Mi-aș da, acum, viața să îl pot întâlni pe Panait Istrati
https://www.ziarulmetropolis.ro/mi-as-da-acum-viata-sa-il-pot-intalni-pe-panait-istrati/

Duc în chestiunea bibliografiei generale povara unor lipsuri enorme. Toate aceste lipsuri enorme sunt, în acelaşi timp, o discretă dovadă de înţelepciune. Am amânat ani de zile întâlniri cu anume scriitori. Cred că în literatură, la fel ca în dragoste, întâlnirile cuvenite tot se vor întâmpla.

Un articol de Andrei Crăciun|20 iulie 2015

Am avut o scurtă aventură cu câteva pagini din publicistica lui Panait Istrati în urmă cu opt-nouă ani. Aventura aceea s-a sfârșit prost. S-a scurs vreme și într-o zi am deschis “Chira Chiralina”. N-am lăsat ziua să se încheie înainte de a sfârși această magnifică poveste. Ziua aceea a fost astăzi.

Îi cunoșteam, însă, biografia lui Panait Istrati, îl iubeam pentru pofta sa de independență, pentru demnitatea cu care și-a îndurat toate meseriile pe care i le-a scos în drum bunul Dumnezeu, pentru cum a vrut să-și ia viața la Nisa, pe Coasta de Azur, și pentru prietenia sa cu Romain Rolland și Nikos Kazantzakis, pentru curajul de a spune despre soviete adevărul. Știam că va veni, cândva, în viața mea, o intersecție la care Panait Istrati mă va aștepta.

Și câtă bucurie s-a abătut atunci, acum peste sufletul meu! Demult am inima zdrobită de greutatea vieții adevărate, și, când și când, doar paginile cărțile mă mai alină. “Chira Chiralina” trădează o cunoaștere atât de intimă, de scandaloasă a naturii umane! Această poveste e un nesfârșit elogiu adus libertății.

Panait Istrati a avut atâta sete de libertate!, el n-a trecut de la el acest pahar, l-a sorbit până la ultima picătură, s-a lăsat înălțat și devorat și zdrobit de libertate. Chiar așa, chiar așa, chiar așa: Panait Istrati este unul dintre acei miraculoși martiri pe care libertatea îi lasă în urmă în trecerea sa prin istorie.

“Chira Chiralina” spune atât de multe despre om și despre Dumnezeu și despre păcat și despre răutate și despre ignoranță și despre fericire, încât s-ar putea citi la nesfârșit, iar și iar, fără să se epuizeze de sens.

Panait Istrati parcă nu a scris o carte, ci s-a lăsat condus de câțiva cai magici care au galopat, au galopat, au galopat, au galopat, au galopat, lăsând în urmă cuvinte orbitoare și fraze nemaiauzite și personaje tragice și personaje abjecte, așa cum sunt dintotdeauna oamenii, precum în ceruri, așa și pre pământ, așa și în cărți.

“Chira Chiralina” nu este istoria unei tinere care trăiește, alături de mama ei, în desfrâu, nu este istoria unei surori căutate în tot Orientul de un frate care deznădăjduiește, nu, “Chira Chiralina” este o odă adusă groaznicei, minunatei întâmplări de a fi viu.

Mi-aș da, acum, viața să îl pot întâlni pe Panait Istrati într-o cârciumă, într-un port, pe un pod, într-o noapte, în bordel, la o damă, oriunde, să îl îmbrățișez, așa cum nu l-a îmbrățișat nimeni pe tânărul Dragomir, acest rătăcitor care o caută pe Chira, acest vagabond cu inima curată.

Panait Istrati, scriitor:

“Nu rareori ni se întâmplă să vedem pe drum câte-un bărbat cu chipul palid și cu privirile rătăcite, ori câte-o femeie plângând. Dacă am fi – în adevăr – niște ființe superioare, ar trebui să oprim pe bărbatul sau pe femeia aceea și să le oferim pe dată ajutorul nostru. Aici ar sta toată superioritatea pe care aș fi dispus să i-o atribui omului asupra animalelor! Și, cu toate acestea, niciodată nu se întâmplă așa ceva”.

26
/05
/16

ÎN BIBLIOTECA MEA Ziaristul (colaborator al Ziarului Metropolis) şi scriitorul Andrei Crăciun se pregăteşte să lanseze a doua carte din seria Baricadele, în care îşi strânge publicistica risipită în paginile gazetelor în ultimii unsprezece ani, dându-i o nouă viaţă în volum.

25
/05
/16

Știați că Voltaire scăpa de musafirii plictisitori prefăcându-se că leşină? Și că Balzac avea ca hobby hipnotismul? Lista de obiceiuri ale unora dintre cei mai prolifici scriitori are o grămadă de elemente surprinzătoare.

25
/05
/16

Astăzi, 25 mai, este ziua națională a Argentinei, această dată marcând finalul Revoluției din Mai (Revolución de Mayo, 1810), care a condus la separarea de Spania imperială.

25
/05
/16

În preajma Zilei Internaționale a Copilului, Teatrul Evreiesc de Stat prezinta un nou spectacol-lectură din seria evenimentelor „Cu cărțile deschise”, un matineu dedicat, de această dată, celor mici. Spectacolul va avea loc sâmbătă, 28 mai, de la ora 12.00, la Biblioteca Metropolitană (str. Take Ionescu, nr. 4).

25
/05
/16

„Aici, Radio România. Radio Bucureşti. Ascultaţi astăzi, în premieră, emisiunea «Ora veselă»”. Aşa suna anunţul crainicei din 17 ianuarie 1929... D’ale lui Tănase 2 şi La microfon… Birlic! sunt cele mai noi audiobook-uri apărute în Colecţia „Ora veselă” şi conţin pagini antologice din Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii române, avându-i protagonişti pe doi maeştri ai umorului şi satirei.

24
/05
/16

Dramaturg şi romancier, Stefan Caraman lansează sâmbătă 4 iunie, de la ora 20:00, SUPERSTAR – File de Poveste. Evenimentul va avea loc în salonul verde din incinta La Scena. În deschidere, actorii dIn Culise vor juca spectacolul POVEȘTI DESPRE TINE după volumul „92 de poveşti cu cărţi” de Ştefan Caraman.

24
/05
/16

Proiectul Agora Culturală @ Biblioteca Ta, unul dintre cele mai ample proiecte de Digital Storytelling din România, care a înglobat peste 1200 de povești digitale, dintre care cca 500 aparținând principalelor minorități etnice reprezentate în România a ajuns la final și face bilanțul. Astăzi, 24 mai 2016, începând cu ora 11.00, cei care doresc pot participa la Conferința de închidere a proiectului.

23
/05
/16

Norman Manea, scriitorul fără copilărie, pentru care viaţa a început abrupt, cu o deportare la 5 ani în lagărele din Transnistria, împlineşte, anul acesta, 80 de ani. "La 5 nu eram nici evreu, nici sirian, nici american, eram doar un copil", evocă scriitorul român cel mai dur episod al copilăriei. Astăzi, de la ora 17.00, la TVR 1 şi de la 20.30, la TVR HD, puteţi afla povestea unuia dintre cei mai premiaţi şi traduşi scriitori români contemporani.

20
/05
/16

Sâmbătă, 21 mai 2016, ora 20:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” din Bucureşti (Calea Victoriei, nr. 88), în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB), va avea loc ediţia a VIII-a a programului de educaţie culturală „Maratonul de Poezie şi Jazz”, difuzat în fiecare an de Radio România Cultural, eveniment care marchează prin poezie, blues şi jazz Noaptea Europeană a Muzeelor.

18
/05
/16

Târgul GAUDEAMUS Oradea, cea mai nouă componentă a Caravanei GAUDEAMUS derulată de Radio România la nivel naţional, vă aşteaptă în intervalul 18 – 22 mai în parcul 1 Decembrie.

17
/05
/16

Luni, 23 mai, începînd cu ora 9.00, în Sala „Ion Heliade Rădulescu” a Bibliotecii Academiei Române,va avea loc o sesiune aniversară dedicată lui Norman Manea, unul dintre cei mai importanți scriitori români contemporani, cu ocazia împlinirii vîrstei de 80 de ani.

17
/05
/16

Pe an ce trece, influența online-ului în promovarea culturii crește. O simplă recenzie pe un blog cu vizibilitate sau câteva share-uri pot schimba destinul unui titlu și automat al unui autor. Anul acesta, Hyperlitaratura organizează concursul „Cel mai bun blog de carte din România”. 

11
/05
/16

Peste 100 de poeți din 23 de țări vin la cea de a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București (FIPB), care va avea loc între 18 și 22 mai. 22 de invitați din străinătate, pe lista oaspeților numărându-se poeții nominalizați la Premiul Nobel pentru Literatură, precum Ko Un (Republica Coreea) sau Yang Lian (China), vor veni la București în această lună.