Michael Jackson interzis la radio, după difuzarea documentarului „Leaving Neverland”!
https://www.ziarulmetropolis.ro/michael-jackson-interzis-la-radio-dupa-difuzarea-documentarului-leaving-neverland/

Unele posturi de radio din Canada şi Olanda au încetat să mai difuzeze muzica lui Michael Jackson şi fanii au asaltat-o pe Oprah Winfrey cu mesaje ameninţătoare, după ce aceasta i-a intervievat pe bărbaţii care l-au acuzat pe megastar de abuz sexual în cadrul emisiunii „After Neverland”, difuzată de HBO.

Un articol de Petre Ivan|8 martie 2019

„Leaving Neverland”, în care doi bărbaţi susţin că Jackson i-a abuzat de la vârsta de 7 şi 10 ani la începutul anilor 1990, a fost întâmpinat de o combinaţie de şoc şi neîncredere după difuzarea în două părţi de către HBO a documentarului în Statele Unite.

Winfrey, ea însăşi o victimă a abuzurilor sexuale, a moderat programul special „After Neverland” în care i-a intervievat pe cei care îl acuză pe megastar, Wade Robson şi James Safechuck. Ea a fost conştientă de atacurile cu care s-ar putea confrunta.

„Toată furia – o veţi atrage asupra voastră”, a spus ea în timpul interviului. „Atât voi, cât şi eu. O vom simţi cu toţii”. Robson i-a spus lui Winfrey că deja a fost ameninţat cu moartea.

Familia lui Michael Jackson a numit documentarul şi ştirile despre acuzaţii „un linşaj public” şi a spus că megastarul a fost „100% nevinovat”.

Administratorii averii lui Michael Jackson au intentat, pe 21 februarie, un proces reţelei HBO, pe care o acuză că a încălcat o clauză de non-discreditare prin decizia de a difuza documentarul „Leaving Neverland”. Ei cer daune de 100 de milioane de dolari.

În urma apariţiei informaţiilor, BBC Radio 2 a decis – la finalul lunii februarie – să nu mai difuzeze muzica lui Jackson. „Deciziile privind ceea ce difuzăm sunt luate ţinând cont de public şi de context”, a transmis BBC.

Ultima piesă a lui Michael Jackson pe care a difuzat-o BBC Radio 2 a fost „Rock With You” (1979), pe 23 februarie.

Postul olandez de radio NH a anunţat că nu va mai difuza muzica lui Jackson pentru câteva săptămâni.

„Nu cred că oamenii mai pot asculta cântecele în acelaşi fel. Ele trebuie să te facă fericit, să te facă să cânţi şi să dansezi”, a spus, într-o emisiune, editorul de la NH Arjan Snijders

Cogeco Media din Canada, care deţine mai multe posturi de radio în Montreal, a transmis că au scos temporar din playlist cântecele lui Jackson din cauza documentarului.

Fanii din întreaga lume îl apără pe cântăreţ, folosind hashtagul „#MJInnocent”. Unii dintre ei au lansat campanii de strângere de fonduri pentru a plăti postere care să fie afişate pe autobuzele londoneze cu sloganul „Faptele nu mint. Oamenii da. MJInnocent”.

Foto: Michael Jackson – facebook

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.