Michel Franco, recompensat cu Trofeul ANONIMUL
https://www.ziarulmetropolis.ro/michel-franco-recompensat-cu-trofeul-anonimul/

Michel Franco a fost recompensat, luni, 7 august, cu Trofeul ANONIMUL pentru contribuţia sa la frumuseţea cinematografiei universale. ANONIMUL 14 se desfăşoară în perioada 7—13 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Un articol de Petre Ivan|9 august 2017

„Festivalul ANONIMUL este un festival totalmente diferit, nu am văzut niciodată oameni venind să vadă filme într-un asemenea loc, cu o asemenea dragoste pentru cinema. Nu știu dacă acest Trofeu poate fi acordat de două ori, dar ați putea să mi-l oferiți din nou în 20 de ani, dacă fac același gen de filme”, a spus Michel Franco, în cadrul Galei de Deschidere ANONIMUL 14.

Gala a fost urmată de proiecția în premieră în România a filmului APRIL’S DAUGHTER/LAS HIJAS DE ABRIL, câștigătorul Premiului Juriului Un Certain Regard, la Cannes 2017.MICHEL FRANCO

Festivalul ANONIMUL îi dedică anul acesta un program special regizorului mexican, Michel Franco, în cadrul căruia vor fi proiectate lungmetrajele: Daniel y Ana/Daniel & Ana — nominalizat la Camera d’or la Cannes 2009, Despues de Lucia/After Lucia — câștigător al Premiului pentru Cel mai bun film — Un Certain Regard, Cannes 2012, Chronic și April’s Daughter/Las Hijas de Abril, alături de A Los Ojos/Through The Eyes, co-regizat împreună cu sora lui, Victoria Franco, și de cele două lungmetraje produse de el: 600 Millas/600 Miles, în regia lui Gabriel Ripstein — Premiul pentru debut la Berlinale 2015 și Desde Alla/From Afar, în regia lui Lorenzo Vigas — câștigătorul Leului de Aur la Veneția, în 2015. Regizorul Michel Franco va susține, joi, 10 august o amplă sesiune de Q&A, după proiecția Chronic — recompensat cu Premiul pentru Scenariu la Cannes, 2015.

Ludmila Cvikova, selectorul Competiției, a prezentat cele șase titluri din Competiția de lungmetraj în cadrul Galei de Deschidere, competiția debutând luni, 7 august, cu Burning Birds, în regia lui Sanjeewa Pushpakumara. Gazda serii a fost actorul Alec Secăreanu.

Foto: Michel Franco,  ANONIMUL – facebook

 

10
/07
/23

Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de invitaţi din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte fac parte din programul ediţiei a zecea a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii.

05
/07
/23

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

05
/07
/23

Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.

25
/06
/23

Luna iulie aduce în cinematografele din România trei filme de festival care merită atenţie: "În bătaia focului", al germanului Christian Petzold, "Mi-e silă de mine", al norvegianului Kristoffer Borgli, şi "Falcon Lake", al canadienei Charlotte Le Bon.

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.