„Mic dejun la Tiffany“ inspiră cititorii să călătorească
https://www.ziarulmetropolis.ro/mic-dejun-la-tiffany-inspira-cititorii-sa-calatoreasca/

Mic dejun la Tiffany (,,Breakfast at Tiffany’s”), de Truman Capote, se află pe primul loc într-un top al cărţilor care îi inspiră pe cititori să călătorească în diverse zone de pe Glob.

Un articol de Andrada Văsii|3 septembrie 2013

Mic dejun la Tiffany (,,Breakfast at Tiffany’s”), de Truman Capote (foto sus), se află pe primul loc într-un top al cărţilor care îi inspiră pe cititori să călătorească în diverse zone de pe Glob.

Autorul unui articol apărut pe site-ul tabloidului britanic Daily Mail afirmă cu tărie: ,,Cărţile au puterea de a-i transporta pe cititorii cu multă imaginaţie în ţinuturi îndepărtate prin simpla putere a limbajului. Însă, se pare că anumite romane pot să îi transporte şi în realitate”.

Autorii unui sondaj au descoperit faptul că mulţi cititori se lasă convinşi să viziteze anumite locuri din lume întrucât acele zone sunt descrise în romanele lor preferate.

,,Mic dejun la Tiffany„, de Truman Capote, ocupă primul loc în acest sondaj, inspirându-i pe cititorii săi să călătorească la New York.

Cartea, publicată în 1958, descrie povestea personajului Holly Golightly, o tânără din societatea mondenă din Manhattan. Rolul ei a fost interpretat de Audrey Hepburn în filmul omonim, apărut în 1961.

Mic dejun la Tiffany – invitație la New York

În acest sondaj, 37% dintre respondenţi – în întregime femei – au spus că Truman Capote a reuşit prin stilul său literar și prin intermediul volumului ,,Mic dejun la Tiffany” să le convingă să viziteze oraşul New York.

Al doilea în topul celor mai populare destinaţii descrise în romane – aceasta fiind şi principala alegere făcută de cititorii de sex masculin – a fost romanul ,,Stăpânul inelelor”, de J.R.R. Tolkien.

Aproximativ 15% dintre respondenţi au călătorit în Noua Zeelandă – ţara în care a fost filmat lungmetrajul inspirat de acel roman.

Mic dejun la Tiffany

Audrey Hepburn în filmul ,,Mic dejun la Tyffany”

Mic dejun la Tiffany alături de Harry Potter

Pe locul al treilea după volumul ,,Mic dejun la Tiffany” s-a clasat romanul ,,The Beach”, de Alex Garland, a cărui acţiune are loc în Thailanda.

Pe locurile următoare se află romanele din seria ,,Harry Potter”, de J.K. Rowling – ale căror ecranizări au fost turnate parţial în Castelul Alnwick din comitatul britanic Northumberland -, ,,Cocoşatul de la Notre-Dame”, de Victor Hugo – a cărui acţiune este plasată la Paris – şi ,,Captain Corelli’s Mandolin”, de Louis de Bernieres, un roman cu o acţiune plasată pe insula grecească Cefalonia, notează Mediafax.

Sondajul a fost realizat de lanţul de magazine de discount The Works din Marea Britanie.

Foto credit: Truman Capote, Cinemagia

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook!

29
/09
/21

Miercuri, 29 septembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Din cer au căzut trei mere de Narine Abgarian, roman distins cu Premiul Iasnaia Poliana, recent apărut în traducerea Luanei Schidu în colecția „Raftul Denisei“, colecție coordonată de Denisa Comănescu – povestea unei iubiri târzii care salvează lumea într-un sat de piatră aflat pe vârful unui munte armean, unde magia și misterul și-au păstrat neatinse puterile. Participă: Sabina Fati, scriitoare și jurnalistă, Cristian Pătrășconiu și Nona Rapotan, editor coordonator Bookhub.ro. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director al Editurii Humanitas Fiction.

27
/09
/21

„Faptul că sunt cu el, cu Ovidiu, mă determină să fac o călătorie în tinerețea mea și să-mi dau seama ce e cu adevărat fericirea. Dar, din păcate, fericirea nu o trăiești, ți-o amintești numai”, scrie Rodica Mandache în deschiderea cărții despre actorul Ovidiu Iuliu Moldovan.

23
/09
/21

Când s-a stins cel mai mare scriitor rus, cenzura lucra de zor, „dar sentimentele poporului rus nu puteau fi înăbușite”, notează americanul Jay Parini în ultimele pagini din cunoscutul roman „Ultima gară”.

09
/09
/21

În Etiopia anului 1935, Hirut lucrează ca servitoare în căminul unui ofițer din armata împăratului. Iar când armatele lui Mussolini se apropie și bărbații trebuie să se mobilizeze, Hirut și celelalte femei își doresc să facă mai mult pentru cauza războiului decât să aibă grijă de răniți și să îngroape morții.

30
/08
/21

PREVIEW Trei filme realizate în anii `60 în Republica Moldova, la ale căror scenarii au contribuit scriitori basarabeni, au fost aduse la Bucureşti în cadrul unui proiect inediat intitulat „Romanul românesc din stânga Prutului”. Filmele pot fi văzute marţi, 31 august, la ARCUB.