Michael Jackson, în vizorul Mafiei
https://www.ziarulmetropolis.ro/michael-jackson-in-vizorul-mafiei/

Frank DiLeo, un fost manager al lui Michael Jackson, ar fi spus că starul pop a fost ţinta unui asasinat al mafiei, în anii 1980, pe care el a reuşit să îl împiedice, potrivit unei biografii a lui DiLeo realizate de fostul său partener de afaceri, Mark Lamica,

Un articol de Petre Ivan|11 februarie 2015

Controversele din jurul lui Michael Jackson, mai ales după moartea sa bruscă din 2009, au fost foarte variate, dar niciuna atât de surprinzătoare precum afirmaţiile dintr-o carte bazată pe jurnalele şi înregistrările video private ale fostului manager al “regelului pop” Frank DiLeo, comentează publicaţia britanică The Independent în ediţia online.

DiLeo, care a jucat aparent fără niciun efort rolul mafiotului Tuddy Cicero în filmul din 1990 despre lumea mafiei “Băieţi buni/ Goodfellas”, regizat de Martin Scorsese, a fost responsabil de cariera lui Michael Jackson în perioada cu cel mai mare succes din anii 1980.

Frank DiLeo a murit în 2011, la vârsta de 63 de ani, în urma unor complicaţii după o operaţie pe inimă. Potrivit New York Post, DiLeo a lăsat în urmă o serie de notiţe personale şi înregistrări video în care vorbea despre Michael Jackson.

Documentele au fost transformate într-o carte biografică, intitulată “DiLeo: I Am Going To Set The Record Straight” (“DiLeo: O sa clarific lucrurile”, n.r.), de către fostul său partener de afaceri Mark Lamica.

În această carte, Lamica susţine că DiLeo a vorbit despre cum a aflat despre dorinţa mafiei de a-l ucide pe Michael Jackson şi cum a reuşit să prevină el acest presupus asasinat.

Demonii lui Michael Jackson

De asemenea, Frank DiLeo a vorbit pe larg despre schimbările de înfăţişare ale cântăreţului. “Michael i-a spus lui Frank, într-o conversaţie telefonică, michael jacksoncă nu mai putea suporta să vadă chipul tatălui său (Joseph Jackson, n.r.) când se uita în oglindă”, a spus Mark Lamica.

“Frank i-a spus că trebuie să înceteze să-şi mai schimbe înfăţişarea, pentru că devenea de nerecunoscut pentru fani”, a mai spus Lamica.

Mark Lamica susţine că volumul biografic va include detalii privind înţelegerea făcută de Michael Jackson cu Coloni Capital şi casa de discuri referitor la reşedinţa Neverland, dar va da şi nume şi “îi va face de ruşine” pe cei din industria divertismentului, despre care Frank DiLeo credea că l-au exploatat pe cântăreţ.

Data lansării cărţii biografice nu a fost încă anunţată. Deocamdată, niciun purtător de cuvânt al moştenitorilor lui Michael Jackson nu a făcut vreun comentariu referitor la afirmaţiile din viitoarea carte.

Moartea lui Michael Jackson

Michael Jackson a murit la vârsta de 50 de ani, pe 25 iunie 2009, în urma unei intoxicaţii grave cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale, pe care starul îl folosea la domiciliu ca somnifer, cu complicitatea medicului Conrad Murray, în perioada în care artistul american se afla la Los Angeles şi efectua repetiţii intense pentru ultimul său turneu din carieră, intitulat “This Is It Tour”, care ar fi trebuit să debuteze în iulie 2009 la sala O2 Arena din Londra.

Medicul personal al cântăreţului, Conrad Murray, a fost găsit vinovat de omucidere involuntară şi a fost condamnat la patru ani de închisoare. El a fost eliberat în octombrie 2013, după ce a petrecut aproape doi ani în închisoare.

În 2009, Michael Jackson dorea să revină pe scenă, în special pentru a evita falimentul, la cinci ani după ce fusese achitat în procesul de pedofilie, un scandal care îi afectase serios cariera.

Înainte de moartea sa, starul acumulase datorii de 500 de milioane de dolari, dar, după 2009, fondul care administrează averea megastarului – Michael Jackson Estate – în numele mamei şi al celor trei copii ai cântăreţului, a reuşit, graţie unor afaceri prospere, să încaseze peste 700 milioane de dolari, potrivit unei cărţi despre imperiul Jackson, intitulată “Michael Jackson Inc.”, lansată în Statele Unite.său partener de afaceri, Mark Lamica.

Foto: Michael Jackson – wikipedia, cinemagia

02
/07
/20

OAMENII MUZICII Pe 17 iunie 1882 se năștea în Rusia cel care avea să devină marele compozitor modernist și neoclasic al secolului XX, Igor Stravinski (1882-1971). În 89 de ani de viață a fost martorul a două Războaie Mondiale dar și al unor revoluții sociale, culturale și muzicale fără precedent, el însuși devenind unul dintre uriașii muzicii secolului trecut.

28
/06
/20

Vești bune pentru industria muzicală și nu numai: cea de-a cincea ediție a Mastering The Music Business, primul și cel mai mare eveniment organizat în România pe teme de industrie muzicală, va avea loc în perioada 29 - 31 iulie într-un nou format.

24
/06
/20

Săptămânal, miercurea, începând din 1 iulie, seria de concerte open air cu artiști locali din zona alternative – Backyard Acoustic Season – se reinstalează pe terasa de la Expirat, la inițiativa Overground Music, într-un format reconsiderat și adaptat situației și locului, renunțând la tiparele unui concert clasic, pentru un public restrâns de aproximativ 100 de persoane per reprezentație.

24
/06
/20

După trei luni în care Qreator – Home Together Edition a fost platforma de exprimare online pentru cei mai importanți artiști din România, seria de evenimente ajunge la final. Ultima reprezentație va fi una memorabilă, un recital cu Angela Gheorghiu. Joi, 25 iunie, de la ora 18:30, marea soprană va susține un recital live transmis online pe pagina de Facebook a Qreator.

23
/06
/20

Proiectul Poveştile instrumentelor a fost conceput într-un fel şi se naşte în alt fel, în Noaptea de Sânziene a anului 2020, în vremuri în care a vrea să faci artă, oriunde în lume, a devenit neînchipuit de dificil, în vremuri în care artiştii cu şi modul lor de expresie sunt reduşi, aproape, la tăcere, în vremuri în care artiştii par, celor mulţi, neesenţiali.

22
/06
/20

Pe 21 iunie 1982, Parisul cânta și dansa pentru prima oară marcând Sărbătoarea Muzicii în ziua solstițiului de vară. Inițiativă a ministrului culturii francez de la acea dată – Jack Lang – și a compozitorului și muzicologului Maurice Fleuret, Fête de la Musique a devenit treptat o sărbătoare internațională a muzicii, marcată în peste 120 de țări din lume în fiecare an, pe 21 iunie, prin evenimente dedicate muzicii, derulate cel mai adesea în aer liber.

Pagina 5 din 153« Prima...34567...102030...Ultima »