par să trăiască mereu într-un univers al lor, unde se aplică alte reguli şi unde se respiră un aer aparte… Ca să aflăm dacă e sau nu aşa, am stat de vorbă cu mezzosoprana Maria Miron (Jinga), artistă a Operei Naţionale din Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|6 decembrie 2018

O prezență carismatică și radioasă, zâmbitoare și caldă, Maria ne-a dezvăluit ce înseamnă muzica pentru ea și ce minunății i se întâmplă atunci când urcă pe scenă. Vă puteți bucura de prezența ei la Concertul Extraordinar de Anul Nou, organizat de Fundația Calea Victoriei pe 7 ianuarie 2019, ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Național București.

Povestește-ne puțin despre evenimentul din 7 ianuarie, organizat de Fundația Calea Victoriei – Concertul Extraordinar de Anul Nou 2019: care este bucata ta preferată din tot ce vei cânta atunci?

Înainte de toate, doresc să mulțumesc organizatorilor pentru invitația de a face parte din acest eveniment, ediția a șasea a Concertului Extraordinar de Anul Nou 2019.

Pot să vă spun că va fi o seară cu multă muzică bună, cu un repertoriu divers și foarte bine ales. În ceea ce privește lucrarea preferată din tot ce voi cânta, nu cred că pot să fac o alegere. Fiecare arie sau duet ales este o parte din mine.

Când ai hotărât că vrei să te dedici muzicii?

Cred că latura aceasta artistică am avut-o mereu. Cu toate acestea, am ales să fac muzică la vârsta de 14 ani, când am hotărât să merg la un liceu de profil. Din acest punct, totul a prins contur, iar muzica a devenit parte din viața mea.

Totul a pornit în clasele primare, când învățătoare mea, Cristina Ciobanu, a descoperit că știam să cânt foarte frumos. M-a promovat la toate serbările școlare. Cântam muzică populară pentru ca era bucuria părinților, dar și muzica ușoară pentru că mă fascina. În perioada claselor V-VIII fiecare profesor de muzică care ne preda la clasă rămânea uimit de vocea mea și, evident, îmi spunea că trebuie să merg pe latura aceasta artistică. Inițial la sfârșitul clasei a VIII-a voiam să dau admitere la liceul sanitar, însă după ce m-au convins de talentul meu, am început sa fac pregătire pentru admiterea la liceul de muzică. Să ne înțelegem: eu niciodată nu am vrut sa fac operă, cel mult muzică ușoară.

Mi-au spus că în cadrul liceului sunt două secții de canto: clasic și popular. Muzică populară nu voiam să fac, chiar dacă tatăl meu ar fi fost cel mai fericit. Eu visam la altă lume. În fine… Toți cei care m-au îndrumat mi-au spus că în momentul în care voi studia clasic, îmi va plăcea și sigur nu-mi voi mai dori să fac altceva. Evident asta s-a și întâmplat. După cum se vede, nu am mai renunțat la acest gen muzical, iar astăzi le sunt profund recunoscătoare celor ce au insistat ca drumul meu să pornească în aceasta direcție.

Ce oportunități există pentru tinerii cântăreți de operă?

Grea întrebare… Pot să vorbesc doar din experiența personală. Pot să spun că atâta vreme cât îți dorești cu ardoare un lucru, atâta vreme cât ești sincer cu tine și muncești pe măsura talentului, a darului pe care l-ai primit de la Dumnezeu, într-un fel sau altul, oportunitățile apar.

Care este rolul tău de suflet sau cel în care crezi că ai strălucit prin interpretare?

Fiecare etapă din viața mea este legată afectiv de câte un rol. Nu știu să spun în ce rol am strălucit, pentru că de fiecare dată mă străduiesc să dau tot ce pot. Am însă un rol pe care îl iubesc și pe care am avut ocazia să-l cânt o singură data, la Opera Națională Cluj. Acest rol se numește Charlotte, din opera Werther, de Jules Massenet.

Îți aduci aminte prima dată când ai pășit pe scenă? Cum a fost acel moment?

Dacă ne referim la scena Operei, cu siguranță îmi aduc aminte. Și asta pentru că data în care am debutat pe scena Operei Naționale București a fost de Ziua Națională a României, pe 1 Decembrie.

Ceea ce am simțit în acel moment nu știu dacă se poate exprima în cuvinte. A fost un amalgam de senzații, bucuria de a te afla pe scena cea mai importantă a țării, dar și teama de a nu dezamăgi persoanele care au crezut în mine. Scena este locul unde poți să vezi și să simți realitatea. Primești confirmarea a ceea ce ești ca artist.

Mai multe detalii despre Concertul Extraordinar de Anul Nou, pe pagina de Facebook.

La sfârșitul clasei a VIII-a voiam să dau admitere la liceul sanitar, însă după ce m-au convins de talentul meu, am început sa fac pregătire pentru admiterea la liceul de muzică. Să ne înțelegem: eu niciodată nu am vrut sa fac operă, cel mult muzică ușoară. – Maria Miron (Jinga), mezzosoprană

Machiaj și foto: Valentina Bălașa Ario

08
/06
/17

Între 20-27 mai, Buzăul a devenit scena Festivalului ”Buzău Iubește Teatrul”, un ”nou festival vechi” împrospătat cu un nume și un concept de organizare nou. Spectacole dintre cele mai noi și apreciate din București, dar și două spectacole din Piatra Neamț și Suceava, o secțiune pentru studenți și alta pentru copii, spectacole de stradă și conferințe. L-am prins pe foarte activul director Adrian Găzdaru în mijlocul festivalului și l-am rugat să-și tragă puțin sufletul și să ne povestească despre FBIT.

05
/06
/17

Dramaturgul Saviana Stănescu, născută în România și stabilită în Statele Unite ale Americii, a fost invitată recent să țină, alături de Matei Vișniec, un workshop de scriere dramatică în cadrul programului POINT New Writing, desfășurat la festCO 2017. Despre întâlnirea sa cu tinerii dramaturgi de la noi, dar și despre cum se scrie teatru azi, în rândurile care urmează...

02
/06
/17

"Limitările financiare pot fi luate ca un imbold creativ, dar numai dacă integrezi constrângerile bugetare de la început în procesul creativ", afirmă Antoine Le Bos, consultant de scenariu în cadrul "Less is More", o platformă europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat, care va desfăşura la TIFF un workshop.

30
/05
/17

Diana Cavallioti (31 de ani), rolul principal feminin din filmul românesc de mare succes „Ana, mon amour”, are, mai ales, o frumoasă carieră în teatru. În linii mari, toate acestea se cunosc. Din interviul care urmează veți afla detaliile. Cine, ce, de ce, unde, când, cum. Ca la Ziar.

29
/05
/17

INTERVIU „Secondo Me” a fost prezentat în 2016 la Locarno. În iunie, documentarul, care are în centru doi garderobieri (de la Viena şi Milano) şi o garderobieră (de la Odessa), va putea fi văzut la TIFF. Regizorul Pavel Cuzuioc, născut în Republica Moldova şi stabilit în Austria, vorbeşte despre film şi despre cum a ajuns cineast.

18
/05
/17

Scriitorul din Basarabia se află în plină mică trilogie a marginalilor, din care a publicat primele două volume: „Sectanții” și „Bandiții”. Atenție, urmează un interviu neconvențional! Despre cultură și războaie, despre cărți, tineri și nostalgie. Se pune chiar și întrebarea: „Ești un agent al Kremlinului, Vasile?“

16
/05
/17

Este unul dintre profesorii fondatori ai şcolii de teatru clujene și a instruit cinci generaţii de absolvenţi ai secţiei române de actorie. Miklós Bács vorbește despre povestea sa de viață și teatru și rolul Faust din spectacolul cu același nume în regia lui Silviu Purcărete, jucat la Teatrul Național ''Radu Stanca'' din Sibiu.

11
/05
/17

Profitând de lansarea în limba română a romanului „Cel mai frumos loc din lume e chiar aici” (ed. Humanitas, 2017), de Care Santos și Francesc Miralles, am provocat-o pe celebra scriitoare catalană la un exercițiu de rememorare a traseului său – de la primul concurs literar câștigat, pe când era elevă, la cum arată o zi obișnuită pentru ea acum, ca autoare a unor cărți traduse în peste 20 de limbi.

04
/05
/17

„Încă nu m-am îndepărtat de concluzia asta, că cinema-ul este inutil. Pe de altă parte, îl îmbrăţişez nemăsurat”, spune regizorul Gabriel Achim, al cărui debut, „Visul lui Adalbert” (2011), este acum disponibil pe platforma Cinepub. Noul său film, „Ultima zi”, va rula din 12 mai în cinematografe.

04
/05
/17

Un interviu neconvențional cu ziaristul (colaborator al Ziarului Metropolis) și scriitorul Andrei Crăciun, despre cea mai recentă dintre cărțile sale – „Aleea Zorilor” (publicată la Editura Polirom), care este o carte despre copilărie, scrisă într-o singură frază.